Decembrie, o luna complicata...

















De cand ma stiu, inceputul lui decembrie imi aduce numai stari nasoale, intamplari groaznice, regrete, dureri, refuzuri, inclestari...

Nici acest inceput de decembrie nu s-a dezis! Momentam CRED ca m-am mai linistit, ma simt putin mai bine.

Vin Sarbatorile! Si ce? Singurul lucru pe care mi-l doresc este o casa, o casa pe care stiu ca nu am cum sa o detin. Dar o doresc atat de tare, incat ma doare sufletul numai cand ma gandesc, ametesc pe strada cand vad intrari de bloc sau de vila, luminile aprinse dupa perdele imi inspira visele, sentimentul pe care l-as trai calcand pragul apartamanetului meu nu s-ar compara cu nimic... nici macar cu un copil. E fier inrosit pe inima mea, e ardoare si pasiune, e nebunie curata..

Deci, nu ma intrebati ce-mi doresc de Craciun... nici daca toate persoanele pe care le cunosc ar pune mana de la mana, ca un lant imens de maini caritabile, si tot n-ar reusi nimeni sa-mi ofere pacea si linistea din casa mea.

In acest moment, "acasa" e langa omul pe care il iubesc din tot sufletul, bratele lui sunt singurele care imi mai alina inima indurerata, sufletul incrancenat in a dori o singura chestie, iarasi si iarasi, obsesiv, pana la dezumanizare, pana la moarte.

Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi si va rog, nu va doriti ceva atat de mult incat sa va acapareze. Te macini si te consumi, te pierzi...

Sweet november

Am momente cand sunt atat de deprimata incat uit sa mai respir, uit sa zambesc, uit de toti din jurul meu... Numai eu contez si durerea in care ma scufund, ca o mlastina din care nu am sanse sa ies si care ma cuprinde calda, insinuanta si din care, la un moment dat, nici nu mai lupt sa ma extrag...

Am momente cand sunt indragostita, atat de indragostita incat tremur la fiecare cuvant al lui, cand pielea mea are culoarea lunii si gust de lapte, cand fericirea si pasiunea mi se scurg prin vene cu repeziciune si ma fac sa vibrez...

Am avut o luna complicata, nici sa scriu nu am avut chef. Incet incet simt cum ma indepartez tot mai tare de scopul meu, de visul meu pe acest pamant... Pentru ca trebuie sa fiu intr-un loc unde cica iau un salariu, uit sa mai visez, uit sa scriu, sa ma inalt. Merg acolo, fara sa mai sper la altceva, pentru ca sunt conditionata de niste minime cheltuieli. Si urasc asta cu atata putere, ca aproape mi se taie respiratia.

Am avut un moment unic cu mama mea, am iesit amadoua, am stat de vorba. Unica mea iubire fara de moarte.

Am plans, am plans atat de mult incat rezerva mea de lacrimi este suficienta si necesara pentru mult timp de acum inainte. Si stiu ca voi mai plange, acum sunt doar intr-o faza buna.

Sweet October

Luna mea preferata dintotdeauna! Este cald, frumos, soare bland si frunze colorate peste tot.

Am fost la Iasi - si ca de obicei, nu mi-a placut nimic acolo... Clar, este un oras frumos doar in amintirile mele. Este de fapt, orasul parintilor mei, orasul iubitului copilariei mele, orasul in care am visat si am petrecut clipe frumoase sau mai putin frumoase, dar din care am plecat fara nici o ezitare.

In Bucuresti ma simt acasa. Mi se pare ciudat ca am trait 27 de ani in alta parte. Nu as putea pleca de aici, sunt suflet si trup al acestui oras.

Am un job minunat si in afara unor stari de oboseala crunta, peste care eu cred ca am trecut deja, ar trebui sa fiu foarte multumita. Si chiar sunt! Scriu chestii dragute si frivole, merg la evenimente uneori super tari - dineuri la Hilton, receptii la Marriott, plimbari prin Intercontinental, etc...

Am alaturi un om minunat, pe care il iubesc si care imi ofera tot - dragoste, afectiune, tandrete, suport, iubire... tot.

Love, Play, Show

Si cu toate astea, ceva lipseste. Iubitul meu mi-a zis odata ca de fapt eu nu voi fi niciodata cu adevarat fericita si multumita. Dar nu este asa. Sunt multe lucruri care ma fac extrem de fericita: bratele lui, sarutarile lui, soarele bland de toamna, un film, o terasa...

Insa nu este acel va va voom! Presupun ca inca ma simt foarte obosita, ca am nevoie de liniste, de tandrete, de intelegere. Ceva parca nu vibreaza, nu se intampla nimic spectaculos. Si asta este valabil numai pentru viata de zi cu zi, adica cea profesionala... Nu am putere sa traiesc parca.

De ce as avea nevoie? De provocari profesionale, sa ma asculte cineva pentru ca am idei, de putere sa pun in aplicare tot ce as vrea, de putere in general, de un loc al meu, o casuta, un spatiu ceva, in care sa fiu stapana absoluta, in care sa stau doar cu iubitul meu, sa ne iubim si sa uitam toata lumea afara.

Dependenta de afectiune

Am principii de viata total diferite de cei din jur. Uneori sunt intelepte, uneori stupide... Dar categoric diferite!

Ma pot detasa complet de un mediu care nu imi convine, la fel si de unul prielnic. Ascult o melodie (sunt in perioada Amy, deci bag You Know I'm no good la greu) si citesc cateva randuri dintr-o carte. Astazi am luat pranzul singura la un restaurant elegant din centru. Nu am chef sa schimb nici o barfa cu nimeni, nu ma intereseaza de ce rad cei din jurul meu. La fel de bine as putea sa imi termin treaba si sa ma ridic fara nici un cuvant, fara nici o fraza de convenienta si sa plec. Sa merg cu un tramvai plin de straini, care imi satisfac pofta de anonimat. As ajunge acasa, as citi, as vedea un film si as stinge lumina, singura care imi incalzeste perna.

Insa nici chiar eu nu pot trai intr-o detasare totala. Sunt dependenta de afectiune, sunt dependenta de bratele iubitului meu, de sarutarile lui fara-de-care-nu-as-mai-fi-eu, aici, acum, sunt dependenta de munca, desi sunt obosita in fiecare zi, sunt dependenta de un oras poluat, traficat, plin de turmeti (turmet = substantiv comun, care merge cu turma, care se ia dupa altii), inglodat in tristete si nepasare. Si totusi incredibil de frumos, daca ai ochi sa-l privesti.

As vrea sa ma relaxez uneori si nu pot. Si atunci ridic ochii spre cer, caut o raza de soare, o floare, o pizza, un pahar de vin:))

Zilele mele trec pe negandite, pe fuga, prin oboseala si stari ciudate.

Stiu ca viata mea s-a schimbat dramatic in ultimul an, uneori ma simt ca si cum m-as fi pierdut pe drum, insa stiu ca acum sunt un altfel de om, mai matur, mai bland, mai calm, mai iubitor si mult mai fericit.

Predeal - relaxare la maxim

Vineri, ora 15. Ma hotarasc brusc sa plec la Predeal. Trebuie sa precizez ca nu mai fusesem si ca trenul era la ora 19...

Aglomerat, lume dificila, din fericire - drum scurt.

Am ajuns pe intuneric in Predeal, nu aveam o rezervare in prealabil, deci ne-am apucat de cautat cazare. Si am mers muuult, am urcat pe strada Trei Brazi, pentru cunoscatori, pana dupa Cabana Vanatorului. Totul era full.

In sfarsit, am gasit cazare la o vila de 2 stele, ultima camera, si asta dupa ora 23. Prima imagine a camerei mi-a generat un suras si o stare de relaxare profunda. Dar dimineata, cand m-am trezit, mi-am dat seama ca este mult mai mult de atat. Camera se afla la mansarda, cu geamuri pe tot peretele, o camera imensa in culoarea soarelui, covor gros pe o podea din lemn masiv, asternut fin pe un pat imens, baie eleganta, vedere la munte - si totul la 100 de lei pe noapte. Plus vila avea o bucatarie mare cu vase, frigidere si tot ce trebuie. Fara receptie, fara room-service, fara stres...

O strada serpuitoare care inveleste muntele, un parfum racoros de brad, un vant ce iti infioara pielea, un gratar in fundul gradinii care da in padure, o cabana din lemn cu o curte invaluita in intuneric, usor salbatica, cu cearceafuri albe puse la uscat si parfumul acela imbatator de munte, inegalabil, ne neuitat...

