Summer Haze

Un autobuz verde, de mare viteza, imi poarta trupul obosit de la aeroport spre casa. Sunt incordata si abia fac fata bagajelor si fricii nerostite care ma inghesuie. Nu simt aerul pur, soarele imi arde si ultimul strop de vointa, cizmele pe care le port ma fac "vedeta" printre localnicii in slapi. Vad in departare oceanul nemiscat, fierbinte, unduitor, ca o Fata Morgana. In bus aerul conditionat imi da dureri de cap si ma prabusesc pe pernele scaunului comod...


La prima cotitura vad muntii. Plesuvi, artagosi, intr-o culoare indoielnica. Pe mare pluteste o ceata compacta, impiedicand vederea spre infinit. Flori aprige, tropicale, in culori vii, rasar la fiecare pas. Intru in primul oras si, asa, dintr-o data izbucnesc in lacrimi. Lacrimi dulci, amare, lacrimi de dorinta si dor, lacrimi de usurare. Ma gandesc la cat de mult am muncit ca sa mai vad o data aceste pamanturi. Sentimentul este unul bun, de implinire profunda, de liniste imbietoare. 

Vad din taxi complexul de locuinte pe care l-am parasit cu atat de multe usurinta acum 20 de luni. Imi vad fereastra. Holul ma intampina cu racoare, palmieri si plante cu o inflorescenta exotica. Deschid usa si trag perdelele groase, de catifea verde, iar soarele bland inunada camera si toate visele mele. Sunt acasa.

Nimic complicat, nimic greu, nimic altfel. Totul ma asteapta asa cum mi-am dorit, asa cum trebuie sa fie. Adaptarea dureaza o secunda, pentru ca in clipa in care ma intind pe pat sa-mi ostoiesc sufletul, realizez ca nu am fost plecata niciodata cu adevarat de aici. Acelasi tablou vechi, Van Gogh - Caffe di sera, imi vegheaza noile vise. Vise care sunt mai puternice, mai constiente, mai reale. 


Si inca o data, ies seara pe terasa si admir orasul in toate splendoarea sa. Lumini fara seaman imi patrund in inima, iar zambetul mi se instaleaza confortabil pe chip. Imi jur mie si iubirii mele sa nu las niciodata acest zambet sa dispara. 

CITESTE SI:

  
  

8 comentarii:

  1. Draga Ioana,

    Ma bucur ca ai ajuns cu bine "acasa" si ca ti-e bine.
    In Bucuresti e foarte frig (dar cred ca deja stii), virusii isi fac de cap, toamna a dat in iarna prin tara, la TV vezi doar despre accidentul lui Huidu...
    Bine ca tu esti acasa, departe de frig, ca n-o sa prinzi mocirla din Bucuresti anul asta. Sper ca intr-un viitor apropiat sa-mi gasesc si eu un locsor si sa ma duc "acasa".

    Ti pup din Bucuresti :)

    P.S.: Sper ca ai gasit totul asa cum le-ai lasat cand ai plecat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am gasit totul chiar mai bine decat ma asteptam:) Multumesc de urari! Pupici tropicali=))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ioana, iar am sa visez alaturi de tine!
    Mult noroc si vant bun sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ti-am gasit blogul aseara; nu am avut timp sa-ti citesc decat cateva postari; cred ca este normal sa traiesti tot ceea ce tu traiesti; intr-adevar scrii foarte bine; insa , cum am mai spus aici , la alte articole, eu imi doresc sa ajung acolo unde esti, sau cel putin intr-o tara tropicala; cred ca ar fi interesant, cel putin pentru mine, sa ne povestesti lucruri pracice: tu stai cu chirie?; ti-ai gasit un job? cum te-ai integrat?...
    Asa cum spunea si Donald Trump, daca iti doresti ceva, trebuie sa te documentezi inainte; si mi-ar placea sa gasesc pe acest blog bucuriile si greutatile de zi cu zi ale vietii in Tenerife.

    RăspundețiȘtergere
  5. Georgiana draga, multumesc pt sustinere. Despre toate aceste lucruri pe care vrei tu sa le stii, scriu pe blogul Vola.ro. Da, stau cu chirie. Nu, nu am un job aici pt ca romanii nu au drept de munca. De integrat nu e o problema, insa mi-e cam dor de casa. E un sentiment ciudat - nici nu vreau sa raman, nici sa plec. Aici pe blog scriu mai rar, pe Vola vei gasi mai multe informatii despre viata "tenerifiana":)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...