Al Pacino, în dialog cu Lawrence Grobel

Al Pacino este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari actori în viaţă. După rolul clasic din seria Naşul, după piese de teatru de o forţă incredibilă, după filme comerciale, dar nu mai puţin iubite de public şi după o tinereţe tumultoasă şi uneori, nesigură, Al Pacino se consideră doar un actor. Mic de statură, însă cu mult sex-appeal, controversat, puternic, seducător, interiorizat, singuratic, sincer, genial - Pacino joacă în cartea scrisă de Grobel rolul vieţii sale. Iată detalii...




Săptămâna trecută am primit cartea "Al Pacino, în dialog cu Lawrence Grobel" de la Libris.ro şi am savurat-o pe îndelete, reluând mereu pasaje, idei şi analizând momentele din viaţa lui Pacino, cu o curiozitate neabătută.

Lawrence Grobel este un jurnalist celebru, care a intervievat numeroase personalităţi de la Hollywood (şi nu numai) pentru mari publicaţii ca Playboy, de exemplu. Unul dintre interviurile care i-au deschis calea către inima lui Pacino a fost cel cu Marlon Brando, idolul unor generaţii întregi.

Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel are la bază peste 400 de ore de conversaţii înregistrate, care au avut loc între 1979 şi 2005. Lawrence Grobel este „cronicarul” lui Pacino, este cel mai sincer autor de biografie care se va naşte vreodată... Din întâlnirea lor a rezultat un dialog fascinant şi profund uman şi, totodată, o descriere a actoriei ce va rămâne clasică. 

Conversaţiile purtate cu Al Pacino acasă la acesta, în restaurante, la piscină sau în maşină sunt absolut savuroase, iar tu te simţi ca şi cum ai fi dat uşor o perdea la o parte şi ai fi pătruns într-un univers incredibil, măreţ, inaccesibil. 

Al Pacino, marele actor de Oscar de la Hollywood, îşi lasă celebritatea la uşă, atunci când îl invită pe Grobel la discuţii. Este simplu, complicat, înjură, se răsteşte, provoacă, sensibilizează, este de o sinceritate aproape jenantă, este recunoscător, mândru, se chinuie să afle răspunsuri, îşi pune întrebări, gândeste prea mult, analizează, urăşte compromisurile şi nu vorbeşte niciodată despre viaţa sa intimă.  



Deşi discuţiile despre actorie, despre rolurile lui Pacino de-a lungul timpului sunt şi cele mai interesante, am urmărit cu interes şi părerea marelui actor despre generaţia "nouă" de la Hollywood: Sean Penn, Tom Cruise, Matthew McConaughey, Hillary Swank, Keanu Reeves, Johnny Depp. Iată ce spune Al Pacino:

"Există trei mari actori ai noii generaţii: Sean Penn, Johhny Depp şi Russell Crowe". "Eu nu aleg pe nimeni să joace cu mine în filme - ei toţi vin şi întreabă. Mai puţin Keanu Reeves. El este altfel." "Tom Cruise este o stea de cinema, are carismă şi este şi un actor ok."

"Hillary este o actriţă perfectă. La fel şi Matthew. Însă unii au făcut şi alegeri greşite în carierele lor."

Nu vă spun mai multe despre carte, vă las să o savuraţi şi să îi înţelegeţi mai bine viaţa şi personalitatea marelui actor de la Hollywood. 

Vă recomand şi următoarele cărţi:







CITEŞTE ŞI:



Un comentariu:

  1. Imi place mult cum ai descris cartea si chiar acum ma uit sa o cumpar si eu.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...