Oamenii din Malaysia

Am intrat în a 4-a săptămână de când sunt în Asia de SE, mai exact în Malaysia. Am petrecut vreo 10 zile în Kuala Lumpur, 2 zile în Melaka şi 2 săptămâni pe Tioman Island. În tot acest răstimp am interacţionat cu o mulţime de oameni - unii mai drăguţi, alţii mai puţin. Localnicii sunt de multe feluri: malaysieni frumoşi şi blânzi, chinezi cu o expresie înţeleaptă pe chip, indieni coloraţi, europeni relaxaţi.Turiştii sunt şi ei pe categorii - cei cu adevărat curajoşi, suflete alese şi călători veterani, şi cei care merg să bea şi să se distreze pe insule pustii sau în oraşe exotice. Despre oamenii pe care i-am cunoscut veţi citi mai jos...

La biroul de emigrari din KLIA, o doamnă simpatică se uita cu milă la mine - călătorisem mai bine de 24 de ore. Mi-a dat viza de Malaysia pe 3 luni, aproape fără întrebări şi mi-a zâmbit. Welcome to Kuala Lumpur! Însă imediat ce am ieşit din spaţiul internaţional, o mulţime de localnici ne-au înconjurat, oferindu-şi serviciile: să ne care bagajele, să ne facă rost de taxi - veşnica poveste. Unii erau destul de insistenţi.

Cu taxiurile nu am avut niciodată probleme şi am mers de vreo 5-6 ori cu acestea. Taximetriştii sunt modeşti şi dacă le laşi cât de puţin - 1, 2 RM - îţi mulţumesc de zeci de ori. 

La hotelul Mirama din Kuala Lumpur am fost întâmpinaţi cu zâmbete şi amabilitate. Ce să vă mai povestesc? Că l-am pus pe domnul de la recepţie să îmi caute paşaportul pe care cică îl pierdusem - deh, oboseală extremă - şi acesta era la mine - lucru pe care l-am aflat privindu-mă pe camerele de supraveghere:)) În rest, numai de bine. Personal foarte amabil. De fiecare dată când aveam vreo problemă - nu mergea apa caldă, nu se închidea geamul - venea câte un băiat şi se descălţa înainte de a intra în cameră şi a ne rezolva nimicurile... Vă voi povesti mai multe despre hotel într-un articol dedicat!

În Kuala Lumpur am mâncat în fiecare zi la o tarabă de pe Petaling Street. O doamnă superbă, curată şi amabilă, ne servea cu bunătăţi la preţuri care scădeau pe masură ce ne cunoştea mai bine. Vânzătorii ambulanţi ne agasau mereu cu tatuaje, genţi fake şi ceasuri, însă dacă nu le acorzi atenţie, nu sunt agresivi. De fapt, nu am văzut oameni agresivi deloc în Kuala Lumpur. Inclusiv în seara sărbătorii lor - Merdeka Day (Ziua Independenţei) - am mers pe străzi la 1 AM şi nimeni nu s-a luat de noi. Probabil este un lucru direct proporţional cu lipsa băuturilor alcoolice din dieta lor zilnică. 



În parcuri şi pe străzi lumea ne zâmbea sincer şi ne întreba dacă ne place oraşul, se prezentau şi dădeau mâna cu noi. Bună-dispoziţie şi bucurie. Totală. Sinceră. 

Am cunoscut o chinezoaică foarte tânără (maxim 22 de ani) care călătorea prin Asia de SE singură. Era frumoasă, prietenoasă şi foarte deschisă. Se descurca. Ne-am împrietenit şi am făcut schimb de adrese de mail, la rând la viza de Thailanda. 

În timp ce aşteptam ferry-ul pentru Tioman am socializat câteva ore bune cu turişti din Elveţia, Italia, Cehia şi Portugalia. Mulţi dintre ei cu bani, veniţi să se relaxeze, cu Lonely Planet în braţe, ca o Biblie. Ne-am împrietenit cu cei din Elveţia şi am stat la poveşti, ne-au întrebat multe despre România şi ne-au prezentat realităţile din ţara lor. I-am admirat mult pe cei din Cehia, care au fost aproape singurii (în afară de noi, ha!) care nu au luat ţeapă cu o cazare "impusă" de nişte agenţi de travel agresivi, din Mersing (orăşelul de unde se ia ferry-ul spre Tioman Island). Absolut toată lumea mi-a admirat meseria şi am avut multe subiecte de discuţie. Într-o engleză mai vie sau mai moartă. După gradul de oboseală, evident. 

În Mersing am întâlnit o cadână - patroană de magazin de delicatese - care era foarte curioasă unde este România, ce situaţie economică avem şi cum vedem noi Malaysia. Destul de insistentă pentru o musulmană. Tot în Mersing am avut şi cele mai neplăcute experienţe cu oamenii din întreaga călătorie de până acum. Agenţii de turism te minţeau pe faţă - că nu mai ai de unde să cumperi bilete de ferry de pe insulă şi să iei de la ei, că nu vei găsi cazare şi să faci rezervări la ei, etc, etc. La întoarcere, ne-au înconjurat nişte indonezieni, care încercând să ne ţină de vorbă, vroiau să ne fure bagajele - în lucrătură directă cu un tip de pe o motocicletă. Însă am fost pe fază. Mizerie mare în Mersing. Dezgust total. Panică, uneori. 



