Drumul spre Kuala Lumpur (2)

După două săptămâni grele şi frumoase pe Tioman Island, ne-am hotărât să ne întoarcem la civilizaţie. Să ne luăm vizele de Thailanda şi să plecăm spre nordul Asiei de SE. Zis şi făcut. Bilete de ferry aveam, în rest - urma o nouă aventură. Iar drumul nu are mai mult de 450 de km, dintre care 65 pe apă. Însă haideţi să vă povestesc cât a durat şi cum s-a desfăşurat...



Am fost anunţaţi ca luni dimineaţă, la 6.30, pleacă primul ferry de pe insulă. Era perfect pentru noi, pentru că ne doream să ajungem la o oră decentă în Kuala, pentru a ne pregăti dosarul de vize. La 6 ne aflam pe ponton, după o noapte agitată şi o despărţire dramatică de pisica noastră chioară din Salang. 

Mulţi turişti, unii mai obosiţi ca alţii. Ferry-ul a venit la 8.30. A mai durat jumătate de oră să îi încarce şi pe restul de petrecăreţi din celelalte sate ale insulei şi apoi am pornit cu toată viteza înainte, pe o mare liniştită şi frumoasă, cu valuri de catifea. 

Pe ferry am îngheţat la cele 17 grade cu care ne onorau. Când am coborât în Mersing - oraşul de legătură - erau deja 35 de grade la umbră. O trecere minunată, după cum vă imaginaţi. Ferry-ul a tras lângă un ciot de 20 de centimetri pătraţi şi un nene amabil ne trăgea de mână de pe vas, cu tot cu bagaje. Am auzit multe înjurături în acea dimineaţă, în toate limbile pământului. 

Am fugit (la propriu) până în staţia de autobuze, pentru că şi aici exista o mare problemă. Numărul limitat de locuri spre Kuala şi numărul mare de turişti. N-am mai găsit deloc bilete la autobuzele ieftine şi am luat la o firmă de transport "de lux". Era ora 10.30, bus-ul pleca la 13. 

În Mersing am mers la cea mai uimitoare baie din viaţa mea. Mirosurile urlau până la cer. Printre hârtiile cu rahat proaspăt aruncate pe jos, se depănau mese albastre de plastic, la care unii mâncau. Bucatele îşi ridicau în slăvi aroma de hoit. Fresh, ce-i drept! 

Doi indivizi ne-au luat în primire. L-au tras pe Vlad într-o parte şi îi cereau numărul de telefon şi adresa de mail, pe motiv că ei sunt din Indonezia şi că ne invită la ei. Altul dădea un telefon şi aranja cu un motociclist un atac la bagaje. Însă eram pe fază. Totul s-a terminat cu bine, am plecat cât de repede am putut de acolo. Oamenii nu şi-au găsit nici alţi fraieri şi erau cam trişti. 

La 13 a plecat autobuzul spre Kuala. Locuri bunicele, aer condiţionat la maxim. Şi când spun maxim, înţelegeţi voi. 17-18 grade şi suflu îngheţat direct în ceafă. Aşa am mers 6 ore, cu 2 opriri de "toaletă". Nu mai insist asupra detaliilor sufocante. 

Pe drum am putut admira un peisaj dezolant. Păduri îndoite de vânt şi de ploaie, sate mizere, case dărăpănate, cu noroi tatuat pe fiecare perete, oameni sărmani şi resemnaţi. Disperarea punea treptat ghearele pe mine. Am început să plâng încet, ca apoi să jur că nu mai pot continua această şaradă. Că povestea asta nu e a mea. Că nu mă adaptez. Că nu mai sunt eu. Că transformarea este atât de mare, încât simt că mă pierd, în loc să câştig ceva, orice. 

Însă nu eram la vreo loterie. Totul se întâmplă aşa cum trebuie să se întâmple. 

După 6 ore am intrat în Kuala. Povestea nu se încheia aici, eram la peste 10 km de centrul oraşului şi de hotel. Bagaje, căutat taxi, plătit prea mulţi bani, comision prea mare la ATM-uri, din astea. Când am ajuns la Mirama Hotel (pentru că ne-am întors unde am stat prima dată), am crezut că lumea s-a răsturnat şi a devenit deodată bună. Am alergat desculţă pe parchet. Am făcut o baie cu apă fierbinte. Chestii simple. Bune. De care avem nevoie... chiar dacă putem trăi fără ele. 

Din păcate la acest post nu am fotografii, vă daţi seama singuri de ce. Însă nu voi uita niciodată acest drum. Am lăsat o parte din mine, cea de demult, acolo -  pe traseul fabulos dintre Tioman şi Kuala, pe cei 450 de km, străbătuţi în mai bine de 12 ore.  


Mulţumiri Qatar Airways & Vola.ro
vola.ro

4 comentarii:

  1. Of, Doamne! Bine ca sunteţi OK acum, astea toate vă vor transforma şi toate îşi vor pune amprenta decisiv pe oamenii care o sa fiţi. Curaj mare aveţi, disperarea e doar o altă formă a lui "merg înainte" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori nu mai stiam daca sa merg inainte sau inapoi. Nici nu stiam in ce parte e lumea. Ne-am linistit putin. Cum m-am relaxat in Kuala Lumpur (prea tare!), cum am inceput sa comit erori grave - m-am urcat in autobuzul gresit, am facut o criza de nervi intr-un avion, din astea... Acum avem unde dormi, insa nu gasim ce sa mancam ieftin. Nu cunoastem orasul, nu este simplu deloc, mai ales cu un buget ca al nostru. Mai departe, nici vantul nu mi-ar putea spune ce voi face. Sentimentul acut este ca vreau acasa. Unde e casa asta?!

      Ștergere
  2. The dark side of travel. :)
    Da, e bine ca scrii si despre asta, chiar daca treceti prin niste experiente care nu-s tocmai placute. Multa lume isi inchipuie ca atunci cand calatoresti esti intr-o stare de euforie totala si permanenta, ca totul e roz si ceicare merg departe sunt musai de invidiat. De fapt ca sa calatoresti in multe locuri te izbesti de chestii din astea.
    E drept ca masura in care te deranjeaza depinde si de toleranta fiecaruia la mizerii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e. Am descoperit ca am o toleranta mult mai mica decat ma asteptam, din pacate. Si la chestii minore... nu de importanta vitala.

      Si eu incerc sa le spun la toti ca nu e nimic de invidiat, ca nimic nu e asa cum pare, ca pozele nu spun decat o poveste, ireala si impachetata in ambalaj sclipitor. Nimeni nu crede nimic din ce spun. Cand am scris pe FB ca m-am imbolnavit - ma trimiteau sa fac masaj thailandez si sa beau ceai cu lamaie. Iar eu, de aici, de la fata locului, nu ma puteam gandi la nimic mai absurd.

      Insa am sa tot spun, am sa incerc. Am sa fac si eu o mica intalnire cand ma intorc (cum face Alexandra) si am sa povestesc realitatea mea. Daca macar un om intelege, sunt fericita.

      Pup mult, Paula. Ai tot respectul si toata admiratia mea!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...