Toamna in sufletul meu...

Intotdeauna toamna simt o emotie deosebita, o trezire a spiritului, un timp al marilor impliniri. Este anotimul meu preferat de cand ma stiu si imi place la nebunie sa ma trezesc dimineata devreme, sa ies pe balcon cu o cafea aburinda, sa tremur putin in racoarea neasteptata dupa lungile luni caniculare si sa visez la schimbari in bine, la drumuri noi si la povesti care ma vor marca anul acesta. Pentru ca anul meu incepe in septembrie...


Toate lucrurile marete din viata mea s-au concretizat in aceasta perioada. In septembrie mi-am gasit joburi bune, am cunoscut oameni noi, m-am indragostit, am lansat proiecte, am revenit dupa neimpliniri sau dupa zbateri inutile.

Oamenii sunt altfel toamna, mi se pare ca zambesc mai mult si nu mai au apatia de dinainte de vacanta si nici plictiseala lenesa din timpul verii. Sunt proaspeti, plini de istorii ale unor locuri descoperite in cautarile lor de "sezon", sunt dornici sa impartaseasca, cu o totala relaxare, bucuria reintoarcerii.

Anul trecut nu am avut parte de o toamna in adevaratul sens al cuvantului, aflandu-ma pe o insula cu o vesnica primavara, insa tot am simtit acea emotie de septembrie, cand prima noastra ploaie tropicala ne-a invadat simturile, rapaind lenes pe terasa apartamentului dintr-o zona turistica a Canarelor.


Acum traiesc la maxim racirea treptata a vremii, astept ploile si ma pregatesc pentru un nou drum. Unul dintre cele mai provocatoare si mai importante din viata mea...

3 comentarii:

  1. Mult succes Ioana oriunde te-ai indrepata si sa ne auzim cu bine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Toamna este si pentru mine un anotimp care marcheaza noi inceputuri si un chef nebun de a rasturna muntii. Poate pentru ca m-am nascut toamna (se spune ca iubesti anotimpul in care te-ai nascut), poate pentru ca imi aduce de inceputul scolii...
    Iti doresc experiente minunate in drumul pe care te pregatesti sa pasesti!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...