Intunericul se lasa greu, adanc, racoros peste insula. Cateva lumini sclipesc in port, la un bar local se aud rasetele groase ale jucatorilor de carti, cu halbe de bere Reina in mana. Statia de autobuz se afla pe o margine de drum, in praf, intre sute de mucuri de tigari, la capatul orasului sau la inceputul lui. In spate se vede conturul muntilor vulcanici, in dreapta portul micut, cu lumini galbene, sterse. Luna plina aduce o umbra de liniste peste targul provincial. Este trecut de 11 si asteptam ultimul autobuz spre casa… (text pentru Vola.ro!)
[...]
Aseara m-a prins noaptea din urma intr-un oras de provincie, intr-un port prafuit, cu lumini galbene, cu ramasite ale sarbatorilor ancorate de palmieri. O mare de chistoace se revarsa printre pietrele si praful din statie. Stiam exact la ce ora vine autobuzul, iar langa noi doi tineri parfumati se pregateau de petrecere in Las Americas, iar doua romance blonde tastau cu viteza sms-uri si beau energizante.
Bus-ul nu a intarziat niciun minut, iar usile sale s-au deschis spre o noua lume. Lumea de noapte din Tenerife, oamenii simpli, care nu detin masini, care muncesc pana tarziu, care merg la discoteca, care se dau cu parfum ieftin, care isi cara bagajele cu spatele, care zambesc mai sincer si mai din suflet decat avalansa de turisti suficienti.
Acolo, in autobuzul 467, am simtit ca ma aflu in lumea reala, cea dincolo de hotelurile de 5 stele, de plajele si apusurile grandioase. Lumea in care se plange, in care se canta, se munceste pana la epuizare, se asuda si se injura. Lumea frumoasa, perfecta in tristetea ei. Singura care conteaza.
Un tanar de culoare purta o palarie mica, aranjata pe o ureche, cravata rosie si camasa in patratele, era emotionat si se vedea ca merge la o intalnire de amor. Un batran ars de soare, nu santuri de tristete si de bucurie sapate pe chip, cu ochi albastri melancolici, cu oboseala in gand, cu maini aspre si pantofi ieftini, privea la noaptea neagra de pe fereasta. Un alt domn, canarian presupun, mic si rapid, cu o palarioara ciudata pe cap, cu o bluza care a vazut si zile mai bune, cu margele la gat si la maini, cruci crestine si talismane neaose prinse impreuna, a injurat subtil printre dinti cand o femeie l-a scos din tihna sa pentru a cobori.
Intr-un singur autobuz, la inceput de noapte canariana, gasesti sfinti si pacatosi, copii plangand de oboseala, cu manute murdare si picioare scaldate in praf, profani ale caror ganduri se invart intr-o ceata artificiala, de alcool, droguri si tutun, oameni de culoare de o frumusete pe care nu o pot exprima in cuvinte, femei indragostite care isi saruta barbatii cu patima, adolescenti care merg la discoteca, in haine ieftine, stralucitoare, cu lanturi si leduri, mame cu posete ieftine purtand in brate prunci adormiti, batrani care ascund in spatele privirilor povesti uluitoare, oameni ai lui Allah, ai lui Dumnezeu si ai lui Krishna, cu piele in nuante de la albul provocator si arogant, pana la cel mai adanc negru, subtil si fericit, trecand prin galbenul taciturn si muncitor si prin aramiul inteligent si practic.
Seara s-a incheiat cu cei cativa pasi pe care i-am avut de facut intre doua lumi. Am coborat din autobuz, iar usile sale s-au inchis grele peste sentimentele firesti ale unei vieti pe care altii nu o simt, nu o percep si nu incearca sa o descopere intr-o statiune de vacanta.
CITESTE SI:
0 Comenteaza aici!:
Trimiteţi un comentariu