Diana, o fata simpla din Los Angeles

Diana este o tanara frumoasa din Bistrita, care a urmat o facultate in Romania, iar acum este studenta la o universitate de top din America. Pentru noi, sa traiesti in Los Angeles, sa te simti "acasa" acolo, poate parea doar un vis... Insa pentru Diana este o realitate pe care si-o asuma cu gratie, onestitate si modestie. De ce iubeste Diana Los Angeles-ul si ce inseamna fericirea in viziunea ei, veti putea citi in interviul de mai jos, pe care l-am tinut departe de voi cateva luni bune... Multumesc, Diana si scuza-ma de intarziere! Iata mai jos un interviu cu o romanca din Los Angeles...


Diana, o fata simpla din Los Angeles


I's Blog: Unde te-ai nascut, in ce fel de familie? Ce ti-ai dorit sa te faci cand vei fi mare?

Diana: Am venit pe lume (dupa spusele parintilor mei) in Bistrita, intr-o familie din clasa mijlocie. Uite ca nu-mi amintesc ce am vrut sa ma fac cand voi fi mare, dar cred ca doar am vrut sa ma fac mare:)

I's Blog: Ce studii ai? Te-au ghidat scolile in drumul prin viata? 

Diana: Am terminat Scoala de balet (era o gluma pe atunci) aka Facultatea de Stiinte Economice, Finante-Banci (ce altceva?:)). In momentul de fata sunt studenta (Computer Science) la una din Universitatile de top 10 din US. Nu m-au ghidat scolile, dar diploma obtinuta in Romania a contat la partea tehnica in obtinerea vizei de munca, cu care mi-am inceput “calatoria” in US.

I's Blog: Ce inseamna pentru tine celebritatea? Ce vedeta admiri din peisajul autohton, dar international? Ce personaje te deranjeaza in mod instinctiv?

Los Angeles


Diana: Daca ar fi sa vorbesc din punct de vedere al unui Angelenos, celebritatea este ceva funny, ceva ce te face mai bogat si mai cunoscut decat pe oamenii obisnuiti.

Sunt cam rupta de viata sociala din Romania, dar imi amintesc ca imi placea Andreea Raicu: era de o finete desavarsita.

Nu am o celebritate internationala preferata, dar imi place la nebunie umorul lui Dennis Miller, admir frumusetea naturala a actritei Halle Berry, talentul actoricesc desavarsit al lui Robert de Niro, determinarea lui Ophrey Winfrey si spiritul antreprenorial al lui Donald Trump.

I's Blog: Ce importanta au banii pentru tine?

Diana: Sunt importanti pentru o viata confortabila. Sunt facuti pentru a fi cheltuiti, la urma-urmei. Nu sunt genul frugal si iubesc pantofii scumpi, asa ca nu sunt modelul perfect pentru cei economicosi. :)

I's Blog: Care este cel mai frumos loc in care ai fost pana acum? Care este cea mai frumoasa imagine care iti vine pe loc in minte?

Diana: Plaja este locul cel mai frumos pe care am fost pana acum. In special plajele din Hawaii. In filmul “Blue Lagoon” era o scena cu o cascada superba. Cred ca este cea mai frumoasa imagine vazuta (imaginile sunt filmate in Jamaica, Fiji si Vanuatu). Sunt pe lista de “must-see” pentru mine!

I's Blog: Descrie, te rog frumos, America in 3 cuvinte. 

Los Angeles - Venice Beach


Amazing, Eye-opening, Alive!

I's Blog: Exista in America o lume/societate complet diferita de Europa sau tot oameni sunt si ei?:)

Societatea Americana este foarte diferita de cea europeana: sunt mult mai focusati pe ceea ce vor, hard-working, mai responsabili, mai zambareti :). Ca si defecte, nu stiu sa se distreze asa ca europenii.

I's Blog: Cand a fost ultima zi cea mai fericita din viata ta si de ce?

Diana: Fiind o optimista incorigibila, vad fiecare zi din viata mea foarte pozitiv, in tonuri foarte colorate. Recent,o zi mai speciala a fost cand am obtinut o confirmare foarte importanta pentru cariera mea: ocazia de a colabora la un proiect in cadrul NASA JPL.

I's Blog: In timpul calatoriilor mele am observat, cu tristete, ca romanii emigranti sunt rai, egoisti, inchisi, distanti, tristi si multe altele... Am sau nu dreptate?! Exista in America romani care, de exemplu, refuza sa vorbeasca romaneste?

Diana: Eu nu prea am legaturi cu marea comunitate romaneasca din Los Angeles. Dar nu mi se pare ca romanii emigranti (vorbesc exclusiv de cei cu care am interactionat eu) sunt inchisi, distanti sau tristi. Dar cred ca sunt invidiosi, rautaciosi si au acel show-off. Mai cred ca show-off-ul nu este caracteristic doar romanilor, ci face parte din cultura estica. Tristi? Nu chiar, mai bine spus plangaciosi si blazati.

Nu imi amintesc sa fi intalnit romani care sa refuze categoric sa vorbeasca romaneste, dar cu siguranta sunt romani care vorbesc mult romglish. Chestie pe care o practic si eu cu succes. Desi pare ceva nepotrivit si uneori romanii de acasa ne acuza, personal cred ca este normal dupa o perioada petrecuta departe de tara. Este ceva instinctiv.

I's Blog: Ce inseamna pentru tine Los Angeles? Te poti simti "acasa" intr-o tara de adoptie?

Diana: De ce iubesc eu LA-ul - City of fame, dreams and searching souls? Pentru oceanul cu valuri puternice, plajele cu nisip fierbinte si pacea pe care o aduce inimii mele. Iubesc LA-ul pentru pasiune, caldura si style. Pentru ca Venice Beach este un loc unic in lume. Pentru ca muntele e numai la o ora distanta de ocean. Pentru vremea perfecta. Si pentru ca aici e casa mea. :)

I's Blog: Defineste-te intr-un singur cuvant.

Diana: Optimista.

I's Blog: Ce inseamna fericirea in viziunea ta? Cum ti-ar placea sa traiesti, daca ai putea alege?

Diana: Fericirea, cred eu, este atunci cand seara adormi instantaneu si cu zambetul pe buze.

I's Blog: Daca ti-as spune ca vreau sa emigrez in America/Los Angeles, care ar fi unicul sfat pe care mi l-ai da?

Venice Beach, LA


Diana: “Dance to the beat of your drum".

I's Blog: Care este secretul unei vieti implinite?

Diana: Cand o sa-l aflu, o sa-l impartasesc cu tine. Promit.:)

Cititi mai multe despre Diana, pe blogul ei!


CITESTE SI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...