Ceva deosebit...

Soarele isi intinde bratele de foc peste un oras uitat de lume, agatat pe coama unui munte plesuv, vulcanic si trist. Plaja nu se zareste de aici, insa simt valurile muscand din ea cu patima, cu nerabdare. Oceanul este de un albastru intens ca ochii sinceri ai unui copil dupa ce a plans. Hotelurile de pe mal poarta in ferestrele lor blanda agitatie a marii, miscarea ondulata a norilor din vata de zahar si sclipirile roz ale rasaritului. Desi e senin, deaspura terasei mele ploua. O apa ce cade din cer intens si varatic, cu miros de praf, de pamant rosu ridicat de vant in slavi, de curmale, de banane crude si de flori tropicale. Pentru o clipa schitez un zambet timid...


Daca va asteptati sa va povestesc ca mi-am revenit, ca ma simt minunat si ca totul este pe linia de plutire, cred ca ati inteles gresit titlul. A fost pus la modul ironic... Pentru ca nu se intampla nimic deosebit in viata mea fata de ceea ce stiati pana acum. Ploaia s-a oprit si vantul bate cu furie, scaldand terasa mea intr-un val de frig uscat, muscator. Cu toate acestea afara e foarte cald, pe scarile complexului in care locuiesc te poti praji la soare fara vreo problema. Doar in casa si in inima mea este un vant al cautarilor, al dezamagirii de a fi crezut in trecut, dar si al sperantei. Palida, curioasa si credula, exista si speranta - infloreste uneori ca un cactus - spectaculos, dar cu tepi.

Astazi am avut ceva timp liber, nu mai mult de doua ore, si m-am relaxat cautand apartamente in Paris, Londra si Bucuresti. Este un exercitiu de orgoliu, arogant si lipsit de logica. Sunt in paradis si caut locuri mai bune, mai umane, mai putin perfecte... Insa asta sunt, asa traiesc - cu indoiala ca, la un moment dat, am ramas agatata de un trecut caruia i-am conferit dimensiuni de basm, pe care l-am cautat cu lampa aprinsa in miezul zilei si cu lacrimi in ochi si pe care acum l-am regasit. Am gasit de fapt o copie proasta, fara noima, fara leac. Insa am mai invatat o lectie: rascolirea trecutului seamana cu rascolirea altcuiva, mai putin placut. Si daca vei dori cu tot dinadinsul sa traiesti in secvente, sa traiesti in imagini, in clipe care s-au stins, in imaginatie, in amintiri - s-ar putea sa ti se indeplineasca acest lucru. Si atunci vei fi doar trecut, prezentul ti se va inchide, se va stinge ca flacara vie a unei lumanari udate de ploaie, de lacrimi. 


Ideea este ca mereu, mereu trebuie sa mergi mai departe. Ca oricat de bine ti-a fost candva, intr-un loc, intr-o casa, intr-un colt de lume, langa cineva -  sa te intorci obsesiv si sa cauti acele firmituri, sa reaprinzi acele lumini este o mare greseala. Pur si simplu, te tradezi pe tine. Iti sugrumi viata. Bucuria si speranta vin din noutate, din miscare, din evolutie si din infruntarea fricii. Daca tu alegi sa traiesti ceva ce ai trait deja nu iti mai oferi nicio sansa sa devii mai bun, mai intelept, mai firesc. Zilele tale vor fi plate si albe, se vor scoroji ca un pergament, care insa nu va folosi niciodata nimanui, nici macar tie. 

Amaraciunea mea vine acum din faptul ca incep sa inteleg unde am gresit. Incep sa imi revin, constientizez situatia in care ma aflu, recunosc ce prostie imensa am facut si ma pregatesc pentru urmatorul pas. Unul nou, infasurat in valuri de frica si de emotie. Nu neaparat curajos, ci datator de speranta si de batai asurzitoare de inima, de ritm si culoare, de tandrete si vise. Simt tobele africane in stomac, in copacii din jur, in inaltul cerului, in soare si in apa. Insula va ramane aici sa-si poarte de grija si sa-mi imbrace trecutul in povesti duioase, seducatoare, scrise deja pe paginile sufletului meu cu litere de foc, de durere si de uitare. 


CITESTE SI:


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...