Timp


M-am gandit sa scriu despre timpul care conteaza, despre clipele unice, atat de putine, pe care le avem pe parcursul existentei.

Ce e cu adevarat important pe lume?

Timpul petrecut in fata unei icoane, timpul petrecut cu mama, timpul cand inveti si citesti, clipele pline de sens pe care le petreci in bratele iubitului, cand te saruta si inchizi ochii, reusind sa uiti de toate, timpul cand te cunosti si te descoperi, momentele petrecute cu un prieten bun, un nou loc din lume pe care il cuceresti cu privirea, un om deosebit pe care il cunosti... Si, cam atat.

Restul e... pierdere de timp.

Asa ca revin, nu mai vreau sa aud intrebari care ma fac sa plang, nu mai vreau sfaturi care se potrivesc altor tipare, nu mai vreau ironii si nici descrieri ale unei vieti care nu-mi apartine.

Hey, You...

HEYYY, you, people...

Ma voi lupta oare toata viata cu cei care nu inteleg?! De ce nu inteleg... nimic? De ce considera lumea ca a avea ce sa mananci, un acoperis deasupra capului si un job stabil e tot ce conteaza?!

De ce spune toata lumea: "Veniti inapoi... doar o duceati bine!"?

What the fuck do you want from me???

Ma gandeam la una din cartile mele preferate -Lust for Life, by Irving Stone. Imi amintesc pasaje intregi din carte, desi n-o am cu mine decat in suflet. Este oare si viata lui Van Gogh atat de greu de inteles?! Cand provenea dintr-o familie cu bani, avea un job sigur la o galerie de arta, avea... tot, el a ales sa plece si sa locuiasca intr-un sat de mineri, sa doarma pe podea si sa manance cartofi fierti. Nu e nimic maret in asta. Dar trebuie inteles esentialul...

Stiu, vin iar toti cei din marele val si vor spune cu blazare... mda, cine se compara cu Van Gogh?! era boem, era artist...

NU. nu era. Era doar un OM in cautarea sinelui.

Pentru cine citeste acest post, va rog sa ma intelegeti, nu am nimic cu nimeni. Dar va rog, nu mai puneti intrebari idioate, nu mai vedeti lucrurile prin prisma adevarurilor voastre, deschideti ochii si incercati sa intelegeti... viata e dicolo de lentilele pe care le purtati.

Ah, si parca mai era ceva...


Cand rasare soarele, muntii se vad intr-un val de nori de iti taie respiratia. Oceanul e maret si tulburator, curat si lasa vederii insule indepartate, pline de romantism.

Apartamentul in care locuiesc e racoros si are o terasa mai frumoasa decat orice am vazut pana acum. Primul apus a fost senzational, un apus african, rosu, patrunzator. Pasarile si vantul creaza o melodie, unica, imbatatoare, printre palmierii exotici.

Oamenii de toate natiile, culorile si limbile sunt saritori si au toata buna-vointa din lume. E o placere sa te intalnesti pe strada cu cei care, inevitabil ti-au devenit amigos.

Viata e linistita, relaxanta, ieftina. Fumez tigari din San Francisco la 0,9 euro pachetul, iar prin fumul ce ma invaluie ghicesc terenuri de golf indepartate si vise fara sfarsit.

Am ascultat in miez de noapte Guns'n'Roses live la un bar, de unde nu as mai fi plecat pana in zori.

Am simtit, trecand pe langa o gradina, intr-o noapte fierbinte, cel mai ciudat si mai erotic parfum de plante verzi, carnoase si pline de seva.

Intr-o parte a insulei am descoperit hoteluri de cinci stele care te fac sa visezi la locuri indepartate, de o bogatie fara margini.

Si locul meu preferat - o limba de pamant pe care troneaza o cladire veche, ca un azil de nebuni sau o inchisoare dezafectata, din caramida roasa de vreme. Valurile se sparg de stanca furioase, creand pesteri de forme neobisnuite. Zgomotul e asurzitor, e placut, racoros, vindecator. Este un loc la care am visat toata viata.

Nimic, dar nimic nu mi-as dori mai mult ACUM decat sa cuceresc aceasta insula, sa traiesc aici, nestingherita de vremuri geroase, intre munte si mare, sa scriu si sa ma bucur de fiecare apus.

Nu m-am contrazis, nu am zis ca e simplu. Uneori ma plictisesc si mi-e dor de cuceriri mai importante, insa o perioada as vrea sa visez aici si insula aceasta sa-mi devina casa. Ma rog mereu sa o simt ca pe o casa...

Welcome to Non-Stop Paradise! It's closed monday to friday, before sunset

Welcome to Paradise. Do U need sun-glasses? we have some.. chip sun-glasses, beautiful sun-glasses...

Astfel suna o poezie neagra, la orice ora din zi si din noapte, agasanta, fara rost. Nici nu i-am intrebat pe africani cu cat vand naibii ochelarii aia de soare. Asa, fara curiozitate, din plictiseala.

Ma gandesc ca probabil stiu ei ce stiu cand TOTI vand mereu acelasi accesoriu. La un moment dat, m-am uitat mai atenta daca aveau lentile roz..., dar tot negrul se poarta si aici, in Spania, ca si pretutindeni.

Probabil ca intr-o anumita zi, orbita de soare si paralizata de incercarile lor de a-si impune marfa, voi arunca cativa euro sa vad si eu ce fel de insula vand ei prin lentilele ieftine.

