O analiza subiectiva a fenomenului chick lit

De cand ma stiu, am unele momente in care tot ce-mi doresc este sa stau in pat, singura, cu o muzica suava, cu un baton de ciocolata si cu o carte draguta, relaxanta, in mana. Iar in ultima categorie nu intra cartile "grele" ale scriitorilor uriasi ai literaturii mondiale, ci acele best-seller-uri special create pentru femei, care se modeleaza pe visele, personalitatea si romantismul din noi. Unii ar spune ca e timp pierdut sau lipsa de substanta. Eu vin sa-i contrazic si sa afirm cu tarie ca unele romane de dragoste merita cu adevarat citite si, uneori, recitite. Afla mai multe...


Uneori, cand eram ceva mai tanara, am fost pusa in situatia de a ascunde ca citesc astfel de carti. De ce? Pentru ca eram nesigura pe mine si credeam ca baietilor nu le plac fetele interesate de literatura... usoara. Acum mi-am schimbat drastic parerea despre barbati si am prins o oarecare siguranta in afirmatii. De aceea nu ma mai ascund atunci cand citesc o carte usurica, draguta, amuzanta si inofensiva. Si cred cu adevarat ca imi face bine o astfel de literatura! 

Am momente cand ma scufund in bucuria de a savura si analiza o carte importanta, plina de citate memorabile, pe care le subliniez si le memorez, cand un scriitor mare imi ofera atat de multe emotii incat il simt langa mine, in gandurile si visele mele. Apreciez enorm talentul literar, cuvintele cu suflet, frazele care te desprind de lume si iti dau puterea de a o vedea de undeva de sus, de a o intelege si a te minuna de ea. Printre scriitorii mei de suflet se numara Irving Stone, Dostoievski, Herbert, Eliade, Rebreanu, Serghi, Dumas si multi, multi altii - alaturi de care am crescut, am invatat si mi-am vindecat sufletul. 

Insa n-am sa neg niciodata ca am petrecut momente unice, delicioase, fermecatoare in compania unora ca Elizabeth Gilbert, Sara Gruen, Danielle Steels, Nora Roberts, Jane Green sau Marian Keyes. Majoritatea acestor scriitoare au studii universitare la Harvard, Yale sau New York University, mastere in comunicare si PR, diplome in jurnalism, literatura, arta, design sau cinematografie. Sunt atat de bine vandute in afara (eu inclin sa cred ca si la noi:) incat duc niste vieti de vis, au familii superbe, calatoresc prin toata lumea, se documenteaza luni de zile direct de la sursa si scriu carte dupa carte, cu emotie si bucurie. Ceea ce, fara doar si poate, mi-as cam dori si eu. 

  
Am recunoscut de multe ori ca am o imaginatie bogata, ca imi plac povestile de dragoste (macar in carti!) si ca asta as vrea sa fac tot restul vietii mele: sa scriu emotionante istorii de amor, erotice, triste, ciudate, complicate, optimiste, eliberatoare. Cred ca este un gen care mi se potriveste perfect, in ciuda multor comentarii rautacioase care ar putea sa se iveasca. 

Da, apreciez genul chick lit si consider o ipocrizie sa afirmi ca tu stai numai cu Hemingway in mana si ca romanele de dragoste nu-s pe gustul tau, iar in camera ta sa citesti pe rupte Sandra Brown. Stiu ca unele intr-adevar sunt niste aberatii dulcege si pline de repetitii inutile care sa "implineasca" numarul final de pagini si sa se vanda. Stiu ca unele sunt atat de plictisitoare, exagerate sau pline de scene erotice inutile (adica, perfecte) incat acest lucru indeparteaza cititorii maturi, intelepti si cu un dram de bun-simt. Insa mai stiu si ca exista unele povesti (si nu putine!) memorabile, elegante, pline de romantism, de descrieri superbe, povesti care se intampla in locatii fabuloase, prezinta viata, visele si nebuniile unei generatii intregi de femei, care vrand nevrand, este interesata de cariera, de shopping, de barbati, de barfa, de iubire, de ciocolata si calatorii. 

Pana la urma este alegerea fiecaruia de a citi sau nu astfel de carti, de a recunoaste ca o face sau nu, de a se simti bine in compania acestor best-seller-uri chick lit sau nu. Insa vad mereu femei de toate varstele, din toate categoriile sociale si cu aspiratii diferite care cumpara astfel de carti si se bucura de ele. Pentru ca unele sunt minunate si inspirationale, iar altele ne fac sa uitam de cotidian, de griji, de tristete sau de stres. 

Cred ca fenomenul chick lit vine din nevoia femeilor de a se simti bine, de a se relaxa si a visa frumos la relatii perfecte, de care, din pacate, nu prea avem parte. Acest gen de literatura nu este un ascunzis in noianul de probleme, nu este un fel de tol pus in cap, ci doar un fel de a ne distra, de a rade de propriile noastre defecte (sau ale personajelor), de a ne analiza, de a citi ceva care ne reflecta (uneori) personalitatea. 


Uneori ma identific perfect cu personajele, sufar alaturi de ele si le citesc cu aviditate povestile pentru a afla cum au scapat din propria oglinda, din propria rutina sau durere. Alteori, dau peste romane usoare, cu povesti fantastice de dragoste in cadre romantice si elegante. Toate imi ofera clipe personale de rasfat si nu inseamna o indepartare de viata reala, ci doar o modalitate de a petrece cateva ore placute. 

Voi ce parere aveti? Se vand cartile chick lit in Romania? De ce unii (unele) nu vor sa se stie ca citesc astfel de carti? Chick Lit este un fenomen superfluu sau nu? 



CITESTE SI:



6 comentarii:

  1. Vai, Ioana, ce ma bucur ca ai scris postarea asta. Ador cartile "usurele", pline de romantism, scene de dragoste si probleme de zi cu zi, cu care s-ar putea confrunta oricine... si e interesant sa citesti mai multe carti ale aceluiasi autor si sa observi cat a evoluat de cand a inceput sa scrie. Am citit aproape toate cartile Norei Roberts anul trecut, in engleza. Lunile trecute am cumparat Libertatea pentru femei cu Cvartetul mireselor, pentru ca am vrut sa vad daca traducerea este la fel de buna ca originalul. Nu, nu este. Pentru ca sunt anumite expresii, glume pe care nu le poti traduce, iar tentativele nu au aceeasi conotatie.
    Mai nou imi plac romanele romantice-istorice. Am citit Mary Balogh si Catherine Coulter si mi-au placut.
    A, si Jude Deveraux, care are romane cu actiune in prezent, dar si trecut. Una din cartile mele preferate este "A knight in shining armor" - o recomand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, si eu care credeam ca numai eu citesc:))))) Glumesc! Ma bucur ca ti-a placut textul:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am citit si citesc cartile clasice...
    Dar, sincer, vin de la birou unde stau concentrata si cu nervii intinsi la maxim si chiar nu am chef de o carte la care trebuie sa fiu atenta sa retin diverse nume, sa stiu cine ce-a facut la un moment dat...asa ca prefer o carte usurica sa ma pot destinde putin.
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru sustinere si comentarii:) Si eu te imbratisez, cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  5. Viata e prea scurta pentru carti prost scrise...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unele sunt foarte bine scrise, Ada. Neasteptat de bine! Numai ca trebuie sa incerci... Si sunt de acod cu tine, insa viata este prea scurta pentru orice - asa ca, facem ce ne spune inima:)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...