Paradisul pierdut din Tarragona (Eseu-foto)

Portocali. Pasi pierduti in nisip. Parfum de conuri de brad. Stanci solitare privind marea. Terase parasite, imbracate in alb. Apus de ambra. Mediterana linistita, imbratisand orasul. Portul doar in aparenta pustiu. Nisip sarutat de valuri. Tarragona, paradisul din amintirile noastre. Dragoste la prima vedere...

Tarragona, orasul sperantei

Din prima clipa in care am pus piciorul pe tarmul acestui oras, m-am simtit vindecata, libera. Ochii nu reuseau sa cuprinda frumusetea zorilor ce se revarsau in acea dimineata de octombrie peste orasul adormit, cu sclipiri discrete de piatra neslefuita. Micul targ catalan se afla la 100 de km de Barcelona, dar pentru noi se afla la celalalt capat al lumii si a devenit orasul sperantei, locul care ne-a oferit cea mai frumoasa zi din intreaga noastra calatorie.

Cum m-am lepadat de Gaudi de 3 ori inainte de rasarit (2)

Sants Station
In primul rand vroiam sa ajung intr-o zona cunoscuta sau cat mai aproape de hotelul in care am stat o noapte, pentru ca observasem ca in spatele acestuia era un parc mare, unde lumea statea pe iarba si asculta muzica. Era o idee... Si intr-un final am ajuns.

Am vrut sa ne asezam pe iarba, insa era uda si din loc in loc infloreau grupuri de adolescenti drogati si beti.

Cum m-am lepadat de Gaudi de 3 ori inainte de rasarit (1)

Sant Pau
Totul a inceput intr-o dimineata, in prima zi din octombrie. Dupa o noapte petrecuta intr-un hotel elegant din centrul Barcelonei, ne-am oprit intr-o cafenea pentru a lua micul dejun. Aglomeratie, miros de tortilla de patatas, oameni obisnuiti, chelnerite care inteleg si vorbesc engleza doar cand este vorba despre bani. Ne-am asezat la bar, am comandat si am fost serviti fara niciun fel de bunavointa. In plus, in timp ce ne savuram cafeaua (foarte buna, de altfel) dom'soara barmanita se spala pe maini si stropea pe toata lumea cu apa. Am terminat, am platit. Ieftin. Insa nu a fost chiar asa...

Barcelona - o zi pe Sant Sebastia Beach

Din gara San Piero a Sieve am luat trenul spre Florenta, unde am intampinat ceva dificultati pentru a merge mai departe. Exista un singur bancomat in gara care functiona greu si cand vroiai sa scoti bani te trimitea pe o pagina de donatii, iar oamenii se enervau si urlau la masinarie, apoi cand am vrut sa cumparam bilete de tren de la automat, de la o hartie de 20 de euro ne-au dat restul imprimat pe un biletel, care trebuia prezentat la un ghiseu pentru a incasa cash.

O casa in inima Toscanei

Dupa cum va povesteam, Rita si Matteo ne-au invitat sa locuim in "modesta" lor vila, in Toscana. Atat eu, cat si iubitul meu, nu doar ca am ramas fara grai cand am vazut casa, imprejurimile si i-am cunoscut pe parintii Ritei, dar un sentiment de bine si pace ne-a patruns in suflet si va ramane vesnic in amintiri.

O vila cocheta ridicata pe un buric de deal, cu un living modern, cu accente vintage, asta a fost prima impresie. Ne-am inselat. Casa Ritei este un adevarat camin plin de caldura si stralucire.

Scarperia, orasul cutitelor

Am ajuns in Scarperia din intamplare. Cautand pe Couch Surfing o gazda in Florenta, mi-a raspuns anuntului Rita, invitandu-ma sa locuiesc in casa ei, aflata la 25 de km de Florenta, in inima Toscanei. Si nu am stat prea mult pe ganduri...

Am calatorit cu trenul "regionale" si am facut cam 15 minute din Florenta pana in gara San Piero a Sieve, unde Rita ne astepta vesela, superba si extrem de calda. Am avut ocazia sa locuiesc la persoane minunate in aceasta calatorie, insa Rita a depasit cu mult notiunea de "gazda".

Under the Tuscan Sun

Din Genova am luat un tren la prima ora din zi spre La Spezia, apoi spre Pisa, unde am schimbat traseul spre Florenta si ne-am indreptat spre inima Toscanei, in micul orasel Scarperia. 

Mirajul acestei zone este de netagaduit! Dealurile molcome se intind cat vezi cu ochii, mangaiate lenes de soare, viile isi revarsa strugurii grei, casele de poveste ...