Declaratii de dragoste, by Alexandra

In viata fiecaruia dintre noi exista perioade cand parca am vrea sa ne lipim, cu trup si suflet, de o persoana speciala, care sa ne intregeasca. Ma refer la acele perioade in care bucuriile noastre se impart la doi, grijile se multiplica si ele de doua ori, iar visele si sperantele…la infinit. Cand iubim descoperim ca, in mod subit, cineva reuseste sa redefineasca universul nostru interior, conferindu-i intelesuri noi si nebanuite. 



Ne straduim atunci sa-i aratam acelei persoane nu doar ca i-am facut un loc in viata noastra, ci mai ales ca ne-am dori ca ea sa ramana aici pentru cat mai mult timp, daca nu chiar pentru totdeauna. Cum facem asta? Reusim oare intotdeauna sa gasim gesturile sau cuvintele potrivite pentru a exprima ce simtim?

Imi amintesc de una din lectiile pe care le-am primit cu ceva timp in urma, prin anul doi de facultate. Mi-am asteptat atunci iubitul venit din Romania, punandu-mi pe tava nu doar sufletul, ci si o prajitura de ciocolata in forma de inima. Ce daca eram in Franta, o tara atat de plina de traditie si de simboluri?  Tot ce-mi doream era sa celebrez Ziua Indragostitilor in varianta americana. Eram tare mandra de capodopera mea culinara – o adevarata reusita, daca luam in calcul incercarile mele esuate dar repetate, de a lega o prietenie cat de cat trainica cu bucataria.

Pe fata iubitului meu insa, nu se putea citi atunci nici o reactie. Pentru a afla cum stau lucrurile, nu m-am lasat pana ce nu l-am intrebat pe bietul om: «Si noi cum sarbatorim azi? Pentru ca... eu am incercat sa pregatesc ceva, in timp ce tu...». Cred ca am inteles mult mai tarziu semnificatia rapunsului pe care l-am primit atunci de la el: «Ai fi preferat sa iti cumpar ceva si sa nu vin (tocmai pana in Franta)? Nu e suficient ca sunt alaturi de tine, aici si acum?» Din pacate, la momentul respectiv, pentru mine nu a fost de-ajuns. Era varsta la care totul mi se parea posibil si vroiam mereu altceva, fara sa pretuiesc ceea ce mi se oferea deja. 


  
Cativa ani mai tarziu, cand am invatat sa apreciez valoarea lucrurilor marunte, era suficient ca iubitul meu sa ma tina strans in brate, asa cum doar el stia sa o faca, pentru a simti cum dragostea lui ma protejeaza si imi da puterea sa o iau de la capat. O facea uneori in gluma, de parca ar fi vrut sa ma lase fara aer pret de cateva clipe. Alteori era ca si cum ar fi vrut sa cuprinda cu bratele lui puternice toata nefericirea mea, pentru ca eu sa pot zambi din nou. Din pacate, imi amintesc de aceste momente tocmai pentru ca ele au fost atat de rare pe parcursul acelei relatii. Ca dimineata in care ma pregateam sa plec la serviciu, atenta sa nu-i tulbur somnul, cand am gasit in frigider un pachet cu pranzul pregatit special pentru mine si un bilet cu cateva cuvinte de alint. Sau ca serile in care ma astepta pregatind cina, incercand sa faca pentru mine combinatii ingenioase de salate, desi el declarase sus si tare, ca multi alti barbati de altfel, ca cea mai buna leguma era carnea.



Cu adevarat memorabile sunt si scrisorile de dragoste pe care le-am pastrat ani la rand, in urma corespondentei cu cel pe care l-am considerat prima mea dragoste, in adolescenta. Erau cel mai bun medicament, puteau vindeca instant orice durere sufleteasca sau trupeasca, iar efectul lor dura macar o saptamana sau... pana la urmatoarea verificare a cutiei postale. Oare azi lumea mai apeleaza la astfel de scrisori? Cei care isi fac timp pentru ele sunt considerati a fi demodati?
  
Imi amintesc cu mult drag si de cadoul primit de la un admirator plin de inspiratie. Lucrand intr-un magazin de muzica, mi-a trimis in dar o colectie de CD-uri cu cele mai frumoase melodii de dragoste ale anilor '80-'90. Va mai aduceti aminte de Meatloaf cu I would do anything for love  sau de Lionel Richie cu Hello? Ei, cam despre asta era vorba,  nopti la rand am adormit ascultand acele melodii. Si acum imi vine sa zambesc uneori, cand imi amintesc cu cata nerabdare am desfacut acel colet, in care 14 felicitari mici in forma de inima, ma asteptau cuminti in plicuri atent numerotate, sa imi dezvaluie, pe rand, cateva motive pentru care meritam sa primesc acel dar...



Am invatat, in timp, ca cele mai frumoase declaratii pe care le-am facut sau pe care le-am primit au fost cele spontane, neconditionate de o sarbatoare anume. Spunand asta, nu ma refer la valoarea lor materiala, ci la semnificatia gesturilor si la ecourile pe care ele le-au trezit in mine.
 
Atunci cand pregatirea unei cine in doi devenea tot mai mult o povara sau cand gesturile tandre se faceau din ce in ce mai rar, stiam - desi nu vroiam sa recunosc - ca traiam din ce in ce mai mult o simpla poveste si nu o dragoste de poveste. Evident, nu am dat niciodata bir cu fugitii doar din aceste motive. Ele au cantarit insa destul de greu atunci cand balanta sentimentelor a inclinat mai degraba in directia prieteniei. 


  
E lesne de inteles ca aceste cateva dovezi de dragoste, ramase peste ani, ma bucura. Ce-i drept, bucuria mea ar fi fost cu mult mai mare daca, in schimbul lor, as fi avut astazi alaturi de mine o persoana care sa fie mai putin demonstrativa decat toate cele de mai sus la un loc, insa mult mai sincera si mai constanta in declaratii. Dar sunt sigura ca cele mai frumoase declaratii urmeaza sa le primesc de-abia de-acum inainte!:)

 
CITESTE SI:


10 dorinte care au ramas dorinte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...