Nu totul sta in c...uraj

Am surprins zilele trecute o discutie, care probabil ma provoca subtil la dezbatere, despre a pleca in afara. Am preferat sa tac, desi m-au intristat unele lucruri si as fi avut 100 de argumente pro si contra.

Un coleg de birou, care pana nu demult se lauda cu fratele sau care lucreaza in Italia ca barman, castiga bine si este fericit, se intreba cum ar putea el sa plece in afara si sa o ia pe iubita din dotare cu el. Nu ca ea n-ar vrea... ci ca a invatat 20 de ani si ca nu s-ar putea, ar fi EXCLUS, sa munceasca acolo ca si chelnerita.

M-am simtit direct vizata cu aceasta problema aruncata la fileu, tinand cont ca am si eu ceva scoli, ceva experienta, ca mi-am scos prima carte de curand si am succes pe plan profesional.

Nu m-am gandit nici macar 10 secunde daca omul are dreptate.

Nu cred (si n-am s-o fac niciodata) ca viata consta intr-o functie, un salariu sau un business. Da, sigur ca educatia este importanta, dar fara experienta, cunoasterea se pierde, se evapora, nu o poti folosi la nimic.

Si nu ma refer la cativa ani de rutina la birou, ci ma refer la experientele de viata, la modul in care stii sa rezolvi problemele care apar, la cunoasterea tipologiei umane. In cateva cuvinte... sa traiesti putin.

Chiar daca am un job bun, tot ma trezesc intr-o dimineata spunandu-mi ca ma simt prea bine, prea comod. Si acesta este un lucru foarte periculos. Obiceiurile, tabieturile mai exact, nu sunt ok. In momentul in care descoperi unul, trebuie sa-l schimbi.

A pleca nu este cel mai greu lucru. Partea cu adevarat provocatoare vine in momentul cand esti doar cu tine si incerci sa analizezi ce vrei, ce poti sa faci, cum ai sa faci si unde vrei sa ajungi. Si mai ales, ce nu trebuie sa iei cu tine, din tot ce ai la indemana. Lucrurile si oamenii de care trebuie sa te desprinzi, pentru ca esti intr-o zona periculoasa de confort, de bine.

Nu doresc nimanui sa ajunga la o varsta, mai devreme sau mai tarziu, si sa regrete ca nu a incercat ceva. Eu nu vreau sa trec printr-o astfel de experienta.

Si din ce in ce mai mult mi se deschide mintea si vad dincolo de barierele celor din jur. Lupta e de nedescris, intrebarile stupide si aceleasi mereu si mereu. Insa stiu ca drumul meu este ales si mai stiu ca nu imi este frica de nimic si ca voi reusi sa traiesc asa cum vreau, sa cunosc, sa explorez, sa invat.

Iar greselile si problemele le voi depasi, le voi arata respectul cuvenit la momentul oportun.

Nu as putea niciodata sa am o functie, sa am o casa, sa fac copii si sa merg in vacante de doua ori pe an si sa fiu fericita cu aceste decizii. Viata nu e chiar atat de parsiva, incat sa nu pot face decat astfel de chestii marunte si fara nicio semnificatie.

Am incredere in mine ca doar eu pot gandi corect si evalua situatia, sa stiu ce vreau si mai ales, la ce visez. Si de fapt, m-am obisnuit cu neincrederea, suspiciunea, rautatea si prostia oamenilor. Sau pur si simplu cu dorinta de comoditate.

Daca i-as intreba ce i-ar face fericiti, stiu exact ce raspunsuri as primi. Dar daca ii intreb: "Dar dupa ce obtii ce iti doresti, ce mai faci, ce-ai mai vrea? Si dupa ce obtii si acest lucru, ce-ai sa mai faci?" sunt convinsa ca visele lor nu au fundament real, solid. Ca, din pacate, vor ramane doar vise, chiar daca unele sunt frumoase... Pentru ca siguranta si confortul le anuleaza orice putere de a lupta.

Unii sustin ca au invatat si ca nu se pot cobori sa faca o munca sub calificarile pe care le au. Sincer, o astfel de idee ma face sa rad amar. De abia asa demonstrezi ca de fapt... nu prea te duce capul si ca scolile la care ai fost, nu te-au invatat mare lucru sau n-ai stiut sa vezi esentialul.

