Tioman Island - paradisul unora

După cum vă povesteam, nu am avut nicio rezervare în prealabil pe Tioman. La ghișeul de bilete din Mersing am fost întrebați unde mergem, unde dormim și ce buget avem. Mi s-a părut ridicol:)) Am fost avertizați că insula este full. Am riscat. Again! Aveam doar numele a 3 "complexe" de căsuțe ieftine din 3 sate diferite: Tekek, Air Batang și Salang. Așa cum v-am spus, cele 10 sate de pe insulă nu sunt legate prin drumuri, pentru că acestea se desfășoară doar pe malul mării și au munți înalți și junglă în spate. Poți merge doar cu barca, iar dacă apuci să cobori de pe ferry într-un sat, acolo rămâi. Nu am ales să coborâm ca toți ceilalți în așa-zisa capitală a insulei, Tekek, și nici în atracția turistică, Air Batang. Am ales cel mai nordic și mai retras sat de pe Tioman, Salang. Știam doar câte ceva despre Ella's Places, cu 10 căsuțe, unde nu ai nevoie de rezervare...


Și bine am mai făcut! Lumea a coborât de pe vas aproape în totalitate în satele aglomerate ale insulei. Am rămas exact 8 oameni în Salang, din care 4 localnici cu marfă. Era beznă și o singură alee în sat, pe malul mării. Plante, cocotieri, căsuțe din lemn și zeci de pisici - asta a fost prima imagine surprinsă pe Tioman.

Am ajuns la Ella's Place pe la 8 și ceva, când întunericul descria felii de umbre pe plaja aurie. O alee cu iasomie și un iaz cu pești roșii. O recepție micuță, în aer liber, un omuleț între două vârste, care ne privea cu duioșie. Avea o cameră. 60 de RM pe noapte. Am văzut-o și nu ne-a păsat de nimic, pentru că trebuia să dormim și nu mai aveam unde să mergem. Am plătit și am plecat la "shopping".



Două restaurante cu prețuri medii, două supermarketuri arăbești (9 RM o sticlă de suc), un chioșc intitulat "Beer to take away" cu Tiger mică la 4 RM și Heineken mare la 6 RM. Țigări ieftine - între 5 și 7 RM pachetul (Winston, Marllboro).

În zona noastră erau două cupluri cazate în căsuțe, ambele de gay: două fete și doi băieți, plus o liniște surprinzătoare. Doar vântul care adia printre cocotieri, într-un foșnet de poveste. Nu am reușit să mă relaxez, pentru că nu mai aveam de ales. Trebuia să rămânem aici, iar perspectiva nu era plăcută.

Am dormit în concert de broaște și ne-am trezit în cântec de cocoși. La 6 dimineața aceeași beznă de nepătruns. La 7 m-au trezit valurile care se spărgeau de țărm, într-un aer răcoros și o lumină roz, a unui răsărit aflat încă departe. Când am ieșit la cafea, am văzut plaja. O întindere de nisip auriu, de pietre, de ape turcoaz calme, umbrită de cocotieri încărcați de fructe.

Am căutat cazare mai ieftină și nu am găsit nimic care să ne placă. Aproape toate căsuțele erau rezervate, iar condițiile foarte proaste. Internetul se vindea la bar, cu 5 RM/30 minute. O amețeală ciudată m-a cuprins. Însă acea stare nu m-a doborât, m-am lăsat pur și simplu în mâna universului. Știam că îmi dă doar ce am nevoie, chiar dacă înțeleg sau nu.

Ne-am întors la Ella's Place și am vorbit cu Ella. Căsuțele sunt conduse de familia ei. Ella are o vârstă incertă și 8 copii extraordinar de frumoși. I-am zis că vrem să stăm mai mult, până în septembrie. Era obișnuită cu astfel de cereri. Făcea poante mișto despre rechinii din larg care preferă persoanele grăsuțe:)) Am bătut palma, ne-a schimbat casa, ne-a mai lăsat puțin de tot la preț și, în schimb, mi-a oferit internet gratis (modemul ei personal, pe care încă îmi este jenă să-l folosesc tot timpul:). 

Viața aici este foarte simplă și foarte relaxată. Sunt câțiva localnici în case sărăcăcioase, ascunse în junglă. Nu au o privire plăcută. Însă gazdele noastre sunt prietenoase și obișnuite cu turiștii. Au căutat România pe hartă și ne-au zis că niciodată nu au avut turiști români. 



Le-am dat o parte din bani, cât am avut și noi, și ne-au zis că nu e nicio problemă, plătim când avem. Nu îți dau vreo chitanță sau ceva. Totul este pe încredere. Ușile rămân deschise, laptopurile pe mese, lumea stă foarte relaxată. Doar eu mai am probleme de încredere câteodată. Însă învăț să mă relaxez - să știți că nu este ușor!

Căsuța noastră are 12-14 metri pătrați, două paturi (unul dublu și unul single), un cuier, o oglindă și o noptieră din anii 80, o terasă cu două scaune, o masă mică, o singură păturică subțire, două perne, o baie cu wc, o găleată și două robinete (direct în dușumea): unul pentru mâini, altul de duș. Apa este rece și, câteodată, devine caldă de la soare. Clopoței de vânt. Un bananier încărcat de fructe în spate. Cocotieri în față, marea nesfârșită la 10 metri, o baltă verde în lateral, cu iguane uriașe. Fluturi tropicali de o mărime apreciabilă zboară printre flori de iasomie și leandri. Printre palmieri sunt agățate hamace și se găsesc mese și scaune din plastic, înfipte în nisip. Plaja este pustie. Doar noi și marea. Cele trei bărci din apropiere sunt singura "scăpare" din sat. Un lac cu pești roșii și albaștri, geamanduri agățate în copaci, o limbă dulce și muzicală. 