Doua zile am trait o poveste de dragoste fara sfarsit. M-am indragostit de Predeal. Un oras cu adevarat de poveste, cu suveniruri si buticuri antice, cu terase si scari si oameni relaxati. As fi vrut sa pot lua aerul acela cu mine, sa mi-l imprastii pe perna pentru a visa linistit si frumos. Si sa raman vesnic indragostita...

Barbatul perfect

Scriam un articol despre George Clooney si ma gandeam la un prototip de barbat. Unul perfect...

Nu mi-au placut niciodata barbatii urati:), chiar daca dadeau dovezi indiscutabile de inteligenta profunda, de romantism sau originalitate. Pur si simplu, nu puteam sa ies de doua ori cu cineva neatractiv fizic.

Imi plac in general barbatii slabi, nu foarte lucrati la sala, bruneti si cu ochi expresivi. Sa para un biet mielusel pierdut, un catelus care te adora, ca apoi intr-o secunda sa fie cel mai sexy si mai fierbinte barbat de pe planeta, (care numai la lucruri curate nu se gandeste:), iar cand ne certam, sa vad pasiunea aprinzandu-se ca o flacara in ochii lui. Blandete si putere, aprig dar fermecator, dur in pat si incredibil de tandru la masa.

Toata viata mi-am dorit un barbat care sa reuseasca sa ma surprinda. Recunosc, este destul de greu... Probabil de asta nici nu s-au riscat barbatii din viata mea, pentru a nu da gres - asta ca sa nu-i consider lipsiti total de imaginatie sau chef.

As vrea sa vina acasa cu o bombonica in forma de inimioara (si da, nu glumesc, chiar daca vi se pare oribil!), cu o cutie de chibrituri pe care e scris un mesaj haios, cu o foaie scoasa la imprimanta cu diverse chestii care mi le-ar face in pat, cu o floare (deh, pt cei cu lipsa crasa de imaginatie). Sa ma anunte intr-o vineri ca trebuie sa-mi fac bagajele ca plecam la munte sau la mare sau la bunica la tara sau oriunde... (Adevarul e ca m-as topi dupa un astfel de barbat:). As vrea sa aiba idei nebunesti care sa ne puna sangele in miscare (fara sa propuna sa ne dam cu parapanta sau sa blocam liftul intre etaje - astea sunt fumate, dragilor!)

Si stiu de ce imi doresc asa ceva. Pentru ca eu intotdeauna am facut astfel de chestii. Pentru toti cei din jurul meu. M-am urcat nebuneste intr-un tren, am alergat, am cumparat, am inventat, am gatit, am surprins, am delectat...

Inseamna ca ori nu merit, ori nu am gasit omul potrivit!

Mi-as mai dori de la "barbatul perfect" sa nu puna intrebari. Eu nu pun, atunci cand simt ca nu trebuie. Nu cersesc explicatii, nu intreb nici macar din priviri, stiu ca imi va spune cu timpul, daca merita sa stiu!

As vrea sa ma tina in brate fara sa intrebe de ce suspin, sa ofteze a intelegere cand sunt necajita, sa imi plimbe mana racoroasa pe frunte, cum facea mama cand eram mica si sufeream din dragoste. Dar niciodata, niciodata sa nu intrebe "de ce?"

Nu vreau sa fiu inteleasa si cunoscuta perfect. Am mare nevoie de doza mea de mister, de paloare, imi place sa imi simt chipul acoperit de o voaleta fina. Asa ca nu veni la mine sa-mi zici chestii prozaice, ma lasa rece, ma face sa ma simt incofortabil.

Mi-as dori ca barbatul de langa mine sa fie preocupat, pasionat, sa munceasca cu drag, sa viseze, sa creada.

Vreau pe cineva care sa ma sustina, sa ma incurajeze, de care sa fiu indragostita pana la uitare. Si atunci voi muta muntii din loc. Dar cum muntii nu vor si nu vor...

A prayer for the wild at heart, kept in cages















Nu pot vorbi de aici. Nu va pot spune nimic, nici macar nu pot gandi. O sfasietoare durere mi s-a cuibarit in stomac si umeri. Numai cu privirea mai cersesc uneori libertate.

Ce inseamna sa fii liber? What is your cage?

A mea e formata din iubire, atentie, bunavointa, neintelegere, pareri de rau, lacrimi, pereti care ma limiteaza crancen...

Nu pot fi eu intre acesti pereti. Mi s-a luat tot, am oferit tot, am pierdut tot. Ce este mai rau e ca am pierdut si salbaticia din mine, dragostea de viata. Oare exista macar un singur om pe lumea asta care sa ma cunoasca si care sa inteleaga macar o secunda cum ma simt si de ce am nevoie? Nimeni nu intelege de ce sufar, nu exista doctori pentru noduri in stomac si pentru lacrimile din suflet. Nu exista oameni care sa priceapa ca daca ma tin inchisa, deja m-au pierdut, pentru ca nimic nu este mai rau decat sa impui ceva unui spirit liber.

Ce astept? Probabil invierea. Astept sa vad daca portile ferecate se vor mai deschide. Si daca minunea se va intampla, imi voi lua zborul fara priviri inapoi. Asta in cazul in care aripile mele nu s-au atrofiat, nu s-au vestejit de durere, de neincredere, de regrete.

Toata viata am crezut ca iubirea te elibereaza intr-un anumit fel. Ca a fi prizonierul iubirii e un lucru bun, maret, inaltator. Nu am crezut nicicand in iubirea care iti taie sperantele, care te inchide intr-o cusca invizibila, care cantareste vantul ce-ti anima panzele, care nu crede in tine, care nu crede si nu viseaza la nimic.

Pacat ca cei din jur nu realizeaza cine sunt, ce sunt... Ca plictiseala nu e un motiv de zbor, dar indiferenta este. Nu cer nimanui sa viseze la fel ca mine, probabil nici nu s-ar putea. Dar as vrea sa fie constienti ca sunt... altfel. Ca ceea ce iubeau la inceput, ca ceea ce admirau, acum distrug. Si ca oricat de aruncata intr-un colt fara aerisire, tot imi voi gasi un dram de putere, sa inchid usa in urma mea.

Este un drum fara intoarcere. Nu poti tine prea mult sufletele salbatice si libere in custi, chiar fara chei. Ma rog fara incetare, am inventat rugaciuni fara cuvinte, doar cu lacrimi, poate candva voi simti iar briza fara seaman a libertatii.

Poveste

O fetita de 9 ani, cu parul in vant si mici pistrui pe nas se aseaza pe un scaun demodat de pe prispa casei. Se uita in jur... Ochii mari mijesc de neintelegere.

Oare ce cauta ea aici? Casa saracacioasa din spatele ei nu-i spune nimic, florile din ghivece nu-i vorbesc. Oamenii aceia care alearga tot timpul si urla unii la altii ii sunt straini. Si de ce o striga toti Monica? Acest nume oribil este imposibil sa fie al ei. Ea poate fi o Ana sau cel mult o Ana-Maria.

Pletele castanii nu-i apartin, ea este blonda cu ochi albastri, de peruzea. Lumea este mult mai frumoasa vazuta prin niste minunati ochi albastri... Si poate si cei din jurul ei ar fi mai buni daca ea ar avea ochi albastri. Pustiul acela din vecini ar privi-o altfel, nu ar mai rade de ea, nu ar mai considera ca este o simpla partenera de joaca, ci o adevarata printesa.

Si sigur ca aici este in exil. Ea are o casa frumoasa, imensa, plina cu servitori. Se plimba pe coridoarele pustii, ascultandu-si ritmul pasilor. Este cam singura, plictiseala se ghemuieste prin toate colturile, tacerile sunt lungi si vibreaza de-a lungul peretilor reci. Insa asa trebuie sa fie...

Niciodata iubita, niciodata inteleasa, niciodata mireasa...

Aici e cald. Miroase a iarba proaspat cosita si a animale domestice. Cineva se apropie si-i zambeste, intinzandu-i o cana cu zmeura. O mangaie pe obraz, ii sopteste cu alint. Si atunci ceva se indoaie in sufletul copilei. Un sentiment de nedescris pune stapanire pe ea. Ar vrea sa se detaseze, dar nu mai reuseste. Un fier inrosit ii strabate maruntaiele, lacrimi fierbinti aluneca pe obrajii palizi.

Oare aici e acasa?

The sky is the limit
















Tot ce imi doresc in acest moment este o casuta alba pe o plaja uitata de lume. Sa miroase a zori, a nisip si a mare.