Sa fie clar, munca iti da doar masura, instrumentul fara de care nu-ti poti plati facturile. Munca te ajuta sa castigi ca sa te distrezi sau sa-ti cresti copiii. Dupa ce muncesti 30 de ani, pe patul de moarte n-ai sa-ti amintesti zilele in care ai trudit, ci o vacanta la soare, cand i-au cazut primii dinti fiului tau sau cand ai cunsocut-o pe ea... Atunci de ce ti-ai face probleme ce fel de munca iti poate asigura astfel de amintiri?

Si este datoria noastra, ca oameni, sa exploram, sa cautam, sa intelegem si sa ne autodepasim. Crede-ma, a fi o chelnerita cu studii superioare este o arta! Arta ta de a fi om si a demonstra ca poti mai mult si ca nimic din ce este omenesc nu-ti va ramane strain...

Deci, in concluzie, studiul, invatatura, cunoastrea, munca sustinuta, evolutia, integritatea, dar mai ales, puterea de a gandi mai departe sunt singurele lucruri pe care le poti face ca sa te salvezi din starea de suficienta.

4 comentarii:

  1. felicitari pentru postul asta! foarte foarte tare! nu suport corporatistii si oile care merg la munca teleghidate, care muncesc de la 8 la 16.00, care cred ca daca au un badge la gat au ajuns mari, care sunt capabili sa trudeasca fara oprire pentru o diploma la sfarsit de luna si o strangere de mana din partea sefului fericit ca a mai prostit un fraier. cunosc specimene din astea si ma deprima de fiecare data cand ii intalnesc! nu vorbesc decat despre munca, au mape cu dosare dupa ei si sunt disperati sa ajunga acasa "sa mai rezolve cate ceva pt serviciu",! offff!! din fericire, pot spune ca am scapat oarecum de truda asta, poate si pentru ca nu mi-am dorit niciodata asa ceva! cand am terminat facultatea, ma gandeam cu groaza ca nu voi putea supravietui in campul muncii, pentru ca nu ma vedeam izolata intr-un birou, nu ma vedeam purtand vaca pantofi cu toc, acoperit la bot, camasa si pantaloni la dunga! din fericire, m-am facut ziarista de monden :)) e o meserie lejera, haioasa, program flexibil :) pot pleca atunci cand vreau, ajung relativ cand vreau, ma imbrac absolut asa cum vreau, nu-mi impune nimeni nimic! dar nu sunt multumita! stiu ca se poate mai mult! acum 3 saptamani m-am intors din Thassos! am plans cand am ajuns in bucuresti, simteam ca viata mea, din senina si colorata a devenit din nou gri:( inainte deschideam fereastra si vedeam marea, acum o deschid si vad linia de tramvai :( am fost deprimata pana de curand si nu puteam sa inteleg de ce nu pot avea o viata asa cum mi-o doresc:( poate ca sunt una dintre persoanele alea despre care spuneai tu, care isi doresc ceva dar nu fac nimic in sensul ala :( dar lasa ca ma fac eu mare si bogata si ma mut pe o insula pustie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea,

    ma bucura fiecare comentariu al tau:)

    mai mult...

    si eu sunt ziarista de monden!!!!

    unde esti, la ce publicatie? Iti dau maine si banner, multumesc...

    PUP

    ioana

    PS Da, Vlad este prietenul meu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Scrie-mi te rog pe budeanu.ioana@gmail.com!

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. ideea tocmai in asta consta...ca nu trebuie sa ajungem "mari si bogati" ca sa incercam din minunatiile vietii...:)) Ioana, aici de fata, e un exemplu pozitiv! Curaj si dorinta de schimbare! Eu o iau pe urmele ei...tu? :) Si sincer, daca stai acolo o perioada...vezi ca nu merge treaba nu iti place...oricum vei fi libera...esti rupta de corporatia care te tinea legata sau de jobul de acasa care e de mult uitat...poti oricand sa zbori spre alta insula, alta cultura...pana dai peste ceva care te inradacineaza...si asta inseamna viata! Cel putin in opinia mea...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...