Intrarea Horbotei nr 6

"Fiori prin mine umbla/ Si nu am trebuinta/ Te rog, pe tine umbra/ Sa redevii fiinta..."

Ma numesc Radulescu Caterina si am trait in Bucuresti cea mai mare parte din timp. Am cateva rude si cativa prieteni, care ma viziteaza rar. Stau intr-o zona cu verdeata, linistita, racoroasa. Suspinul pomilor ma duce cu gandul la muzica din rai. Probabil asa canta ingerii...

Nu am averi, desi casa mea in sine are o poveste, valoreaza ceva. Dar nimeni nu intelege. Ma gandesc cine va locui aici dupa moartea mea. Cine va sti sa simta mana invizibila ce te atinge pe umeri cu tristete si pace in aceasta casa?

Voi muri si nu voi putea povesti nimanui cum poate fi imblanzita umbra acestor pereti...

Ah, am trecut dincolo si va pot spune ca nu exista rai. Raiul nu-l poti gasi decat pe pamant, daca stii sa-l cauti cu adevarat. Nici iad nu exista. E doar un zbor prea linistit.

M-am gandit ca daca tot am ajuns aici sa arunc o privire la fosta mea casa. Mobila veche a fost indepartata, doar dormitorul si-a pastrat aura de poveste. Inca mai exista fotografii de-ale mele intr-un sertar. Acest lucru mi-a atras atentia.

De ce nu au fost aruncate? Toate acele poze, sticle de parfum cu esenta unei alte lumi, carti, hartii? Cine le-a pastrat si de ce?

In apartament locuieste un cuplu tanar. Am observat-o pe Ea stand in fiecare dimineata in fotoliul meu preferat, ascultand muzica si visand... Cred ca e persoana potrivita. O Doamne, ce emotii am... cred ca este intr-adevar persoana potrivita.

Iubeste casa mea, voluptatea singuratatii nu e intrerupta de nimic, visele ei se inalta ca aripile unei pasari spre mine.

Oare am puterea sa o si ascult? sa-i indeplinesc vreo dorinta...

Am fost mai atenta... am inceput sa-i simt visele. Vorbea despre carti necitite, nescrise, despre case ale caror usi o asteapta deschise, despre calatorii in lumi necunoscute, dar pline de cunoastere, despre dragoste neimpartasita, fara pasiune si despre un barbat pe care il admira in secret.

Intr-o noapte cu luna plina i-am ascultat rugaciunea. "Daca m-ar chema, m-as duce la el in genunchi, chiar daca numai pentru o noapte".

Inima mea s-a indoit ca fierul inrosit de foc si mi-am propus sa intervin. Dar daca era doar un capriciu, o toana si fata nu-si doreste acel baiat atat de mult? Eh, eu nu fac decat sa ii ofer o sansa.

M-am inecat in lacrimile ei cand a parasit apartamentul meu, stiu si acum cat de mult l-a iubit. Poate a fost singura casa pe care a simtit-o cu adevarat...

Stiu ca in saptamana in care s-a mutat, o pereche de porumbei si-au facut rost pe gemul de la baie.

Si mai stiu ca ea si-a gasit dragostea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...