Sa ma trezesc dimineata devreme, sa imi savurez cafeaua aromata pe terasa, sa mananc un fruct zemos si parguit de soare. Apoi sa alerg pe plaja si apa marii sa-mi mangaie talpile ca o sarutare diafana si racoroasa. Sa ma asez pe un ponton si sa ma aflu intre cer si apa nemarginita. O soapta de vant sa-mi adie prin par, pielea mea cu miros de cremene anticipand-o si strangandu-se in mici buburuze de incantare.

Sa iau pranzul cu iubitul meu in casa si sa facem dragoste pana dupa-amiaza tarziu. Sa alunec intr-un somn linistitor cu valurile in fundal mumurand soapte de amor.

Seara sa fac baie in mare ingropandu-ma in apus, invelindu-ma cu noaptea, cu stelele, cu brizantii...

In mansarda mea linistita, departe de orice rasuflare omeneasca, sa scriu la miez de noapte povesti uluitoare de amor. Triste, erotice, cutremurator de adevarate. Sa admir maretia si singuratatea lunii pierduta in apa marii, regasita in sufletul meu.

Sa ma trezesc sarutata de soare, sa visez, sa sper...

Show, Play, Love

Un show incendiar Vama aseara la Arenele Romane!

Sincer, nu am cuvinte! A fost unul din cele mai reusite show-uri la care am asistat vreodata! Tudor arata impecabil si canta nemaipomenit! Si nu sunt subiectiva! Lumea care a fost la Arenele Romane pe 6 iunie stie despre ce vorbesc!

Va multumim, Vama!

Candlelight

Mereu consideram ca toti cei din jurul nostru sunt vinovati pentru ca nu ne-au iesit noua treburile, afacerile, idilele, amorurile... Uitam sa dezvelim oglinda din debara, sa stergem praful amintirilor si sa rememoram obiectiv, clar si limpede ce-am facut, pe cine am ranit, ce cuvinte fara noima am aruncat, la ce porti inchise am batut iarasi si iarasi la ceas tarziu de noapte.

Cand cineva iti inseala asteptarile, te superi, te incrancenezi in idei preconcepute, te inchizi in asteptari fara continut, te complaci in postura de martir, de erou parasit pe campul de lupta de niste confrati mai putin eroi si poate, mai putin idioti...

Viata nu ne da niciodata ceea ce asteptam de la ea, pentru ca nu ne este datoare cu nimic! Daca vrem ceva cu toata puterea trebuie sa smulgem de la ea, s-o induplecam, sa scrasnim din dinti, sa plangem pe umarul disperarii si sa coboram pe ferestre intredeschise atunci cand toate usile ne sunt trantite in nas.

Ma doare sa vad oameni pe care i-am iubit pan'n prasele, care m-au cunoscut ca pe fundul buzunarului de la trenciul preferat, care credeau ca a imparti patul si salariul inseamna a imparti o viata si care considera ca vina unei mototoliri a actului de stare civila e purtata unilateral, nedezvoltat.

Se zice ca o femeie care iubeste sincer, iubeste pana la moarte. Cred ca asa e! Poate cu mici exceptii, care nu fac decat sa dea greutate acestei reguli. Iubirea nu dispare, nu se evapora si sincer, din momentul in care nu mai imparti patul cu cineva, poate fi vesnica.

Respectul insa se erodeaza lent, cuvintele dor mai tare decat tradarile, nepasarile cauzeaza moarte, lipsa de incredere duce la atrofierea organelor vitale, ironiile nasc monstri, iar iubirea dispare smerita intr-un colt de memorie pe care il inchizi, arunci cheia si pleci in lumea ta.

Este foarte trist sa arunci cu pietre in oamenii care te iubesc mai mult decat viata insasi. Este foarte trist sa nu-ti dai seama de asta! Uneori importanta exagerata a propriei fapturi si mai ales, a propriei nereusite si tristeti, a propriului abandon te fac sa iti iei lumea in cap si sa uiti. Sa uiti o lume, o viata, o iubire... sa nu mai tii cont de nimic, sa acuzi, sa arati cu degetul, sa gasesti tapi ispasitori.


Uneori iti revii, iti amintesti, plangi, razi si ierti! Uneori, nu. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am iubit, ii mai iubesc inca, dar nu ma mai vor in viata lor, pentru oamenii care m-au primit cu bratele deschise in viata si-n casa si-n iubirea lor, pentru oamenii care imi zic mereu ca ma citesc si le fac zilele frumoase, pentru ca nu uit, dar iert si ma simt mai fericita, umana, neincorsetata de ranchiuna si de durere. Si pentru ca am taria sa merg mai departe! Desi uneori e al naibii de greu...

Events












Sezonul a inceput excelent cu spectacolul lui Kylie! A fost foarte frumos, desi aglomerat si parca neincapator stadionul Cotroceni pentru astfel de eveniment! Ne gandim ce va fi la Metallica...

Kylie arata exceptional - tanara (nu-i dai mai mult de 28, desi face 40), sexi, simpatica si cu o voce foarte senzuala. Si da, canta foooarte bine! M-au impresionat I Believe in You, In my Arms, I'm in Love, Lucky. Daca unii s-au plictisit in timpul concertului, altii au dansat si s-au distrat! Carcotasi exista intotdeuna! Si mie mi s-a parut ca nu a fost tocmai intrarea ca la Paris sau ca scena era cam saracuta, dar nu asta conteaza! Ma bucur ca am fost acolo, si desi am dat 200 de lei pe bilete, la negru of course, nu imi pare rau!

Si cum ziceam, sezonul de abia a inceput!

Am petrecut ziua de 21 mai la o bere, de fapt la meci: Manchester United - Chelsea Londra! Am tinut cu Manchester:)) Atmosfera incinsa in Offside, ca de obicei...

Astazi se deschide Gradina de Vara in Herastrau. Sper sa fie vreme frumoasa si sa ajung si eu!

Duminica seara am bilete la teatru, mai exact la TNO, la spectacolul Cabaret. De abia astept sa merg si sa vad si eu de ce se plange lumea:)) Sper sa am parte de o surpriza si sa fie un spectacol si mai sexi decat ma astept!

Luni 26 MAI, este Seara Campionilor. Fundatia Gica Popescu, Fundatia Gica Hagi si Fundatia Luis Figo ne pregatesc o seara magica! Cine participa? Hagi, Popescu, Mircea Lucescu, Lita Dumitru, Luis Figo, Raul, Rivaldo, Pauleta... etc. Cred ca este suficient ca sa te afli pe Ghencea, luni, 26 mai, ora 20.00.

Pe 6 iunie Vama lanseaza Vama. Am luat deja bilete cat mai aproape de scena (concertul are loc la Arenele Romane) si astept sa vad ce ne-a pregatit Chirila! Albumul nu suna rau deloc!

Apoi cine stie ce va mai fi... sesiuni, mare, Metallica, Lenny, Maiden, Sighisoara maybe, Paris...

The light of freedom

Traim intr-o lume dominata de ipocrizie! O lume pe care o cunosc, ma lupt cu ea, uneori o inteleg pentru ca (gand cumplit) imi seamana, alteori ma deprima teribil!

Acum sunt atat de frustrata si amortita de durere incat probabil voi exagera! Ar trebui sa astept si eu ca si condamnatii, ani de zile, sa ma gandesc, sa meditez si abia apoi sa ma prezint in fata unei comisii de eliberare conditionata, calma, supusa si binevoitoare si sa le zic ca intr-adevar, nu eu am dreptate!

Mi-am dorit un job extrem de mult! Nu are sens sa va zic unde pentru e o firma mega-cunoscuta! 6 saptamani m-au tinut incurcata, ba cu interviuri, ba cu telefoane, ba cu e-mail-uri, ba cu faza: e plecata SEFA din tara... Intr-adevar, nu au promis nimic concret, niciodata! Intr-adevar, eram extrem de obosita la interviul hotarator, pentru ca de abia venisem de la Balchik. Dar... dar...

Daca asa se procedeaza, inseamna ca eu nu stiu nimic! Am trimis texte, am fost foooarte laudata, dar nu sunt potrivita! Probabil ca asa e! Dar, sincer ma indoiesc! Pentru ca desi nu-i cunosc pe EI, ma cunosc pe mine. Stiu ce pot face, ce pot sa scriu, cat pot sa muncesc! Si mai ales, pasiunea cu care o fac!

Cum imi zicea cineva, ei au de pierdut!

