El Medano - prin praf si vant

El Medano este un oras situat la capat de lume, pe un colt de insula, in bataia vantului si sub asediul valurilor. Strazile inguste sunt luminate de soare partial, creand conuri de umbre ciudate, magice. Lume putina pe strada, balcoane acoperite de transparente albe, cladiri parasite si crispate in nuantele lor de albastru sters, udate de mare si uscate de vanturile puternice, aspre si senzuale. Plaja este din roca vulcanica, neprietenoasa cu turistii comozi. Pe mare se vad zeci de vele colorate ale iubitorilor de windsurf, iar bucuria acestora se simte in aer, compacta, deliranta...

Stau pe o banca din lemn, adapostita sub o stanca, si simt razele soarelui arzandu-mi obrajii si bratele. Vaporii Atlanticului te invaluie intr-o aura de prospetime, de inceput de lume, atunci cand totul era pur, simplu, stralucitor si salbatic. Nicio miscare, nicio vorba nu strabat prin vant. Vuietul valurilor este asurzitor, iti invesmanteaza sufletul in nemurire, in dulcea povara a vietii simple, perfecte, langa inima naturii. Simt ca fac parte din stanca, din piatra aceea neagra si vulcanica, arsa de focul dorului de duca. 

Printr-o poarta din piatra se zareste oceanul in largul lui, cu valuri inalte de cativa metri, cucerit de calaretii brizantilor, cu panze rosii si negre, care fac salturi in timp si merg pe apa, sfidand realitatea, implinind spusele cartilor sfinte. "Prin credinta vei merge pe apa ca pe uscat" a spus Iisus, iar acesti oameni se pare ca intorc timpul si ii dau alta valoare. 

Secundele par ceasuri de ambra, fuioare de uitare si  de liniste. Ma pierd in apele albastre, privind fix soarele, alegand sa nu visez la nimic, sa cred doar in prezent. Un somn cald, aducator de pace in oase, ma poarta spre lumi uimitoare, in care vantul iti sopteste istorii de vraja si amor. 

Pe cealalta parte a orasului se intinde o plaja salbatica si absenta. Pietre, praf si vant. Un vant sarat, de o bogatie fara seaman, un praf roscat, african, ce sapa in stanca si in amintiri santuri de fericire. Pe ocean se vad zeci de catarge, windsurferii vibreaza la chemarea adancurilor, plutind pe coame de valuri, zburand in vazduhul fierbinte, unduitor. 

O comunitate boema isi are sediul acolo, pe stanci, in bataia spumei sarate. O casuta din lemn este de fapt un bar ad-hoc si este adapostita de vanturi cu ziduri de piatra scrijelita, pictata, si paravane impletite din frunze de palmier. Mesele sunt rustice, mici, sovaitoare, acoperite de praf, berea este ieftina si totul se reduce la esential. In jurul meu nu sunt mai mult de douazeci de oameni din toate colturile lumii: olandezi, spanioli, engelzi, italieni, marocani. Nu vorbesc decat pe limba vantului. Echipamente colorate de mii de euro zac in asteptarea valului urmator. Toti au pe chip o fericire solemna, fara nori. Zambetele sunt pure, de copii pasionati de o joaca matura. Si uneori periculoasa. 

Acesti oameni isi inalta clipele la rang de arta. Au dupa ei case varuite cu bucurie. Merg in masini ciudate, ieftine, in care au un pat, un caine si cateva haine. Sunt oameni ai valurilor, ai libertatii totale, unice, fara intoarcere. As fi curioasa cum ne privesc ei pe noi, profanii care cautam in lazile ponosite ale disperarii, care ne oprim privirea pe lucruri tangibile, care ne dorim viitor in loc de prezent. Probabil ca nu ne judeca, probabil ca unii au trecut si ei prin astfel de lumi. 

Un caine cu basma rosie la gat se apropie de mine, ma miroase si ma adopta. Simt un fel de bucurie ciudata, parca incep sa inteleg, insa senzatia dureaza o clipa infima, care ma arde si imi scapa printre degete ca nisipul dus de vant. As vrea sa retin secunda incremenita in zambetele acestor fapturi care umbla pe apa. As vrea sa las tot si sa traiesc acolo pe mare, pe vant, intr-o casa cu ferestre spre uitare...

CITESTE SI:

Smile and Wave

  

Zile de vara, zile de iarna

  

Summer Haze