Decembrie, o luna complicata...

















De cand ma stiu, inceputul lui decembrie imi aduce numai stari nasoale, intamplari groaznice, regrete, dureri, refuzuri, inclestari...

Nici acest inceput de decembrie nu s-a dezis! Momentam CRED ca m-am mai linistit, ma simt putin mai bine.

Vin Sarbatorile! Si ce? Singurul lucru pe care mi-l doresc este o casa, o casa pe care stiu ca nu am cum sa o detin. Dar o doresc atat de tare, incat ma doare sufletul numai cand ma gandesc, ametesc pe strada cand vad intrari de bloc sau de vila, luminile aprinse dupa perdele imi inspira visele, sentimentul pe care l-as trai calcand pragul apartamanetului meu nu s-ar compara cu nimic... nici macar cu un copil. E fier inrosit pe inima mea, e ardoare si pasiune, e nebunie curata..

Deci, nu ma intrebati ce-mi doresc de Craciun... nici daca toate persoanele pe care le cunosc ar pune mana de la mana, ca un lant imens de maini caritabile, si tot n-ar reusi nimeni sa-mi ofere pacea si linistea din casa mea.

In acest moment, "acasa" e langa omul pe care il iubesc din tot sufletul, bratele lui sunt singurele care imi mai alina inima indurerata, sufletul incrancenat in a dori o singura chestie, iarasi si iarasi, obsesiv, pana la dezumanizare, pana la moarte.

Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi si va rog, nu va doriti ceva atat de mult incat sa va acapareze. Te macini si te consumi, te pierzi...

Sweet november

Am momente cand sunt atat de deprimata incat uit sa mai respir, uit sa zambesc, uit de toti din jurul meu... Numai eu contez si durerea in care ma scufund, ca o mlastina din care nu am sanse sa ies si care ma cuprinde calda, insinuanta si din care, la un moment dat, nici nu mai lupt sa ma extrag...

Am momente cand sunt indragostita, atat de indragostita incat tremur la fiecare cuvant al lui, cand pielea mea are culoarea lunii si gust de lapte, cand fericirea si pasiunea mi se scurg prin vene cu repeziciune si ma fac sa vibrez...

Am avut o luna complicata, nici sa scriu nu am avut chef. Incet incet simt cum ma indepartez tot mai tare de scopul meu, de visul meu pe acest pamant... Pentru ca trebuie sa fiu intr-un loc unde cica iau un salariu, uit sa mai visez, uit sa scriu, sa ma inalt. Merg acolo, fara sa mai sper la altceva, pentru ca sunt conditionata de niste minime cheltuieli. Si urasc asta cu atata putere, ca aproape mi se taie respiratia.

Am avut un moment unic cu mama mea, am iesit amadoua, am stat de vorba. Unica mea iubire fara de moarte.

Am plans, am plans atat de mult incat rezerva mea de lacrimi este suficienta si necesara pentru mult timp de acum inainte. Si stiu ca voi mai plange, acum sunt doar intr-o faza buna.