Si daca asta este profesionalism, sa am pardon... Inseamna ca geme lumea de scriitori talentati, e greu de ales dintre acestia, procesul de recrutare dureaza doua luni si este o loterie! Si atunci sincer ma bucur! Cu cat mai multi oameni talentati, cu atat mai bine! Astept sa vad articole grozave in revista, sa ma minunez, nu alta... Ca la asa concurenta...

Nu, nu sunt cinica! Sunt frustrata si deprimata! :)))

Mi-am pierdut cateva saptamani din viata sperand sa obtin ceva si nu am obtinut! Asta este! Se mai intampla! Dar anii nu mi-i da nimeni inapoi! Eh, noi sa fim fericiti, liberi, sa vedem luminita aia indepartata si sa credem in cauze mai bune! Sau in profesionalismul unora!

La drum de seara

Bine v-am regasit! Va sunt datoare cu cateva aventuri si lupte pe care le-am purtat in astea doua saptamani, de cand am aterizat de la Balchik.

Drumul inapoi spre Romania nu a fost tocmai usor! Ploua infernal, nu oprea nici o masina, te mai si stropeau din cap pana in picioare. Noi mergeam pe soseaua spre Vama Veche cu ploaia siroind pe fata... In Vama - groaza de pe lume! Corturi plutind pe apa din curtile oamenilor, diversi... beti sau carand sticle de bautura, tineri, foarte tineri, umbland cu rucsacul in spate in cautare de masina sa-i duca la gara, intr-un cuvant o atmosfera sordida, inumana, josnica...

Dar nu s-a oprit aici spectacolul! Sa nu credeti ca am ceva cu acei tineri care merg in Vama de 1 mai la un spirt si o marihuana sau alte nazdravanii. NU, nu am nimic cu ei! Sunt liberi sa-si traiasca tineretea asa cum vor! E o libertate castigata de parintii lor, in definitiv!

Dar, uneori, imaginile pe care le-am vazut au intrecut orice limita. Ma voi opri aici cu descrierile, pentru ca nu vreau sa ma bag. Inca nu am copii care sa plece la Vama de 1 mai. Slava Domnului!

Nu am fost o tocilara cu nasul in carti, nu sunt de acord cu dogmele si alte chestii, prefer si eu viata traita liber, mai mult sau mai putin asumat! Mai ales la 18 ani... Am fost acum cativa ani buni la Sighisoara, in timpul festivalului de arta medievala si credeam ca am vazut atunci TOT, ca nimic nu-mi mai poate soca privirea, ca am spirit liber si vesel si al naibii de intelegator! Dar acum...

Ma rog... am mers cu un tren Constanta - Bucuresti, la clasa 1, 60 de lei biletul, 8 pe 6 locuri, iar pe hol nu se putea circula: toata lumea fusese la mare, ca sa zic asa!

Nu m-am odihnit prea mult dupa concediu si am mers pana la Iasi, cu un dor nestavilit de parinti, oras, lume, prieteni...

In afara de parintii mei minunati, nu am regasit nimic. NIMIC. De fapt, 3 zile m-am simtit mai mult rau decat bine, ciudat de straina intr-un oras care m-a nascut si crescut 27 de ani. Nu am vazut pe nimeni, nici macar "prietenii" nu si-au facut putin timp, strazile straine, atmosfera cunoscuta, dar rece si indepartata.

De abia am asteptat sa ma intorc in orasul care m-a adoptat si in care ma simt cu adevarat acasa, alaturi de oamenii pe care ii iubesc din tot sufletul meu!

Am zis ca as plange in fiecare zi din cate zile as mai avea de trait, daca ar trebui sa locuiesc iarasi acolo! Suna dramatic? Poate! Dar asta am simtit!

Nu cred ca orasul e de vina sau oamenii, ci numai si numai eu. Viata pe care am dus-o sau mai bine zis absenta unor oameni pe care i-am iubit.

M-am intors fericita, dupa 9 ore de mers cu trenul (dupa acel accident cumplit) intr-un oras care credeam ca ma asteapta cu bratele deschise... Dar asta e alta poveste!

The Last Day

Cumparaturi, cadouri, restaurant, ploaie torentiala cu tunete si fulgere, mare involburata.

Plecam. Nu stiu cum voi privi Bucurestiul dupa aceasta experienta, pentru ca, DA, a fost o experienta.

Ne auzim...

Albena

Am dat 4 leva pe un autobuz (nu prea semana a autobuz) pana la Albena! Si rau am facut!

Fata de Balchik, este incredibil de urat! O statiune la mare exact ca la noi, acum 10 ani! Hoteluri urate, plaja mare si neingrijita, locante cu niste preturi nu exagerate, ci extra-ultra-nejustificat de exagerate!

Ca sa dai 7 lei pe o bere la niste bancute de lemn ponosite, (unde toaleta inseamna pisoare langa niste custi de tabla la care trebuie sa platesti ca sa intri, chiar daca consumi pe terasa...), mi se pare tiganeala pe fata :))))

Oamenii mi se par smecheri, profitori si amabili uneori - doar cand vrei sa mananci in localul lor! Fac pe calculator scaderi de genul 10-4,5 :))) Dar, nu peste tot este asa. Nu generalizez, pentru ca nu as avea dreptate!

Albena m-a intristat si m-a scarbit. Am fost facuti si mamaligari de catre un stimabil taximetrist, pentru ca nu i-am acceptat "oferta" de a ne cara pana in Balchik, cu "masina proprietate personala".

Bine ca am plecat de acolo si am redescoperit Balchik-ul meu drag!

Sunny day

Am fost la plaja! Mi-am intins patura pe un ponton. La picioarele mele se sparg valurile, zgomotul e asurzitor. Uiti cine esti si care este scopul tau pe pamant, cateva ore am fost doar... apa si cer. Un fir de nisip!

M-a ars soarele, pielea imi miroase a vant. Apa e foarte rece, meduzele plutesc pana la mal... Nu sunt prea multi amatori de baie.

Mi-am gasit un restaurant unde mananc destul de bine: gratar cu cartofi "in country style" si salata. 10 leva. Servirea este excelenta!

Mi-e un pic frig, apoi foarte cald. Nu sunt obisnuita cu un astfel de aer!

The Lost Paradise

In sfarsit, soare! Am amanat Varna, pentru a merge la Castel si in Gradina Botanica.

Nu s-au inventat cuvinte care sa descrie maretia peisajului, frumusetea lui desavarsita. Daca Dumnezeu ar fi coborat o secunda pe pamant sa-mi vorbeasca, atunci ar fi facut-o aici!

Intrarea la castel este 10 leva de persoana (20 lei), dar daca vi se pare mult, credeti-ma ca merita sa dai in fiecare zi acesti bani pentru a te plimba pe aleile de vis ale gradinii.

O terasa mica, cu umbrelute albe si scaune de fier forjat te intampina. Poti savura o bere langa o roata pe care se zbat ape limpezi. Bulgarii de la Casa Vinurilor isi aseaza cu nonsalanta carnatii la uscat, langa firma sculptata in lemn a cramei.

Apoi incepe urcusul. Zeci de terase sapate in piatra, scaricele ascunse in cremene care deschid vederii platouri inflorite, cu lalele negre, nu-ma-uita, flori de stanca, palmieri si multe specii mediteraneene adaptate. Prima impresie este de uimire toatala. Apoi zambesti, razi din toata inima ca apoi sa ramai fara grai.

Nicioadata, niciodata nu am vazut ceva mai frumos. Cu atata prestanta, incremenit in timp, deasupra marii. Nici macar nu am visat la ceva atat de frumos. Iti taie respiratia!

Castelul este mic, un cuib de veghe deasupra marii. Insa era foarte aglomerat, cu romani care tipau si isi certau copiii. Nu am vazut mare lucru, desi am zarit niste fotografii de pe vremea reginei foarte frumoase.

Cand ajungi sus, te pierzi. In dreapta susura cascada, invitandu-te la meditatie. In stanga gradinile din piatra, cu ochiuri de apa si flori cat vezi cu ochii, te duc cu gandul la oazele padisahului din poveste. Te dor ochii si inima de atata frumusete!

Cascada nu este foarte mare, dar impresionanta, te priveste cu maretia si tristetea imortalitatii. Te simti batran la Balchik, impovarat de secole de lupta continua, de disperari, de plansete, de cautari si de drumuri fara rost. Si toate cu scopul suprem de a te odihni pe cea mai inalta piatra din gradina si pentru a privi marea cu intelpciune. Odata ajuns aici, un calm nedeslusit pune stapanire pe tine! Iti dai seama ca ai trait cu un scop. Pentru eternitate.