Pe Tioman situaţia este total diferită. Aici lumea stă cu porţile deschise. Este bună şi blândă. Foarte primitoare. Familia la care am stat are 8 copii, care de care mai frumoşi şi mai isteţi. Ne-au povestit despre Ramadan şi obiceiurile lor, ne-au ajutat cu internetul, ne-am pupat la plecare. Ireal! Oamenii din sat erau reţinuţi la început, însă după vreo 4 zile, când au văzut că nu plecăm, au început să se oprească la poarta noastră, să stea de vorbă sau măcar să ne zâmbească. 

Am cunoscut un tânăr super simpatic din Franţa care făcea şi el turul Asiei. Fusese în locuri incredibile şi avea multe, multe poveşti. Am învăţat de la el ce înseamnă prietenia, am plâns puţin când a plecat şi s-a despărţit de un prieten comun, cu pupături şi disperare în ochi. Oameni ca el sunt foarte rari. Bon voyage, mon amie!

Tot pe Tioman, la restaurantul la care am fost în ultimele 3-4 zile, am cunoscut un băiat de 17 ani din Indonezia, care venise de 6 luni în Malaysia să facă şcoală practică, să servească clienţii la mese. Ne-a invitat la el, în Java, avea ochi strălucitori şi o bunătate infinită în gesturi. Mi-e foarte dor de el. Îl respect până la capătul lumii şi înapoi pentru faptul că munceşte de la vârsta asta. Şi o face cu zâmbetul pe buze. Şi cu mult curaj...

În Melaka, a oprit o limuzină lângă noi, a coborât un domn şi ne-a spus că a auzit de la fiică-sa că suntem români (fiică-sa lucra la recepţia hotelului). Ne-a întrebat de Nadia şi de Hagi. Ne-a dat cartea lui de vizită, "să colaborăm". Nu mă întrebaţi cum, nu am aflat nici eu. A fost singurul care ştia ceva de România. Cei mai mulţi nici nu auziseră de ţară, nu ştiau că este în Europa, nu ştiau nimic. Am întâlnit chiar şi oameni care doar auziseră vag că există ceva numit Europa. Pe Tioman ni s-a spus că nu au întâlnit niciodată români. Sper din tot sufletul că le-am lăsat o impresie bună. Că în rest, le-am dat CD-uri cu fotografii şi muzică din România şi chiar bani de-ai noştri:)

Pe Tioman am întâlnit un neamţ frumos şi elegant, care spunea (la absolut toţi care erau dispuşi să-l asculte) că lucrează în industria fashion şi că vine să-şi cumpere costume din Asia şi să facă diving pe insulă. Cum pleca lumea (care îl şi credea pe cuvânt), cum el se refugia în căsuţă şi nu mai ieşea până pe seară. Amuzant şi trist, în acelaşi timp.

În autobuzul care ne-a purtat 6 ore din Mersing spre Kuala Lumpur am cunoscut un indonezian foarte puţin arătos, ca să zic aşa, dar foarte drăguţ ca om. Amuzant, sincer, prietenos, politicos. Ne-a făcut mare plăcere compania lui. 

La Luna Bar am cunoscut-o pe tânăra directoare de evenimente, Bee Fong, o femeie superbă, amuzantă şi extrem de prietenoasă. Am stat mult de vorbă, am povestit despre religie, economie, călătorii, casinouri şi baruri, oraşe mari, vise şi fotografii, despre iubire şi joburi. Ea l-a adus la mine pe Managerul cel Mare de Hotelul Pacific Regency, care m-a întrebat simplu şi cu o modestie care mi-a ridicat pielea pe mine: "crezi că românilor le-ar plăcea să petreacă o seară în Luna Bar?".

În rest, am socializat cu o mulţime de necunoscuţi. Am pus întrebări, am fost întrebaţi. Însă cel mai des ni s-a zâmbit. Din suflet. Malaysienii sunt foarte frumoşi ca oameni. Din multe puncte de vedere. Singurul lucru care m-a întristat profund a fost sărăcia. Mizeria. Tristeţea din unele zone. Însă, se pare ca oamenii se descurcă. Şi sper că nu vă imaginaţi că se plâng de ceva, nu?



Până acum Malaysia a fost o experienţă totală - cu bune şi cu foarte rele. Cu emoţii, cu lacrimi, cu disperare, dar şi cu zâmbete care reuşesc să şteargă orice urmă de îndoială.




Mulţumiri Qatar Airways & Vola.ro
vola.ro

3 comentarii:

  1. Hmm..tristete in Asia? Mi se pare destul de ciudat pentru ca am fost in locuri si mai sarace (Cambodgia) si numai zambete vedeam chiar daca erau saraci. La fel si in Laos - si mai saraca ca tara...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tristetea perceputa prin mine, ca sa zic asa. M-au intristat rau unele zone. Stiu ca ei sunt numai zambete. Bravo lor! Respect! Insa pe mine, cel putin, ma afecteaza conditiile unora de trai. Imi dau seama cat sunt de norocoasa. Ma transform in fiecare zi.

      Ștergere
  2. Ioana, cat mai dureaza aventura ta asiatica? Nu de alta, dar m-am mai gandit la propunerea ta :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...