A-ti mima sau nu viata...

Toata viata m-am intrebat de unde am atata putere. Toata viata mea a fost un pariu cu mine insami, in care as fi preferat sa pierd, doar pentru a simti gustul terbil al dezamagirii si pentru a-mi afla limitele. Sunt o jucatoare... Si fiecare joc ma face mai puternica si ma distruge in acelasi timp.

Traiesc din neliniste. Vitalitatea, forta mea vin din frica. Frica aceea care ti se prelinge de la buzele care tremura, incet spre gat, ca o picatura invizibila, inghetata de apa, care ajunge la maini si ti le inclesteaza. Frica reala.

Exista un peisaj launtric la care ne raportam. Si nu e un colt de munte sau un val sau o poiana inflorita. Este suferinta cuiva drag, o iubire apusa, pierderea unui prieten, parfumul unei relatii, o mangaiere tandra, zambetul mamei, o icoana... Conturul trupului meu este dat de toate aceste sentimente. Este un contur clar, bine definit, dar pe care il stiu doar eu. Pentru ca oamenii din viata mea nu se chinuie sa-l vada.

Nu este bine sa te aperi prin indoieli. As vrea sa-i pot sopti iubitului meu la ureche ca daca nu s-ar fi indoit de mine ieri, eu nu m-as indoi de mine acum. Ca iubirea, chiar simpla si frumoasa, uneori nu este de ajuns... Pentru ca aceasta sa faca parte din tine, trebuie sa fie amintire, sa lase urme, sa sape santuri pe chip...

De ce mimeaza femeile orgasmul, in loc sa se lase prada pasiunii dezlantuite? De ce o fac si unii barbati? Din frica... Frica de a te descoperi cu adevarat pe tine insuti in acel moment de unica recunoastere. Din singuratate. Pentru ca in acea clipa, a unui orgasm cutremurator, esti infinit de singur. Si te vezi clar, incordat, infrigurat de a nu te pierde...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...