Din momentul in care AirBus-ul companiei Vueling (elegant avion!) ne-a trantit pe Tenerife North, am aceeasi senzatie. Ca vederile si imaginile de pe internet sunt un mare bulshit si ca, prima data in viata, Google-ul mi-a cam tras teapa. Iar o asemnea inselatorie e de neiertat.

Si acum, eu cea care am ales Paradisul sa-mi fie casa, dulce casa, ce fac? Ma intorc in Rahova?

Imaginati-va niste munti plesuvi, de o culoare incerta, apropiata de cea a unei materii organice, ca sa zic asa. Un ocean linistit, fara nicio suparare, plaje intinse, gunoaie, case albe, grupuri sordide de turisti tarati de ghizi pe strazi, reclame la Siam Park (unde renunti la vreo trei sticle de vin bun ca sa intri), chinezi, negri si spanioli isterici. Fara vegetatie. Palmieri care nu fac umbra, flori, toate private (adica pe terase care nu apartin vederii tale) sau in gradinile hotelurilor de cinci stele, unde nu poti intra sa bei o fucking soda, fara sa strige receptionera la tine, intr-o engleza stricata, un "ce doresti", care suna mai mult a "ce p... mea vrei".

Crasmele sunt murdare la propriu, nu as avea curaj sa mananc la o bodega de pe malul acesta al Atlanticului, bautura scumpa, berea calda, servirea inceata.

Oamenii sunt o adunatura de insulari care se cearta mereu intr-o catalana proasta, un fel de tigani europeni, care gatesc peste prajit cu usile deschise, in chiloti si cu televizorul la maxim.

Este plin de indieni, arabi si negri care iti dau fiori daca ii intalnesti la ceas de seara. Toti au sa-ti propuna ceva, intr-o tocanita lingvistica, din care intelegi doar dinner, good si hallo.

Chinezoaicele cu fete imposibile si vesnic chinuite vand masaj la talpi pe plaja, sex ieftin la colturi si dorm probabil in gauri imposibil de imaginat. (Vorba tatalui meu, sunt obisnuite cu colectivul, din comunism).

Negrese impozante, un fel de Coana Mare Insulara, iti impletesc codite pe cativa centi.

Baieti de toate natiile si originile si limbile vand pranz si cina ieftine la localul la care sunt angajati si se numesc, cu mandrie, PR.

Bancile (institutii relativ respectabile) iti spun cu nonsalanta ca daca vrei sa ai un cont bancar in Spania, iti trebuie contract de munca. WTF? Deci ca sa-mi depun cele doua milioane de euro intr-un cont in Canares, tre sa-mi deschid firma pe teritoriu, sa ma angajez la ea si sa le duc lor sa vada tidula ca am loc stabil de trabajo. Mai, sa vezi...

Internetul in schimb e wireless, fratie. Nu exista cabluri pe insula, probabil sa poti admira nestingherit apusul si sa coste mai mult apartamentele cu view. Vrei sa fii conectat? Pai, platesti atunci... Iti iei modem ca tot omul dezvoltat la cap si la laptop, asta daca nu-ti da moka wireless vreun englez ciudat la piscina, cum am mai auzit.

Da modemul asta, nu-i asa o jucarie pe care o bagi tu la usb. Nooo... Pai ori iti iei un aparat nou, de te costa 60 de euro bucata si vreo 30 de euro pe saptamana vreo 3 giga de date... Ori faci frumos contract cu firmele de telefonie.

Nu va imaginati ca ai de unde alege. Vodafonul nu are modemuri, ca s-au terminat ca ceapa, in piata. Orange-ul nu are server, ca-i crapat tot timpul. Mergi la un spaniola - Moviestar.

Bagi contract cu ei, care basca platesti tot vreo 50 de euro pe luna pe 10 giga de trafic, mai trebuie sa ai obligatoriu si NIE (numero de identidad de extranjero) si cont in banca in Spania. Si iar o iei de la capat...

N-am fost sa vad pasari de noapte. Dar am auzit ca danseaza la bara cat mai aproape de trotuar, ca sa le vada lumea moka, poate, poate intra sau iese ceva.

Englezii sunt nesimtiti, alcoolici si prost imbracati. Se trezesc la 12 si isi arunca cutiile de red-bull, cu care cica se dreg, pe spatiul proaspat ingrijit, udat si parfumat de spanioli. Apoi inunda plajele si zac toata ziua intr-un soare orbitor, nu ca nu i-ar arde, dar daca tot au dat cei 9 euro pe sezlonguri si umbrela, macar sa se foloseasca de ele. Apoi se duc sa bage in ei si apar pe seara, rosii la fata, sa se plimbe romantici pana la prima crasma, de unde nu se mai ridica, pana dupa miezul noptii.

Rusii isi scot nevestele, amantele si fiicele sa viziteze magazinele Cartier si LV, in timp ce iei mai vand la telefon o arma, un drog, o nava, ceva, sa nu-i secatuiasca vacanta la tescherea.

Pana si cainii au probleme aici. N-am vazut fratie niciun maidanez liber si fericit, sa manance din gunoi, sa doarma la umbra, sa se scarpine lenos de purici si sa faca baie in ocean. Aici toti sunt cu zgarda, fac pipi numai sub palmieri si nu au colaci in coada...

Deci una peste alta, welcome to paradise. Subinchiriez apartament ieftin cu vedere la Ocean si la munte si la oras... Vreau banii repede, sa plec dracului de aici. Plus garantie ca nu ma mai intorc.

Citeste aici continuarea!