Melaka - orașul care ne-a înșelat așteptările


Planul nostru făcut de acasă presupunea două luni petrecute în Melaka, un oraș istoric și cultural, din sudul Malaysiei, aflat la 140 de km de Kuala Lumpur, pe un râu și pe malul mării. Ma gândeam, în visele mele ciudate, că voi găsi aici o casă, un apartament de închiriat, unde să lucrez și să mă simt omenește. Însă nu a fost să fie tocmai așa...




De la hotelul din Kuala a trebuit să luăm un taxi până la cel mai nou terminal de autobuze din oraș, care se află la peste 10 km de centru. Cursa a costat 15 RM. Am citit informații cum că autobuzele spre Melaka sunt pline și nu găsești aproape niciodată locuri, fiind necesară o rezervare în prealabil. Nu a fost. Am găsit bilete, ne-am urcat în bus și am călătorit două ore spre Melaka. Foarte confortabil. Aer condiționat din plin. Drumul trece printre plantații de palmieri, prin păduri de un verde seducător, prin sate liniștite și sărace.

Prima imagine din Melaka a fost groaznică și s-a menținut până la sfârșit: o aglomerație infernală, un iz de vechi, de inutil, de plictiseală și saturație. Din Melaka Sentral am luat un taxi spre hotelul rezervat prin booking și din prețul cursei mi-am dat seama că aici este mai scump - 15 RM pentru 3,5 km. Hotelul Prima (3 stele) din Melaka arăta foarte bine la exterior și la recepție. O angajată tânără ne aștepta. I-am dat cardul pentru a face plata și mi l-a trecut de două ori prin aparat, taxându-mă de două ori pentru cameră. Încă mai încerc să rezolv această problemă:( 



Camera era destul de spațioasă, cu două paturi comode, birou și internet, baie cu duș. Însă mirosea înfiorător, a parfum dulceag și artificial. Geamurile nu se deschideau, cică din motive de securitate, mergea doar aerul condiționat - ca unică sursă de "viață".

Am încercat de foarte multe ori să le explicăm că vrem să oprească sursa de parfum din cameră, însă nu înțelegeau, tot trimiteau angajați cu alte parfumuri care să ne satisfacă. Pur și simplu nu înțelegeau nevoia de aer proaspăt. La ei nu există așa ceva.

Am ieșit în oraș să mâncăm. Ne-am rătăcit din prima, deși aveam o schiță pregătită de pe Google Maps. Orașul este urât, la propriu (bineînțeles, este un punct de vedere foarte subiectiv). Câteva străzi murdare, clădiri dărăpănate și un râu mirositor cu o nuanță incertă de verde-gălbui. Am ajuns în partea greșită a orașului și a trebuit să luăm o cursă pe râu, pentru că soarele ardea nemilos. Ne-a costat 30 de RM (2 persoane) 9 km de mers cu barca și de prezentare pretențioasă în engleză a frumuseților din oraș.

Care erau acestea? Case pictate și boeme pe malul râului, vitrine sparte, cărămizi, o biserică albă și una roșie, localnici plictisiți și vreo două vile tradiționale (cică!). Am ajuns în centru, unde kitsch-ul era înnebunitor. Tuk-tuk-urile cu flori din poze de pe internet sunt de fapt niște căruțe obosite cu ornamente din plastic, de un prost gust monumental. Biserica roșie celebră e doar... o biserică roșie. Piața are mărimea unei farfurii de ciorbă. Podul peste râu te conduce spre celebra Jonker Street, atracția chinezească a orașului. 



Iar dacă aproape peste tot în lume, centrele vechi sunt închise pentru mașini, pe Jonker se circulă în draci. Zeci de mașini și motociclete își taie drum printre turiști și vânzători ambulanți. Prețurile sunt uriașe. Nu găsești o apă ieftină sau ceva de mâncare. La restaurante se stă afară, în stradă, printre mașini, la rând pentru o masă. Turme de turiști se așează la aceste cozi, crezând în naivitatea lor că "trăiesc" Malaysia. Pentru că leșinam de foame, ne-am cumpărat câteva fursecuri la 8 RM și o sticlă cu apă, la 3 RM. Foarte scump pentru această parte a lumii. Însă farangii au bani...

În rest, magazine de suveniruri și de mobilă, anticariate și temple, într-un melanj oribil. Deja regretam Kuala. În plus, ne-am dat seama că două luni în Melaka (așa cum era planul) ne-ar fi omorât la propriu. Ne-am întors la hotel, convinși că trebuie să găsim ceva de mâncare prin zonă. Și am găsit: la o tarabă din fața hotelului erau pui fripți agățați în cele 40 de grade de afară, pe care circulau gândaci negri, legume fierte într-un lichid gălbui și orez în butoaie de plastic albastru, care văzuseră și vremuri mai bune. Am intrat într-un supermarket chinezesc de unde ne-am luat conserve de pește, pâine și biscuiți - care au costat vreo 30 RM. Nicăieri, dar nicăieri în oraș nu am găsit o bere. 


Panica începuse să-și scrie povestea. Aventura noastră începea abia acum. Aici, în Melaka, am realizat că orice plan este inutil. Că nu ai ce face. Că nu poți să mergi mai departe și nici să te întorci. Că trebuie sa lupți și să te zbați. Sărăcia atinsese limitele cele mai grave pe care le-am văzut vreodată și nu sunt pregatită să trăiesc astfel.

