Julie, iubirea si regretul vietii mele

Povestea incepe in martie 2006, in piata de animale de la Doamna Ghica, Colentina. Cautam sa cumpar un pui de schnauzer, insa nu am gasit si m-am tot invartit printre catelusii adorabili, fara sa ma atraga ceva in mod deosebit. O doamna corpolenta si fiica sa se agitau in jurul unei mogaldete roscate, care statea cuminte si suspina, cu ochii tristi. M-am apropiat si am intrebat-o ce rasa este catelusa. Era o corcitura de golden retriever cu setter irlandez, din parinti cu pedigree si s-a lipit de mine cu toata puterea pe care o avea la cele doua luni si jumatate. Am cumparat-o inainte de a-i afla numele: Julie! Bucuroasa si jucausa, Julie m-a insotit acasa, fara sa arunce macar o privire la fetita inlacrimata care o crescuse timp de doua luni. 

Julie, la 3 luni

Si de aici a inceput o adevarata aventura... Prima masa a micutei a fost o cutie eleganta de la restaurantul La Mama, plina cu ficatei de pasare si piure, a inceput sa faca pipi pe la colturile apartamentului inchiriat, apoi a inceput sa roada delicat tot ce-i statea in cale: papuci, parchet, canapea... Si in plus, citea foarte multe ziare. Deh, catel destept! Cand o lasam singura se lupta cu toata presa din casa, pana o transforma in mii de bucatele fara importanta.

Julie era un pui vesel si plin de energie. Foarte prietenoasa cu oamenii, nu stia pe cine sa aleaga cand iesea la joaca, asa ca se ducea la toata lumea si "cerea" sa fie admirata si mangaiata. 

Julie, la mare

Prima excursie a lui Julie a fost in acelasi an, in mai, la mare. Am mers cu trenul si am cazat-o la un hotel de 4 stele din Venus. In timp ce noi eram la restaurant, Julie a demonstrat ca nu are decat 5 luni si ca ii este frica singura si a facut pipi in pat:) In rest, distractia a fost maxima: a inotat, a alergat pe toata plaja, s-a jucat si a mancat parizer de la o alimentara ieftina. Cand am ajuns acasa, era atat de obosita incat ofta tot timpul si nu se mai juca. Pana intr-o zi, cand ne-am dat seama ca Julie a crescut si am realizat cu mandrie (si ingrijorare) ca va fi un caine de talie mare, absolut superb. 

Am schimbat 4 apartamente cu chirie in timp ce am avut-o pe Julie si aproape de fiecare data am avut probleme cu proprietarii sau administratorii de bloc, care nu intelegeau de ce o iubim. Peste tot erau oameni care cresteau ciobanesti sau alte rase, insa noi stateam in chirie. Iar Julie chiar era o fetita cumine, asta pana plecam noi din casa si ea "canta" la geam pana obosea. 

Julie, la iarba verde

In schimb am trait momente emotionante si pline de dragoste. Julie era extrem de inteligenta, canta (repeta notele pe care le scoteam noi dintr-o trompetica de clovn), dansa cu mine, dormea pe o parte si cu labuta sub cap exact ca noi, se uita in oglinda, se pupa cu pisicile, se juca alaturi de copii, era foarte intelegatoare si draguta, ma pupa cand eram trista, ne intampina cu o bucurie de nedescris cand veneam acasa... N-am sa uit niciodata masa de Paste, cand Julie a stat cuminte pe un scaun, alaturi de noi si a mancat salata de boeuf din farfurie, fara sa atinga cu labutele masa, apoi s-a uitat la noi cu drag si s-a culcat. 

Am plimbat-o cu tramvaiul, autobuzul, metroul, trenul si taxiul,  a fost la mare si la Iasi, toata lumea o iubea, insa toata lumea era impotriva cresterii unui caine de talia ei in casa. 

Julie, in parc

Desi am iubit-o enorm, nu am stiut sa lupt pentru ea. Am fost convinsa sa renunt, am dat-o parintilor mei si ei au dat-o mai departe la cineva care avea casa. Au trecut 3 ani de cand nu mai stiu nimic de Julie si cred ca este cel mai mare regret din viata mea. Nu stiu daca am trecut cu adevarat peste aceasta poveste, insa imi aduc aminte cu drag de fetita mea, Julie.

Iata mai jos cateva poze:

Un comentariu:

  1. Vaiiii ce frumoasa e :X. Sa aveti grija de ea! Am si eu un golden [baietel, 2 luni.]

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...