Deja am cautat case la vanzare aici:)))))))

Cactusii, labirintul verde, smochinii sunt din poveste. O poveste cu zane si balauri. Si eu care credeam ca basmele sunt doar facaturi sa adoarma copiii. La Balchik, redevii copil...

Si daca puii de romani strigau in gura mare: "Mama, mama, vino sa vezi ce-i aici, ba nu... aici, ba aici...!", mai aveam extrem de putin pana sa fac la fel...:) Insa tipetele de admiratie se pierd, cuvintele raman nerostite. Nu poti face altceva decat sa te inchini, ca in fata unei icoane facatoare de minuni.

Aici, mai mult decat in oricare alta parte, Dumnezeu a creat o opera de arta perfecta, un cuib sapat in stanca unde sa te simti aproape de EL. Si cum nu poti privi un act maret de creatie cu zambetul pe buze, si la Balchik te intristezi usor. Aici iti poti schimba viata, poti face copii, poti sa te indragostesti per sempre, poti sa scrii, sa meditezi. Un singur lucru nu poti face: nu poti sa te gandesti la moarte.

Pentru ca aici, nemarginirea iti apartine!

Day FIVE

















Ploua! Peisajul este in continua schimbare... marea, cerul, norii... Sunt cateva vapoare in larg, barcile de pescari sunt neobosite!

S-a cam aglomerat Balchikul, e plin de roamani, este o masina chiar si din Iasi! Bulgarii sunt putin cam depasiti de situatie, nu stiu engleza, se cam fastacesc...

Am mare noroc cu micul dejun clasic si f bun! Mancarea e jalnica sau cel putin, am eu un "noroc" chior! Azi am comandat ceafa de porc la gratar si mi-au adus piept de pui cu ciuperci si cascaval... plus ca am vrut sa platim in lei si cursul era unul foarte special... 25 leva - 65 de lei! Am renuntat!

Am mancat la un restaurant tot pe plaja o inghetata extrem de buna in coaja de fructe, de pepene galben, cocos si ananas. Deosebit!

Maine mergem in Varna, apoi pe 1 mai, la Albena!

PRECIZARE: fotografia este facuta de la balconul camerei de hotel in care stau:)

Day FOUR

Ploua. Marunt, fara oprire. Dar nu este foarte deranjant... Marea isi schimba culoarea in fiecare secunda, de la verde, la gri metalizat.

Am gasit un supermarket cu preturi cam mari si fara o marfa deosebita... singurele ieftine sunt rachiurile:))), adica in jur de 15 lei o sticla de 1 l de votka.

Spre seara am iesit in "oras", la concert: foratia ASHA. A fost foarte frumos! Baietii canta excelent (sunt romani!), s-a dansat in ploaie, lumea incantata si relaxata. In restaurant Hamingway, unde am stat la concert (acesta era pe plaja, in aer liber), am incercat sa mananc ceva usor: salata de vinete cu rosii si ardei. Groaznic! Nu mai mananc asa ceva! Ne-a costat cam mult pentru o seara cu tequila si bere Zagorka:)!

Dar, cu siguranta a meritat! L-am cunoscut si pe Laurentiu, solistul de la ASHA, care mi-a promis un interviu si o sedinta foto! Asteptam soarele...

Day THREE

Hristos A Inviat!

Astazi am fost la cumparaturi! Concluzia: saracut! Mi-am cumparat o fusta de matase colorata si am primit cadou un inel:P Este putin cam frig... Am mancat la un restaurant dragut si apoi ne-am petrecut ziua in camera.

La 11.30 PM am plecat spre biserica. Se pare ca nu era cea pe care o gasisem initial, ci una mult mai sus, deasupra marii. Cateva sute de oameni asteptau lumina. Cand am ajuns noi, la 11.50 lumea iesea deja din biserica cu lumanarile aprinse. Nu exista un microfon, astfel incat am auzit cu intarziere Hristos a Inviat! IN ROMANESTE. Majoritatea erau romani! S-a cantat in limba noastra, dar "slujba" a tinut 10 minute. Lumea era dezamagita!

Am plecat, erau cateva restaurante deschise pe maul marii unde se petrecea ca la nunta, cu dansuri si nebunii...

Cam asta a fost seara de inviere! Fara pasca, oua rosii, cozonac sau miel. Daca le-am simtit lipsa? DA! Absolut. La anul mergem la manastiri in Moldova pentru a simti cea mai mare sarbatoare a crestinatatii in adevaratul sens al cuvantului.

Day TWO
















M-am trezit la 4 dimineata din cauza cerului. Nuanta de gri metalizat a zorilor se impletea cu marea opaca si cerul de abanos. Norii se zbateau, se amestecau, se razboiau intre ei! Treptat, cam in jumatate de ora, norii s-au retras si au lasat loc reginei noptii: luna.

Toata copilaria mi-am petrecut-o langa un tablou care infatisa luna reflectata in mare si barca de pescari plutind in deriva! Dar in realitate, luna oglindita in valuri are ceva atat de maret, de linistit, de indepartat si totusi foarte aproape, ca o chemare, incat am stat 1 ora si jumatate mirandu-ma in fiecare secunda cat poate fi de frumos!

Spre dimineata am adormit si am pierdut rasaritul!

Micul dejun inclus este o placere - au o cafea buna, aromata, portii mari! Am plecat sa ne plimbam pe faleza. Cald, soare, mare foarte linistita, fara valuri... un miros persistent de apa sarata, sulf si liliac inforit. Pescarusi si multe... lebede! Sunt superbe - gratioase pasari ce plutesc pe mare! Peisaj stancos, calcaros, in fata marea, in spate muntele, vegetatie uscata, dar luxurianta - palmieri si alte specii mediteraneene adaptate!

M-am oprit la o terasa pe malul marii, unde servea un chinez, amabil si zambitor: el vorbea in bulgara, eu in engleza! mi-a adus flori, m-a servit cu o bere rece Stela, 2,5 leva.

Ne-am plimbat si prin orasel putin, in cautarea unei biserici - intentionam sa merg la Prohod, era totusi Vinerea Mare! Nu am gasit biserica... Am mancat la un restaurant bilingv de pe tarmul marii, unde chelnerii stiu romaneste si chiar poti plati in lei. Erau cateva mese ocupate de romani, care vorbeau tare si gesticulau!

Mancarea este cam ciudata, nu imi place. Cel putin pana acum! Nu au ciorbe, doar supe. Cea de pui a fost bunuta, cam grasa, totusi... O salata bulgareasca cu vinete si branza - nota 9, o ceafa la gratar bine facuta si foarte mare, cartofi picanti nu foarte buni. Berea lor Zagorka este excelenta, cel putin este pe gustul meu. Doua persoane, mancat, baut, 27 de leva.

Spre seara am gasit si biserica! Si, totala surpriza: era inchisa cu lacatul! Am ramas muta de uimire.. toata lumea mi-a zis ca-i ortodoxa, dar ca maine e slujba (adica azi la inviere). Asa ca este prima data in viata mea cand nu merg la Prohod!

Ne-am oprit la un restaurant cochet din sticla si lemn, langa iahturi sa mancam ceva dulce - o inghetata foooarte buna de pepene galben aranjata chiar in jumatate de pepene! BUUNA! 6,5 leva.

Singurul lucru destul de incomod este frigul. Dar speram sa se mai incalzeasca!

Paste fericit!

FOTOGRAFII

Day ONE

5 ore cu trenul Bucuresti - Constanta. 1 ora cu un autocar obosit Constanta - Mangalia. Apoi pana la Vama veche inca putin... In vama, am schimbat bani si am ramas blocati acolo, pentru ca autobuzele bulgaresti circulau pana la ora 14 si noi am ajuns la ora 15. Era soare, dar frig, pustiu in vama, cateva masini treceau din cand in cand. Pe jos nu aveam cum sa mergem (sunt 62 de km pana in Balchik) si am luat un taxi, care intamplator trecea pe acolo! Am avut noroc!

Am cunoscut un domn foarte dragut care "rupea" putina romana, putina engleza... si care ne-a luat modesta suma de 45 de leva pana in fata hotelului (90 de lei). A meritat fiecare banut!

Ce sa zic?! Drumul de la granita la Balchik este extrem de placut. Este tara liliacului si a energiei eoliene. In viata mea nu am vazut atat liliac inflorit - paduri intregi (tinand cont ca sunt florile mele preferate - primirea bulgareasca a fost de exceptie:))! Am ajuns intr-o ora si am intrat in Balchik pe niste stradute intortocheate si abrupte. Iar dupa cateva intoarceri, in fata noastra s-a deschis un peisaj de vis! Un golf cu casute de poveste, intre cer si apa!

