The Lost Paradise

In sfarsit, soare! Am amanat Varna, pentru a merge la Castel si in Gradina Botanica.

Nu s-au inventat cuvinte care sa descrie maretia peisajului, frumusetea lui desavarsita. Daca Dumnezeu ar fi coborat o secunda pe pamant sa-mi vorbeasca, atunci ar fi facut-o aici!

Intrarea la castel este 10 leva de persoana (20 lei), dar daca vi se pare mult, credeti-ma ca merita sa dai in fiecare zi acesti bani pentru a te plimba pe aleile de vis ale gradinii.

O terasa mica, cu umbrelute albe si scaune de fier forjat te intampina. Poti savura o bere langa o roata pe care se zbat ape limpezi. Bulgarii de la Casa Vinurilor isi aseaza cu nonsalanta carnatii la uscat, langa firma sculptata in lemn a cramei.

Apoi incepe urcusul. Zeci de terase sapate in piatra, scaricele ascunse in cremene care deschid vederii platouri inflorite, cu lalele negre, nu-ma-uita, flori de stanca, palmieri si multe specii mediteraneene adaptate. Prima impresie este de uimire toatala. Apoi zambesti, razi din toata inima ca apoi sa ramai fara grai.

Nicioadata, niciodata nu am vazut ceva mai frumos. Cu atata prestanta, incremenit in timp, deasupra marii. Nici macar nu am visat la ceva atat de frumos. Iti taie respiratia!

Castelul este mic, un cuib de veghe deasupra marii. Insa era foarte aglomerat, cu romani care tipau si isi certau copiii. Nu am vazut mare lucru, desi am zarit niste fotografii de pe vremea reginei foarte frumoase.

Cand ajungi sus, te pierzi. In dreapta susura cascada, invitandu-te la meditatie. In stanga gradinile din piatra, cu ochiuri de apa si flori cat vezi cu ochii, te duc cu gandul la oazele padisahului din poveste. Te dor ochii si inima de atata frumusete!

Cascada nu este foarte mare, dar impresionanta, te priveste cu maretia si tristetea imortalitatii. Te simti batran la Balchik, impovarat de secole de lupta continua, de disperari, de plansete, de cautari si de drumuri fara rost. Si toate cu scopul suprem de a te odihni pe cea mai inalta piatra din gradina si pentru a privi marea cu intelpciune. Odata ajuns aici, un calm nedeslusit pune stapanire pe tine! Iti dai seama ca ai trait cu un scop. Pentru eternitate.

Deja am cautat case la vanzare aici:)))))))

Cactusii, labirintul verde, smochinii sunt din poveste. O poveste cu zane si balauri. Si eu care credeam ca basmele sunt doar facaturi sa adoarma copiii. La Balchik, redevii copil...

Si daca puii de romani strigau in gura mare: "Mama, mama, vino sa vezi ce-i aici, ba nu... aici, ba aici...!", mai aveam extrem de putin pana sa fac la fel...:) Insa tipetele de admiratie se pierd, cuvintele raman nerostite. Nu poti face altceva decat sa te inchini, ca in fata unei icoane facatoare de minuni.

Aici, mai mult decat in oricare alta parte, Dumnezeu a creat o opera de arta perfecta, un cuib sapat in stanca unde sa te simti aproape de EL. Si cum nu poti privi un act maret de creatie cu zambetul pe buze, si la Balchik te intristezi usor. Aici iti poti schimba viata, poti face copii, poti sa te indragostesti per sempre, poti sa scrii, sa meditezi. Un singur lucru nu poti face: nu poti sa te gandesti la moarte.

Pentru ca aici, nemarginirea iti apartine!

Un comentariu:

  1. Deosebita descriere... cuvinte simple dar marete care te transpun in peisaj si am senzatia ca am vizitat odata cu tine Balchik... minunat!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...