Casatoria - pro sau contra?, by Alexandra

In ultima perioada aflu ca tot mai multe dintre fostele mele colege de liceu s-au casatorit, iar unele se pregatesc chiar sa devina mamici. Pentru mine, casatoria nu intra in planurile de viitor din acest an si nici din… urmatorii ani. Cand spun casatorie, am impresia ca vorbesc despre o calatorie in jurul lumii. Mi-as dori din tot sufletul sa o pot realiza candva, insa sunt constienta ca sansele mele de a porni la drum nu sunt prea mari in momentul de fata.

Nu exclud definitiv acest vis, insa nu as putea sa plec intr-o asemenea aventura fara sa ma gandesc de doua ori. Am spus de doua ori? De fapt, vroiam sa spun de mii de ori! Uneori aproape ca ma intreb, asemenea solistului trupei Taxi, daca eu una sunt genetic structurata sa fac asa ceva, atunci cand e vorba de a-mi pune pirostriile.
 
La doi-trei ani dupa terminarea liceului, m-am intalnit intamplator cu o profesoara de limba franceza din scoala primara, care mi-a fost tare draga. Doamna era foarte mirata de faptul ca nu sunt casatorita si ca ma gandeam mai degraba sa imi termin studiile. «Esti tu prea pretentioasa, mi-a spus, trebuie sa mai lasi de la tine!». Dumnezeu stie ca am tinut cont de sfatul ei –uneori mai mult chiar decat ar fi trebuit- dar atitudinea mea nu s-a schimbat, peste ani.
 
Dimpotriva, pe masura ce inteleg tot mai mult consecintele acestui demers, imi este tot mai teama la gandul unei eventuale casatorii. M-am intalnit recent cu o prietena proaspat casatorita si viitoare mamica. Ma bucur sincer pentru ea, ii doresc tot binele din lume, insa ma consider la ani lumina distanta de ea. Pe mine ma sperie cumplit gandul ca e posibil sa imi petrec o mare parte din viata-daca nu chiar toata viata - alaturi de un singur om. Veti spune ca gandesc asa pentru ca nu am intalnit inca persoana potrivita. Aici n-o sa va contrazic. Totusi, daca l-as intalni, ce anume imi poate garanta ca ne vom potrivi atat de bine, incat sa ramanem impreuna pana la adanci batraneti?


Astazi vad in jurul meu tot mai putine cupluri fericite, indiferent daca sunt sau nu casatorite. Miza e insa mult mai mare atunci cand primesti la pachet nu doar o mama soacra cu potential de socrozaura, ci si cumetre, nasi, fini… de fapt, un neam intreg al carui nume il vei purta cel putin pentru cativa ani. Intervine apoi problema perpetuarii neamului… cati copii o sa avem? Cum ii vom creste? La care din bunici vom apela cel mai des? Pentru mine, termenul de casatorie ma trimite cu gandul la copii, la credite, la sarbatori petrecute in familie, in defavoarea vacantelor in doi. Pentru moment, ii admir pe cei care isi iau astfel de anjagamente, insa nu cred ca ii voi ajunge prea curand din urma.
    
In Franta mi s-a parut binevenita ideea acelui PACS, un contract de oficializare a relatiei, intr-un alt mod decat prin casatorie. Poate ca unii ar spune ca un astfel de contract denota o lipsa de incredere pentru un pas mai important. Pe de alta parte, el poate fi premergator unei casatorii, o perioada de proba in viziunea mea de om care pune totul la indoiala.


Am cerut inclusiv sfatul unei bune prietene, casatorita de aproape zece ani si mama unei fetite superbe. Mi-a spus ca nu poti sti dinainte cum vor evolua lucrurile pe parcursul unei casnicii, dar ca trebuie sa incerci, pe cat posibil, sa tragi lozul norocos. In acest mod, casnicia va rezista, avand o baza solida. Pentru voi cum suna asta? Eu una prefer sa nu ma grabesc. Am citit undeva ca prin casatorie, as avea o ultima sansa in plus in procesul meu de maturizare. Ei bine, cel putin pentru moment, prefer sa mai copilaresc!

