When you say nothing at all

Ascultand aceasta piesa, amintirile mele au luat-o razna, ajungand sa ma intepe cu duritatea ascutisului lor de dor. Nu sunt genul care sa spun frumos la vreun interviu, ca nu regret nimic si ca am invatat din toate intamplarile vietii mele si am mers mai departe. Aceasta este doar o... fraza. 

Bineinteles ca regret multe chestii, relatii cu diverse persoane, ca nu am ramas poate mai mult intr-un anumit loc sau ca in altul am intarziat nemotivat. 

Specialistii chinezi declara ca amintirile noastre se sterg treptat pentru a face loc la ceea ce invatam nou. Da, uneori as vrea sa uit sa sufar de dor.  Sa nu ma mai intorc mereu si mereu intr-un oras vechi, langa un brad de Craciun, intr-o casa plina de mister si muzica, pe o pajiste salbatica, alaturi de iubitul copilariei mele sau in noptile fierbinti din barul Teatrului din Iasi, alaturi de actori, balerine, masinisti si cantareti de opera, pe care i-am iubit cred ca mai mult decat orice pe lume.  As da, pe lucruri noi, si amintirea unui apartament din Bucuresti, in care nu aveam nimic, nici macar mobila, TV sau internet, dar in care m-am simtit ACASA.  As vrea sa uit macar pentru cateva clipe si zilele cu soare, si valurile, si mirosul oceanului.

De ce toate aceste amintiri frumoase, de fapt, ale vietii mele simt nevoia sa le uit, sa le inchid intr-un colt de memorie si sa arunc cheia?! De ce simt nevoia sa plec in lume pentru a scapa de mine si pentru a cunoaste alti oameni, alte pamanturi, alte oceane....?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...