Am stat 6 ore pe internet pentru a reface un plan creionat în 6 luni. Aveam opțiuni neclare și puține: să ne întoarcem în Kuala Lumpur și să zburăm spre Thailanda, însă nu aveam vize; să ne întoarcem în Kuala și să zburăm spre Langkawi, o altă insulă din nordul Malaysiei și... cam atât. Am ales a doua variantă și am încercat să fac o rezervare la zbor, însă după ce am introdus cardul de credit, operațiunea s-a blocat (picase netul). Și atunci am știut că nu este bine ce fac. Și am schimbat planul. Alte 3 ore de muncă intensă.

Mi-am învățat lecția din Tenerife și mi-am zis: niciodată, niciodată nu mă mai întorc, nu mai bat pasul pe loc, nu reiau bucăți de poveste. Unde aș putea merge deci? Am mărit harta și am trecut pe partea de est a Malaysiei, am găsit o insulă și am început să fac research. Se numește Tioman, e mică, e specială pentru backpackeri și boemi, e tropicală, are plaje superbe și este destul de aproape de Melaka - 300 km. Buuun! Deci, fără zboruri, doar bus și ferry. Cazările bântuiau intre 30 și 150 RM pe noapte pentru o căsuță pe plajă. Probleme: era un singur autobuz din Melaka spre ferry, la 8 dimineața, de obicei foarte aglomerat. Am riscat! Iar acum suntem pe Tioman Island.


Informații necesare:


Kuala Lumpur - Melaka: 140 km, multe autobuze, preț 12 RM/persoană/drum. Alegeți firma Transnational, sunt cei mai buni!

Melaka - Tioman Island (300 km):

1. Melaka - Mersing  (230 km) - o singură linie directă, de la S&S Internasional, la orele 8, 12:45 si 15, însă numai dacă iei primul bus ai șanse să prinzi ferry-ul către insulă. Bilete: 23 RM/persoană/drum. Durata: 4 ore și ceva, în funcție de trafic. Nivel de confort: ridicat. View: peisaje de vis, prin păduri, munți, plantații de palmieri. Nu te plictisești.

2. În Mersing te "atacă" agenții de turism care îți oferă cazare pe Tioman. Aveți grijă la detalii. Noi nu am acceptat oferte. Am plecat de la 8 din Melaka și am ajuns la 12:30, exact la jumătate de oră după ce plecase ferry-ul. Mai există unul singur în acea zi, la ora 17. Bilete: 35 RM/drum/ persoană, însa nu poți să le iei decât dus-întors, pentru că pe insulă nu ai de unde să le cumperi și, la un moment dat, tot trebuie să te întorci la civilizație (ha!). Deci am plătit fabuloasa sumă de 140 RM. Dureros. În plus, aveam cam 5 ore de așteptare, că doar nu vă imaginați că ferry-ul a plecat la 17 fix, nu? Ferry-urile au un orar discutabil, în funcție de "starea" Mării Chinei de Sud.

3. Ne-am împrietenit rapid cu colegii noștri de suferință: cupluri din Elveția, Cehia și Italia. Am stat la un bar și am râs, am povestit. Însă pe măsură ce se apropia "croaziera" noastră intram în panică. Ce mă fac cu răul de mare? Dacă mor pe barcă?:))

4. A venit și momentul mult așteptat. Într-o învălmășeală de nedescris, peste 150 de persoane s-au urcat pe o barcă micuță, cu etaj - etajul fiind ocupat doar cu bagaje, aruncate la întâmplare, asupra cărora nu aveai control. Ne-au băgat pe toți în burta vasului, într-o încăpere fără aer, cu niște scaune în care ar avea loc piticii din poveste, nici într-un caz oameni normali. 4 scaune pe rând, două rânduri. Cu un spațiu de 50 cm între rânduri. O avalanșă de mirosuri și de vomă.

5. La 17.30 se îndură ferry-ul să plece. Stau dreaptă în micul scaun și aștept. Nu mâncasem mai nimic în acea zi, abia dacă băusem apă. Eram pregătită pentru orice. Mi s-a spus să nu privesc valurile, însă eu nu am putut să mă abțin. A fost fascinant. Stomacul meu a rămas liniștit, deși barca dansa nebună pe valuri superbe, care se spărgeau de geamuri și se prelingeau în picături aurii. Insule de vis se scurgeau prin hublourile mărunte, iar eu mi-am amintit toate poveștile cu pirați, cu Monte Cristo și războinci, cu eroi și navigatori încercați. Senzația pe valuri a fost aproape erotică. Cred că Vărsătorul din mine a dansat samba pe valuri. Nu garantez însă aceeași liniște dacă aveam stomacul plin. Nu este simplu și nu aș merge cu vasul daca aș avea de ales. 



6. Exact 1 oră și 50 de minute au trecut până să zăresc norii roz de deaspura munților de pe Tioman. Insula are vreo 10 sate, însă nu se poate circula între acestea decât cu barca. Vă voi povesti mai târziu! Am debarcat la 19.30, pe un întuneric deplin. Am străbatut o alee, fără să vedem nimic, am mirosit o mare care nu se auzea, am găsit niște căsuțe dubioase și ne-am culcat. Unde ne-am trezit? Hei, asta e altă poveste! 





Multumiri Qatar Airways & Vola.ro

 
vola.ro

4 comentarii:

  1. Multa bafta in continuare si la cat mai multe vesti bune :*.
    ... astept cu nerabdare continuarea :d

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata uimitor de curat orasul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ioana, uneori lucrurile nu sunt așa cum par, dar asta însemna doar ca drumul următor era Mai bun. Oricum voi doi, împreuna, sunteți de neoprit, ca un mic uragan, așa ca nu-mi fac probleme pentru ce va fi. Pentru ca va fi de neuitat, in sensul cel mai bun! Eu îmi rezerv ajutorul, pentru cel mai dificil moment din "turneul" vostru! Care sper sa nu vina, dar si daca va veni....!
    Si te rog scrie, orice, dar scrie!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...