Africani, romani si chinezi - sclavii din Milano

Fara doar si poate, aceasta este realitatea, chiar daca emigrantii de pretutindeni vor incerca sa nege cu tarie adevarul izbitor, crud si fara echivoc.

Slujbele pentru cei care nu sunt nascuti aici sunt putine, prost platite si marea lor majoritate, la negru. Daca inainte milanezii aveau o mare problema cu italienii din sud care urcau in cautarea unei vieti mai bune, acum... ii accepta pe "fratii" lor si privesc cu manie la emigrantii de culoare (fie ea neagra sau glabena) si la popoarele din estul Europei (romani, bulgari, polonezi, etc). 

Ca roman ai drept de munca in Italia, insa ar trebui sa ai si un mare noroc sa iti gasesti locul aici. Chiar si milanezii se plang de putinele posibilitati pe care le au, de politica dezastruoasa, de saracie, de trenuri scumpe si de lipsa incurajarilor pe care ar trebui sa le ofere o tara dezvoltata. Deci, nimic nou sub soare...

In cele cateva zile in Italia, am auzit exact aceleasi plangeri pe care le au si romanii, aceleasi cereri, aceleasi probleme, aceleasi dorinte fara speranta de materializare intr-un viitor cat de cat apropiat. 

Goana dupa locuri de munca in centrul orasului

Africanii din Milano sunt majoritatea refugiati de razboi, carora Republica Italiana nu le pune la dispozitie nimic. Chinezii, ca peste tot in lume, se vand ieftin si fac cea mai grea munca. Iar romanii se lupta in fiecare zi pentru o bucata de paine si un acoperis deasupra capului, uneori muncind cinstit, alteori nu, la fel ca majoritatea. Nu sunt ei cei mai rai, nici pe departe...

Tristetea vine din faptul ca romanilor le este rusine sa-si recunoasca apartenenta la tara lor. Le este rusine si murmura cu o voce stearsa ca s-au nascut in Romania si ca au fost nevoiti sa plece. Daca ii intrebi de ce au plecat, iti vor raspunde ca au facut-o ca sa duca o viata mai buna. Ce inseamna acest lucru? Greu de definit... pentru ca in Romania aveau o casa, aveau o slujba, aveau familie. Aici au doar cateva sute de euro in plus pe luna, in cel mai bun caz. 

In Piaza Dumo, vanzatoare ambulante din China (cam ca la Obor...)

Ajungi sa numesti fericire o odaie ieftina, inchiriata mobilata, banala si in dezordine, la periferia unui oras pe care nu-l cunosti si nici nu te intereseaza sa il cunosti. Fugi din tara pentru a scapa de mizerie si nesiguranta si ajungi aici, in "buricul" Europei, sa te lovesti de probleme pe care nici macar nu ti le puteai imagina. Esti un sclav, te izolezi de oameni din pricina limbii, dormi un somn fara liniste, golit de vise. Iar daca vei considera plecarea ta "provizorie", vei intelege peste doar cateva luni ca de fapt, ti-ai pierdut locul in lume si nu mai poti nici sa te intorci, nici sa ai pace unde esti.

Aflandu-te pe meleaguri straine, vei da piept cu dezastrul inutilitatii, care iti patrunde ca o pedeapsa pana in radacinile fiintei tale. In Romania te simti roman, te simti valabil, puternic sau slab, insa pe alte meleaguri dorul poate atinge culmi atat de inalte incat iti vei auzi tipetele inimii, ca si cand ai fi parasit un copil orfan, care are nevoie disperata de tine. 

Cautatorii de vise

Pleci din tara in numele unui provizorat comod, lasi ceva doar in speranta in care vei gasi altceva mult mai bun, insa cu timpul acest provizorat capata nuante tragice de permanenta asteptare, o viata de irealitate.

Unii emigranti reusesc intr-o oarecare masura, zbatandu-se, sa-si injghebe un simulacru de viata si considera (si mai ales povestesc) ca "o duc bine". Totul este sa nu te amagesti, sa nu gresesti in alegerea pe care o faci, din pricina usurintei si a grabei cu care iti inchipui ca vei inlocui ce ai avut cu ceva mai bun. Cateodata aceasta inlocuire poate dura atat de mult si poate presupune un efort atat de mare, incat devine inaccesibila, iar dorul de duca de neoprit.

Un preot este intotdeauna dispus sa te calauzeasca, dar oare el intelege?!

Nu sunt impotriva emigrarii, chiar o incurajez, insa resorturile sufletesti sunt atat de fine, incat nu poti sti peste ce dureri si chinuri nimeresti in mijlocul drumului tau. Unele te pot indeparta de pe calea dreapta, altele iti pot taia rani adanci, care nu se vor vindeca vreodata, iar altele te vor face sa simti cu adevarat ca traiesti, ca un drogat care isi ia zilnic doza, pentru a se afla dincolo si pentru a gasi acel "altceva".

Oricare ar fi drumul romanilor in afara nu este unul usor, iar daca povestile de succes v-au inundat urechile, credeti-ma ca au in spate chinuri nerostite si au depus riduri adanci pe fruntile aparent relaxate ale emigrantilor de ieri si de azi.  

SPONSORI: Media Gamma Publishers (Romania Libera, Casa mea, Domus),  Farmaciile Sensiblu, Blueair