Mulți ar considera acest loc un paradis pe pământ. Și chiar este foarte frumos. Te obișnuiești și cu baia, și cu sărăcia, și cu o masă pe zi. Nimic nu e complicat aici. Ziua, temperaturile urcă abrupt până la 40 de grade. După apus, pe la 6.30 - 7, se răcoroște semnificativ, ajungând noaptea la maxim 22 de grade. Însă bate vântul printre palmieri, creând un efect straniu, de fierbințeală plăcută, de lene senzuală.  



Aseara am fost la cumpărături: conserve de pește, pâine, biscuiți, bere, suc, adaptor de priză, hârtie igienică și săpun. Iar cina am luat-o în oraș, deoarece gazdele noastre nu gătesc seara. Am mâncat doar orez simplu cu puține legume și foarte puțin pui - 12 RM, două porții mici. A fost ok.

Timpul trece aici foarte greu. Oamenii ies dimineața pe plajă și privesc marea. Discută despre vreme, despre Ramadan, despre sărbătoari și turiști. De 3 ori pe zi, vin ferry-urile cu farangi. Deja astăzi s-a umplut insula. Ni s-a confirmat încă o dată că am făcut o alegere bună, turiștii fiind disperați după cazare.

Noi ne trezim la 7, când nimic nu mișcă pe insulă. Bem cafea cu o chestie albă și dulce, ce ține loc și de lapte, și de zahăr. Apoi mâncăm ceva - o omletă, un sandviș micuț. Bem apă de la robinet, nu am pățit nimic în două zile și este mai bună decât cea din Kuala Lumpur. Apoi lucrăm: eu scriu câte ceva, Vlad face poze. Fumăm pe terasă și privim marea, cu ochii pierduți în depărtări stranii. Vântul bate cu putere și cad nuci de cocos din palmieri. Culegem papaya și banane. La prânz nu mâncăm, nu avem cu ce. Soarele arde și îți dă o stare de toropeală și o lene adâncă, organică. Localnicii dorm pe bănci din lemn și așteaptă seara. Apusul vine cu răcoare pe la 6.30, iar la 7.30 este deja beznă. Însă un întuneric dens, de nedescris, cu o pătură de stele întinsă până în valurile mării. După apus  mergem să mâncăm ceva, orice, numai să fie foarte ieftin. Bem o bere sau o gură de suc, însă nu în fiecare zi. Fumăm și vorbim. Ne culcăm la 10, mult după ce toată lumea a adormit deja. Nu am explorat satul în întregime, nu avem chef, este pur și simplu prea cald, prea vânt, prea noapte. 



Învăț mereu din ceea ce văd. Ar trebui să fim extrem de recunoscători pentru ce avem, noi românii, europenii în general, și să nu ne mai plângem. Lumea este mai mult săracă. Este departe de noțiunea noastră de civilizație. Și totuși zâmbește în fiecare zi.

Vă promit galerii foto complete, pe blog, pe Vola Facebook, pe contul meu de Facebook - săptămâna viitoare:)



Mulțumiri Qatar Airways & Vola.ro
vola.ro

2 comentarii:

  1. Oamenii de-acolo sunt mult mai bogati si mai civilizati decat intelegeti voi deocamdata...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Absolut corect! Sunt mult mai bogati spiritual si mai "civilizati", dintr-un anumit punct de vedere. Nu te contrazic, pt ca asa este!

      Noi stam intre casute de localnici, oarecum departe de iuresul turistic. In dreapta noastra stau vreo 4 familii cu multi copii, care nu au baie in casa. Dimineata pleaca cu maceta in jungla pentru nevoi organice, taindu-si drumul printre liane si maimute. Nu au buda in curte ca la noi, la tara. Au o teava cu apa pe aleea centrala. Acolo vin dezbracati, sa se spele pe dinti, pe cap, in alte locuri mai intime... in timp ce farangii imposibili le fac poze cu tabletele Apple.

      Este si aici o forma de civilizatie, ca sa spun asa... insa pentru noi, obisnuiti cu un anumit confort, este greu de inteles si mai ales, de acceptat.

      Nu stiu cum as putea trai toata viata astfel... In dupa-amiezile incinse de soare, din baile casutelor noastre se ridica in vazduh o aroma delicata de urina. Albine ucigase iti dau tarcoale si nu seamana cu ale noastre. Tantarii te mananca de viu, iar cargo-urile cu mancare uita sa ajunga pe insula. Am avut zile fara o felie de paine, doar cu o conserva de peste... Maimutele strica toate culturile, veveritele sunt vanate cu pusca pe insula.

      Imi pare rau, insa nu inteleg aceasta civilizatie, oricat de tare m-as stradui. Insa ii respect enorm pe acesti oameni. Sunt minunati! Veseli, frumosi, buni, simpli. Eu nu voi putea fi niciodata asa...

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...