Initial nu prea iti vine sa-ti crezi ochilor, insa de aproape e si mai spectaculos!

Un hotel micut, cochet. La receptie ne-a intampinat zambitoare o doamna care mi-a gasit rezervarea imediat si mi-a luat datele de pe buletin. Doar mie! Fara sa completez nimic, fara sa platesc... Relaxant!

Etajul 2. Din pozitionarea hotelului nu banuiam nimic, insa cand am deschis usa, aproape mi-au dat lacrimile. O imagine pentru care nu s-au inventat cuvinte sa o descrie. Un perete al camerei (extrem de luxoase!) este din sticla si se vede marea si cerul in toata splendoarea lor. In dreapta poti zari castelul, iar in stanga docurile si cateva iahturi ancorate.

Este un spectacol al naturii continuu. Nu te poti obisnui cu asa ceva. Fiecare nor, fiecare val au mereu alta nuanta, alta forma. As putea sa stau zile intregi in pat si sa privesc marea si cerul ca pe cel mai desavarsit act de creatie. Barcile de pescari din departare, vaporasele, randunelele care si-au facut cuib in balcon, falezele intinse pana in inima marii, totul este spectaculos!

Am iesit sa mancam la restaurant Hemingway. Destul de scump daca tii cont ca am platit 25 de leva pe doua pizza si doua beri Stela. Dar daca te gandesti ca restaurantul este complet din sticla, se afla exact pe plaja langa docuri, iar servirea este excelenta, parca te gandesti ca la noi totusi ar fi fost mai scump... Pizza nu mi-a placut, amandoua aveau muuulti castraveti murati:))

Asta e impresia pe care o am dupa doua zile: ca oamenii sunt relaxati, prietenosi, zambesc mai mult decat romanii, se straduiesc sa isi faca treaba excelent, dau restul pana la ultimul banut (fisa:) si cer preturi foarte fair pentru serviciile oferite! Daca as face o comparatie intre cele mai tari hoteluri unde am innoptat (Marriott, Ruia- Poiana Brasov, Unirea- Iasi si Valeo- Balchik), nu as alege Valeo pentru vederea spectaculoasa, ci pentru intimitate, lux, caldura, curatenie, preturi decente pentru servicii de inalta calitate, spatiu, minibar, pat, balcon, baie, MTV-ul bulgaresc..:))) Cred ca ati inteles ideea.

Balchik, my love

















Sint in vacanta! De astazi va invit alaturi de mine pe un tarm de mare, intr-un orasel de poveste...

Toata viata am visat la un astfel de loc, iar realitatea bate cu mult imaginatia!

E magnific!

Va invit la Balchik!

Traiesc intr-o lume de vis...














Un vis boem, parfumat, uneori dulce-amarui, uneori sumbru... dar de cele mai multe ori, incredibil de frumos!

Am cunoscut zilele acestea o persoana inspirata, calda, placuta! Si tocmai de aceea m-a impresionat faptul ca m-a "citit" si a acordat textelor mele cateva clipe din timpul ei pretios! M-am simtit foarte bine in compania ei si am plecat cu zambetul pe buze, chiar mi-a inseninat ziua!

Sper din tot sufletul sa am ocazia sa ne mai intalnim!

Vine vara! Hmmm, ce noutate... veti spune! Insa astept cu nerabdare fiecare floare, fiecare petec de cer albastru, fiecare grad in plus in termometru... Ma gandesc la mare, cu o pasiune greu de stapanit! Mai sint doua saptamani si ma voi afla pe un tarm pe care l-am visat toata viata, intr-o lume marginita doar de apa si cer! Fara incorsetari, fara limite. Doar eu si dragostea mea! Iti multumesc pentru ca ma faci atat de fericita...

Sezonul incepe cu cei de la Alphaville, sambata, 12 aprilie! Apoi o mini-vacanta de Paste si 1 mai, continua cu Eros Show, pe 8-11 mai :), concertul lui Kylie pe 17. Apoi Metallica, un alt vis care de abia astept sa se implineasca!

Daca imi spunea cineva acum doi ani ca voi fi aici, in acest "punct", as fi ras... sau as fi strambat usor din nas, cu superioritate! Come on! E mult mai bine ca in visele mele...

Trebuie neaparat sa felicit pe cineva pentru job-ul obtinut, un alt vis de o viata! Felicitari, dragul meu! Il meriti! Enjoy! Si nu uita - THE TRUTH is yours!

Traiti-va viata frumos, liber, fara constrangeri, fara compromisuri grave, iubiti si lasati-va mangaiati de soapte de dragoste, dar mai ales, visati frumos si cat mai inalt. Toate visele voastre se pot implini!

Am revenit...

Dupa o absenta de aproape doua saptamani, am revenit! Cu ganduri bune, incalzite de soarele de primavara, cu dor de mare, de nopti calde si parfumate, cu dor de duca...

Ce am facut intre timp?

M-am plimbat, am respirat cu nesat parfumul copacilor infloriti, am trait libera si nestingherita primele zile de primavara!

Am mers agale prin Parcul Carol (Libertatii), am facut multe fotografii superbe la copaci albi de flori, la catelusi si copii. Am admirat fiecare piatra, fiecare alee... Apoi am traversat spte Tineretului, care desi nu este un parc frumos, acum parca s-a impodobit de sarbatoare. Am ajuns in final in Oraselul Copiilor, unde... nu prea erau copii. Este foarte frumos si va recomand sa mergeti. Am mancat mici si am baut bere, la niste preturi incredibile, asta daca te chinui sa suporti manelele din dotare...

Apoi intr-o alta zi frumoasa am mers la Zoo. Era cald si numai bine de stat la terasa. La Zoo aceeasi situatie pe care cred ca o cunoasteti: animale chinuite, ragete de leu, pui de tigru adormiti, maimute jucause, papagali zgomotosi. Intr-un cuvant: frumos! Desi se stie si s-a tot anuntat ca fotografiatul este interzis, toata lumea se repezea cu telefonul si cu aparatele sa imortalizeze leul fioros... ca deh, la noi asa se practica! Daca ar interveni cineva sa puna o taxa pentru fotografii, poate ar duce-o si animalele mai bine...

Am facut o rezervare la o locanta in Berceni! Am descoperit-o intamplator pe internet si mi-a placut site-ul si prezentarea lor de acolo. Se lauda cu diverse, pare totul ok... asa ca am zis, de ce nu? Daca pe 9 martie nu aveau nici o masa libera, zilele astea era totul foarte... liber!

O terasa cu aspect prafuit, de inteles, pentru ca se afla exact la strada, intri direct de pe trotuarul murdar. O atmosfera boema, placuta, ca la bunica mea in sufragerie, scaune de de piele, rustic si interesant... daca te omori dupa acest gen. Cand am intrat, evedent nu mai era nimeni acolo, urlau manele la un "gramofon", dar din fericire, s-au grabit sa le taie durerea tipata atat de brutal. O chelnerita plictisita si confuza ne-a intrebat de rezervare si ne-a adus meniurile. Ca la o Casa ce se respecta, erau in numar de doua: mancare si bautura. Buuun!

Imi era o pofta grozava de bere, preturile mai mult decat ok, chiar mici... am comandat bere. NU AVEM! Cum adica? STOP! Nu aveau nici un fel de bere, dintr-o pagina A4 de astfel de licori... Incredibil? Hmmm...

Am vrut sa mananc pizza, pentru ca vazusem eu la ei pe site ca o prezentau frumos! NU AVEM! Adica: "nu facem tot timpul pizza"!

Am renuntat pentru cauze mai bune, evident... Aaaa, la iesire, pe terasa, era un figider plin cu bere! Concluziile va apartin!

Apoi am fost la un barulet fara pretentii, de cartier, ca sa zic asa, unde se poate manca cea mai delicioasa pizza din Bucuresti, alaturi de o servire impecabila.

Si uite asa, am intampinat aceasta primavara, destul de capricioasa!

In conformitate cu... viata

Ascult o melodie veche. Este din timpuri de mult apuse, dar imi reface starea aceea de pace, de somnolenta, de ascensiune pe culmile unei iubiri. Ati ascultat vreodata un vers, o melodie, o partitura veche de peste 10 ani? Va poate arunca in trecut cu o forta uluitoare...

