In amintirea unei dive - Amy Winehouse

Aseara a avut loc in Piata George Enescu din Bucuresti un concert in memoria divei Amy Winehouse, la care au participat mari voci ale Romaniei: Maria Radu, Nico, Rona Hartner si Paula Seling. Concertul a fost OK per total, m-am simtit bine, am ascultat muzica buna si niste voci de exceptie. Insa, desi s-a dorit a fi un "remember Amy", concertul s-a indepartat tare de tot de la "destinatia" lui initiala... Noroc de faptul ca in scurtele pauze dintre interpretari se auzeau piesele originale ale cantaretei si pe ecran erau afisate cele mai frumoase poze ale acesteia. Iata mai jos detalii...


Am ajuns pe la 8 fara ceva in fata la Ateneu, nu era foarte multa lume, iar la chioscurile cu jetoane si bere/apa/sucuri nu erau cozi interminabile. In plus fata de alte concerte, aseara s-au impartit afise cu Amy, dar si... perne. Da, perne din burete, pe care lumea sa se aseze pe asfaltul incins. Caldura mare, deh, si oboseala dupa o zi de munca. 

Exact la 20:00 au aparut pe scena Maria Radu si formatia sa. Maria avea o coafura pank-glamour si o rochie scurta, roz-nude, din dantela. Dupa vreo 3 piese din repertoriul lui Amy Winehouse (printre care si Rehab - cantata destul de prost), Maria a trecut la propriile cantece, care s-au dovedit a fi super misto. Vocea-voce, versurile-versuri, pana la urma interpretarea si show-ul au fost de nota... 9! 



Pe scena a aparut Nico, una dintre cele mai faine voci din peisajul muzical romanesc. Ea a fost introdusa in proiect destul de tarziu si nu a avut timp sa pregateasca decat 2 piese de pe albumele lui Winehouse. Nico nu a avut "pretentia" sa-si cante si piesele sale. Modesta, eleganta, o voce impecabila.



Apoi a urmat Rona Hartner care era destul de emotionata de revenirea pe o scena din Romania, dupa 14 ani. Tatal sau era in public, ceea ce amplifica sentimentele si reactiile Ronei. Am descoperit o voce incredibila, fascinanta, o interpretare jazz de execptie si as fi ascultat-o pe Rona pana tarziu in noapte... Si ea a cantat doar vreo 2 piese de la Amy, iar in rest cateva piese de petrecere (jazz si jazz-folk) - foarte frumoase, dar prea putin potrivite cu evenimentul. 



Dupa momentul senzational al Ronei, a urmat febletea mea, Paula Seling. O admir pe Paula si consider ca este una dintre cele mai talentate cantarete care s-au nascut vreodata pe taram romanesc. Insa aseara, nu mi-a placut deloc. Mi s-a parut suficienta si increzuta, ceea ce nu-i sta in fire. Deloc!

Paula Seling a interpretat acest eveniment intr-o maniera personala - a debutat cu vreo 3-4 piese de-ale ei, de pleca lumea din zona, plictisita (totusi venisem sa ascultam muzica lui Amy!). Apoi a cantat Love Is A Losing Game si Back to Black si s-a chinuit atat de tare sa o faca, incat rezultatul a fost jenant. Ca sa nu mai spun ca apoi Paula a continuat relaxata sa cante piese proprii, printre care si mult, mult prea auzitele Playing with Fire, Timpul si chiar (LOL) Ploaie in luna lui marte. Mda, are super voce, insa cred ca Factorul X ii dauneaza grav talentului.



La sfarsit, cele patru dive s-au reunit pe scena pentru o interpretare proasta (muzica se auzea mai tare decat vocile lor!) a ritmatei piese Valerie - pe care au facut-o varza! Dupa ce si-au strans jucariile si au plecat, a urmat proiectarea dvd-ului lui Amy, I Told You I Was Trouble - Live in London 2007, la care (aproape) toata lumea a plecat acasa. 

Ce sa spun?! M-am bucurat per total de acest concert. Nu m-a facut sa tremur de emotie, nici sa ma distrez pe cinste, insa a fost frumos. Rona Hartner m-a incantat in mod deosebit! Am realizat ca daca patru dive cu niste voci senzationale se chinuie efectiv sa interpreteze piesele lui Amy, atunci va dati seama cat de talentata era, cata putere, delicatete si spirit avea in voce, in suflet. In plus, Amy canta cu o tristete anume, cu feeling, ea compunea piesele dupa viata ei si starile ei. Nimeni nu va putea sa interpreteze cantecele ei fara acea tristete sfasietoare! 

Pana la urma aceste manifestari sunt bine primite si ar trebuie sa fie organizate cat mai des. As vrea sa merg la concerte in fiecare saptamana si sa aud astfel de talente! 

Amy Winehouse ramane una dintre artistele mele preferate, care a scris istorie. Iar pe final, va las in compania unei piese de-a ei!






CITESTE SI:



2 comentarii:

  1. daca nu ajung la astfel de concerte macar pot sa citesc despre ele. Ce bine spui despre tristetea cu care interpreta...chiar ca a avut o voce unica.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mitinita - asa este si ma bucur ca ti-a "picat" bine articolul. Pacat ca nu ai timp sa ajungi la concerte!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...