Off the record: Nu stiu daca are vreo relevanta, insa provin dintr-o familie de parinti divortati. Imi place sa cred ca am depasit de mult perioada in care respingeam casatoria pe motivul La-ce-bun-doar-voi-sfarsi-la-fel-ca-ai-mei. E posibil insa ca acest lucru sa-si fi lasat amprenta asupra mea, mai adanc decat pot eu percepe in momentul de fata.

Tu ce parere ai despre casatorie?


*Alexandra este o tanara foarte talentata din Galati, are 26 de ani, a locuit in Franta in perioada 2004-2010, unde a studiat Dreptul si Comunicarea in Lyon, iar acum s-a intors in Romania. De ce? Iata ce ne spune chiar ea: "acum un an m-am intors in Romania, pentru ca am simtit dintotdeauna ca, oricat de mult imi place sa calatoresc, aici este, pentru mine, locul in care ma simt cu adevarat „acasa”. Imi plac oamenii sinceri, imi place sa daruiesc si sa pun suflet in tot ceea ce fac.". 

Acest suflet minunat il veti simti de acum inainte aici, pe I's Blog, pentru ca Alexandra mi-a facut deosebita onoare sa imi accepte invitatia de a scrie pentru voi. Stiti ce ne-a promis? Aventuri din Franta, Senegal si China, multe poze minunate, dar si aventuri din bucataria ei:) Eu zic sa o urmarim!


CITESTE SI: 



4 comentarii:

  1. Eu zic ca esti inca foarte tanara, Alexandra. Nu stiu, la 2 sau 3 ani dupa terminarea liceului mi se pare muult prea devreme sa te mariti. Si la 26 de ani, cat ai tu, e devreme... Posibil ca sentimentele tale vizavi de casatorie sa se schimbe cand intalnesti omul potrivil. Posibil sa nu se schimbe niciodata. In oricare dintre variante, mie mi se pare perfect OK. Important este sa faci asa cum simti tu, si sa nu cedezi presiunilor sociale, de nici un fel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Iulia, iti multumesc tare mult pentru cuvintele frumoase, chiar am simtit ca m-ai inteles si asta conteaza mult pentru mine. In sinea mea, eu indraznesc sa sper ca va aparea (odata si odata) omul potrivit, care sa ma faca sa imi schimb atitudinea legata de casatorie...asa ca, poate cineva acolo sus se va ocupa de asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Alexandra ce spun eu? Ca tu ai prietene maritate cu copii frumosi...eu am prietene care la varsta ta erau deja divortate...Eu am 30 de ani...de aproape 10 ani sunt impreuna (si de si mai multi il cunosc) cu un om minunat...deci problema ca nu am intalnit omul potrivit nu se pune...Si cu toate asta nu ma gandesc nici la casatorie si nici nu cred ca o sa fac prea curand copii...Si eu am in jurul meu lume cicalitoare care imi arunca fraze de genul...'' La varsta ta ar trebui sa iti intre mintile in cap si sa te hotarasti ce vrei sa faci''...''pai nu faci un copil...la cati ani vrei sa il faci ? la 40? ''...si altele de genul....Si eu raspund ca viata mea este perfecta asa cum e acum...Mai tarziu o sa mai vedem...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ana Maria, asa cred si eu, ca important e sa ne fie bine, nu sa fim in rand cu lumea. Ma bucur ca te simti implinita alaturi de iubitul tau...daca stau sa ma gandesc putin, si eu cunosc casnicii care au durat mai putin decat relatia voastra :) Iti doresc sa poti alege mereu ceea ce te face fericita si, ca si tine, astept sa vad ce imi rezerva viitorul.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...