Vad cu ochii mintii un oras de mult uitat, care nu-mi mai apartine, dar la care ma intorc de fiecare data in visele mele. Este singurul loc pe care il visez! Mi-e dor, am o stare de nostalgie placuta, benefica... De abia astept sa-l redescopar prin ochii altcuiva!

Traiesc cu o bucurie pe care cu greu o pot intelege. Ma simt intr-o permanenta vacanta, fugita de acasa, intr-un colt de lume ciudat si indepartat. Dar este o vacanta ce nu se termina niciodata! Si maine voi avea acelasi zambet pe chip. Si maine imi va surade cineva langa mine, cu dragoste...

Sau poate nu...

Facem ceea ce trebuie in viata? Urmam caile acelea batatorite pentru ca asa este scris? Cine ne indica daca suntem in conformitate? Lipsa privirilor ironice, o casa, o familie, un job? Come on! Cu cine ne comparam? Exista etaloane?

Ma indoiesc, sincer!

Eu aleg sa imi traiesc viata liber, nebuneste de frumos, iubind, visand, lasand ceva in urma mea. Chiar daca este o foaie de hartie, pe jumatate scrisa...

Gustul fericirii

It's not a love story. It's a story about love....

Unii se joaca toata viata de-a dragostea. Si sunt fericiti, in felul lor. Dar nu au simtit niciodata fiorii iubirii adevarate in stomac, in genunchi si pe buze... Nu au gustat din bucuria unei clipe unice in bratele celui adorat...

Voi sparge toate tiparele spunand ca dragostea nu este complicata! Ea exista sau nu... Atunci cand te furisezi din templul iubirii tale pentru a vedea lumea, atunci cand esti nesigur, cand bajbai, atunci se complica lucrurile. Dragostea pura, desavarsita, nu este complicata.

Gandeste cu inima, ai incredere, iubeste fara limite si atunci, poate vei putea simti ce inseamna dragostea.

Ai trait vreodata anumite momente care ti s-au parut inutile sau ai mers pe drumuri fara sens, cu prea multe intersectii? Probabil ca da... Apoi ai intalnit un om, o situatie, o criza, care te-au facut sa intelegi de ce ai facut anumite alegeri. Nimic nu este intamplator.

Acum stiu, cu siguranta, de ce ma aflu aici!

Nu credeam ca viata poate fi atat de plina de gust, atat de aromata, atat de fericita... pana azi! Chiar credeam in adevarul meu, cel de pana acum... Eram convinsa ca am inteles tot, ca am trait tot, ca nimic nu poate fi mai bun!

Si cu cata iubire mi s-a demonstrat ca nu am dreptate!

Ce gust are fericirea? De scortisoara, in diminetile cu cafea aburinda, de amor in noptile lungi de iarna, de fum de tigara in toiul unor discutii aprig-comice... O simt pe piele, in suflet, in stomac...

Nu pot renunta la ea, nu vreau, nu o voi face niciodata, indiferent cat va dura... in real world!

Dragostea aceasta va ramane a mea. Per sempre...

On the Road

Nu am nimic. Nu ma intereseaza sa am nimic. Nu cred ca acel CEVA pe care il vrea toata lumea imi va face neaparat bine. Intotdeauna am considerat ca cele mai fericite perioade din viata mea au fost atunci cand nu aveam nimic. Doar iubeam... fara bariere, fara limite... Limite care toata viata ne sunt impuse de altii.

Trebuie sa merg la facultate. Trebuie s-o si termin. Been there, done that. And what?

Trebuie sa merg la munca sa-mi castig existenta, bucata de paine. Amara mi-a fost aceasta bucata, aproape la fiecare job. Amara si trista. Nu pentru ca mi-ar fi lipsit pasiunea sau din lene. Din cauza mea sau din cauza oamenilor. A tiparelor...

Fac intotdeauna ce vreau. Plec. Parasesc. Nu ma uit in urma. Visez si iubesc. Cred.

Am plecat intotdeauna din locul in care am crezut ca nu cresc, ca nu invat, ca nu ma reprezinta.

Si am fost condamnata pentru toate lucrurile astea. Sau daca cei care ma judecau imi erau dusmani, mi s-a zis ca duc o viata agitata si periculoasa. Tumult pentru nimic. Vorbe goale.

Dar nu este asa. Traiesc pentru sufletul meu. Traiesc pentru iubirea si speranta din mine. Intr-adevar cu un curaj aproape nebunesc, cum ar zice unii. Dar pentru mine nu inseamna curaj, e doar o forma a existentei, a increderii, a credintei. Sunt doar eu.

Nu am nimic. Stiu ca poate maine nu voi avea ce manca, nu voi avea unde sa ma duc... Si nu-mi este frica. Sunt fericita sa fac ceea ce imi place... sa iubesc, sa scriu, sa citesc...

Am plecat dintr-o viata simpla si concreta, am parasit totul pentru necunoscut, pentru aventura, pentru viata, in adevaratul ei sens. Cunoscutul nu-mi mai oferea nimic, nici o provocare, nici o bucurie, nici un suras. Nu ma gandesc la trecut, nu ma gandesc nici la viitor, traiesc un prezent minunat. Pentru ca asa vreau eu...

Am o anumita doza de inteligenta, am atins o treapta de cunoastere, nu fug de munca si totusi... fug. Fug de rutina, de lucruri care nu mi se potrivesc, de limite, de implacabil, de plictiseala si dezgust. Chiar daca sunt condamnata la fiecare pas pe care il fac, eu, in felul meu unic, sunt incredibil de fericita. Fericita cu propriile mele decizii, pe care nu mi le impune nimeni, nici familia, nici omul de langa mine, nici societatea. NIMENI.

Gandesc in stil mare. Visez, alerg dupa visele mele, fara sa fiu contorsionata de ele, fara sa ma traga inapoi... Daca nu le voi atinge, nu se va intampla nimic. Importante sunt viata si pasiunea si scopul. Restul e doar fum...

Stiu exact ce vreau sa am. Cand si cum. Insa daca nu se vor intampla toate aceste lucruri, nu voi ramane marcata pe viata. Viata e o surpriza si necunoscutul este cel mai frumos lucru care se poate intampla.

Iubesc oamenii. Toti oamenii. Uneori ma fac sa sufar, dar cum suferinta nu are nici un rost, uit si iert si ma simt binecuvantata sa fiu in preajma lor.

Singurele lucruri pe care nu le suport sunt dogmele, normele, limitele, bigotismul, uniformele, traditiile, actele oficiale, organele de control... si ar mai fi, dar banuiesc ca s-a inteles ideea:)

Nu vreau sa fiu ce nu sunt. Chiar daca sunt defecta, fara haz, plina de toane, inconsecventa si multe altele... Nu vreau nici macar sa par ce nu sunt. Mi-o asum! Frica exista intotdeauna, dar n-as mai avea curaj si putere daca n-ar exista aceasta frica.

Daca voi pierde, asta este. Mi-am trait viata, am invatat. Castigul este de partea mea!

Prostie de primavara sau prostie... totala

Am implinit 30 de ani! URA. A fost divin de frumos. Nu va spun mai multe:) Romantic, sexi, dragut, cald, feeric, intim, aproape perfect... Si zic aproape pentru ca nimic nu ma multumeste!

Ma izbesc iar de niste minti inchise sau indopate cu prostie la kil, care nici macar nu cred ca au adunat-o de undeva prin munca cinstita, ci cred ca le-a dat-o un smecher pe gratis ca expirase.

Ati observat ca prostia e nelimitata pe lume? Trebuie sa fiu misogina si sa sustin ca procentul de prostie pe cap de locuitor al planetei inclina net in favoarea femeilor... Din pacate! Si mai vine la pachet si cu aroganta, indiferenta, orgoliu, sindromul premenopauza de "a-toate-stiutoare"...

Unde sunt, Dumnezeule, femeile dragute, fine, destepte, cu ironia usor trista a inteligentei pe chip? Unde e bunatatea si buna-vointa? S-au dus dracu', va zic eu!

Ma rog, nu ma pierd in polemici irationale despre femei! Stiti cum e - toti suntem niste curve de oameni, dar cei mai prosti dintre noi se vad sfinti!

Ma aflu intr-un punct imposibil, intr-un loc urat, ciufulit si ciufut. As vrea sa plec si poate pentru prima data dupa muuulti ani, nu pot s-o fac! Dar asta e un alt subiect!

Si alta chestie care ma scoate din minti! Se apropie Sfantul Valentin! Mi-am imbacsit mintea cu toate revistele, revistutele si foitele de pe lume care scriu despre marele eveniment cu atat sarg incat zahariseala este obligatorie. Magazinele te trag de maneca si de ochi si de portofel. Cum? Tu nu cumperi nimic de sfantul valentin ("Vali's day", cum am auzit la... unele:)))))))))) - no comment - probabil sunt intime cu valentin asta, si-o trag cu el sau altceva in genul asta, de-si permit sa-i zica cu alint).

E de abia ianuarie si-s ametita de inimioare si floricele si patratele... Si daca nu ma intereseaza?! Cine da un shit pe chestia asta?

Eram pornita sa scriu de rau! N-am facut-o, tocmai pentru ca am avut o zi mai buna:)))

Voi ce faceti de vali's day asta?

Cat ne costa iubirea?

Mai exista dragoste pe lume? Mai exista relatii lungi si stabile si frumoase? Mai sunt oameni fericiti, cupluri fericite doar pentru simplul motiv ca sunt impreuna?

Nu credeam sa imi pun vreodata astfel de intrebari! N-am crezut nicicand in privirile goale aruncate pe geamurile aburite... N-am crezut in sfarsit, n-am crezut in tristete ironica si cruda. Nu am vrut sa cred!

Am fost convinsa intotdeuna ca viata e buna si cinstita si frumoasa. Ca nimic rau nu se poate intampla, atat de rau incat sa-mi privesc viata ca pe un tablou foarte prost pus intr-o rama urata si veche.

Ce ar trebui sa facem? Ce ar trebui inventat si implementat pentru a putea avea o relatie perfecta, cu iubire, respect, prietenie, conversatie delicioasa, sex de calitate, certuri sfarsite in pat si uitate defintiv pana dimineata? Ce ne lipseste?

Unde este bunatatea din noi? Unde se sfarseste iubirea si incepe rutina? Cat dureaza o iubire? Exista un termen de valabilitate? 3 ani? Si dupa...?

Cat ne costa investitiile mai putin inspirate in relatii defecte? Avem cu ce plati astfel de investitii? Si singuratatea cine ne-o plateste? Exista un pret pentru singuratate pe cap de muritor? Pentru ca stiu sigur ca exista un pret pus pe frumusete, pe sex, pe trup, pe minte...

Spre ce ne indreptam? Voi stiti?

Burebista vanatoresc

In prag de seara rece si umeda, am ajuns la Burebista de pe Batistei pentru o cina romantica. Cu o rezervare in prealabil, am venit pregatita pentru un local gol si rece, ca intr-o zi de luni. As fi vrut sa-i rog sa-mi pregateasca o lumanare, o floare, o atentie... Insa nu am facut-o!

Ajunsi la locul faptei, ni s-a infatisat un local placut, aromat si inca in sarbatoare. Extrem de romantic si cald. Flori pe mese, sfesnice, lume buna.

Servirea a fost excelenta, asa cum te astepti de la un local de genul acesta. Mancare buna, servita rapid, bun-simt, amabilitate...

Ce sa zic? Mi-a placut foarte tare! M-am simtit bine, rasfatata chiar... pe banii mei, ce-i drept, pentru ca nota de plata n-a fost tocmai "placuta"!

Insa merita sa petreci acolo o seara pe luna! Va recomand cu caldura acest restaurant pentru atmosfera si mancare si chiar... muzica, daca preferati lautarii!

Dragii mei,

eu nu apartin nimanui! Stiu ca suna usor a amenintare:)), dar chiar asa este! Nici macar a mea nu sunt uneori...

Nu cer mult: vreau sa fiu iubita, inteleasa, ascultata, sa ma tina cineva in brate o data pe saptamana, sa ma bazez pe cineva atunci cand vreau sa plang, sa rad si sa beau o votca mica.

Vreau o casa, mai mult decat o relatie! Vreau liniste, mai mult decat pasiune! Vreau pace, mai mult decat orice... Vreau sa fiu eu insami mai mult decat sa am o familie! Vreau prieteni, mai mult decat iubiti! Vreau un catel, mai mult decat sa locuiesc cu cineva! Vreau sa stau acasa, mai mult decat sa merg zilnic la munca. Vreau sa scriu, mai mult decat sa gatesc! Vreau sa dorm, mai mult decat sa traiesc asa...

Uneori imi depasesc pana si puterea mea de intelegere!

Stiu ca e greu sa vedeti ceva in mine, la mine... stiu ca sunt prea mult... stiu ca provoc durere si tristete si regrete! Mai bine nu stiam:D Eu imi iau doza zilnica de fericire din voi! Insa nu e un schimb echitabil. Nu pot oferi ceva pe masura! Nu am sa pot niciodata!

De asta ma tot intreb ce-ati vazut la mine cand m-ati oprit pe strada vietii voastre. Ce sperati?

In acest moment nu am nimic. Nimic de oferit. Vreau lucruri imposibile. Lucruri care nu intereseaza pe nimeni! Iau fiecare zi asa cum este ea - o mare oboseala!

Carmencita

Aseara am fost la opera: Carmen de George Bizet, cu invitatie de la o doamna foarte draguta de la departamentul de imagine si comunicare a ONB.

Nu mai vazusem de multi ani Carmen si m-am bucurat ca un copil sa revad spectacolul, desi nu ma omor dupa limba franceza. Oana Andra mi-a placut la nebunie in rolul lui Carmen - o voce cu adevarat minunata. Iar Felicia Filip nu cred ca mai are nevoie de nicio prezentare.

Don Jose m-a cam dezamagit:), insa ariile celebrei opere te fac sa te simti in alta lume. Frumos, dar putina lume!

Intrebarea care se impune: cata putere are o femeie frumoasa asupra barbatilor? Si ar trebui sa se foloseasca de aceasta putere pentru a obtine cat mai mult de la viata? Raspunsul este la voi... astept!

Entree des artistes

Vorbeam anul trecut de niste evaluari... adunari, scaderi... Ce am facut bine si ce am facut rau! Intotdeauna fac mai mult rau:))

Usa pe care am intrat in noul an e vag diferita de toate celelalte usi din viata mea. Am un sentiment ciudat ca e putin cam prea deschisa, cam data de perete, ca sa zic asa...

O nostalgie dureroasa ma cuprinde gandindu-ma la ce am avut pana mai ieri, gandindu-ma la "marele" eveniment din acest an, si anume aniversarea celor 30 de ani, dar am momente cand sunt vesela ca un copil lipsit de griji. Exista o varsta a fericirii, a implinirii?

Ce ne face sa iesim pe o usa fara sa privim inapoi? Ce dureri, ce dorinte, ce vise, ce sperante? Nu-i asa ca si tu lasi usa deschisa in urma ta? Sincer, acum! Putem tranti de perete usa (si viata) pentru a fi siguri ca se inchide peste un trecut mai mult sau mai putin alambicat? Sau cu o urma de vina in privire, o lasam usor intredeschisa...?

Ne interzice cineva iubirea? Ne imbatam cu soapte de dragoste? Imi lipseste adevarul, imi lipseste constiinta aceia imediata, superficiala, simt ca nu voi mai fi nicicand odihnita si libera...

Te asteptai la vreo urare de bine? Hmmm... iubeste! iubeste mult, profund, complicat, parinteste, erotic, linistit, pasional, corect, pe ascuns, in vis, la servici, acasa, acasa la altii, in parc, in gand... Si mai ales, zambeste. La toti necunoscutii pe care ii intalnesti pe strada!

La Multi Ani!

Iertata sa-mi fie intarzierea in a va ura toate alea de sarbatori... ma dezic de vorbe goale si fara sens, de sms-uri plicticoase si de e-mail-uri delicioase si cu inimioare colorate.

Prietenii mei stiu ca ma gandesc la ei, ca daca telefonul nu imi este aproape nu inseamna ca nu le doresc numai bine si tot ce se mai spune... Ei stiu ca le sunt aproape vesnic.

Am trecut peste onomastica mea putin obosita, dar cu o stare de fericire profunda, pe care nu mi-am putut-o explica in cuvinte. O seara calma, placuta, o noapte in care am ras si am am adormit cu zambetul pe buze.

Chiar am sperat in naivitatea mea:D ca totul va fi perfect in continuare. M-am inselat. Grav. Inceput de... sezon brutal, complicat, obosit, plictisit, idiot, prost, cumplit de prost, umed si murdar ca o tarfa ieftina...

Ma dezic de urari de bucurie si fericire deplina. Poate pentru ca eu insami nu mai cred in asa ceva. Astept o schimbare!