Experienţe (2): Bangkok

Şi acum am această imagine în minte... Stau pe pat, într-o cameră de hotel plăcută, confortabilă. E cald, dar sunt prea obosită ca să îmi pese. În stânga mea, la distanţă de un braţ, se află un perete din geamuri, pe care se scurge ploaia tropicală, intensă şi fierbinte. Luminile de la hotelul de vis-a-vis pătrund printre şuvoaiele de apă şi nori şi dau o nuanţă plăcută tavanului camerei mele. În fundal, traficul din Bangkok se desfăşoară implacabil, dându-mi o senzaţie de pace, de apartenenţă. Adorm. Visele îmi sunt împrăştiate în aşchii de coşmar. Deschid ochii şi îmi alung, cu mult curaj, dorinţa de a rămâne acolo, de a nu face nimic... Ies în stradă. Zâmbesc. Este neaşteptat de bine...


După drumurile prin Malaysia şi după cele 21 de zile grele petrecute în Chiang Mai, nu mai aşteptam nimic de la Bangkok. Şi aşa stăteam foarte puţin - doar două zile - de ce să mă complic să simt ceva?! Amintirile mele despre drumul de la aeroport la hotel se pierd undeva într-o ceaţă densă. Fusesem atât de stresată şi atât de nerăbdătoare să plec din Chiang Mai, încât orice altceva nu mai conta prea mult.  

Ştiu că am ajuns într-o piaţă mare (Victory Monument, Phaya Thai) şi acolo de abia m-am trezit. Zgomotele străzii şi nevoia de cafea, de mâncare şi apă m-au readus la realitate. În Bangkok, acolo, în acel moment, cu toate bagajele în spate şi după ore de nesomn, am mâncat cel mai bine, am băut o cafea bună şi am alungat urmele fricii. Ne-am rătăcit imediat, deşi aveam schiţe cu traseul spre hotel la noi. Niciun taxi nu a vrut să ne ia (distanţa era sub 2 km). Încet, încet, ne-am concentrat pe clădiri, pe străzi, ca şi cum le mai vazusem vreodată. Am trecut printre tarabe cu fructe, cu mâncare, cu pantofi şi genţi, am urcat poduri şi am mers pe străzi necunoscute, până am ajuns, pur şi simplu, la hotel. După ce ne-am cazat şi ne-am luat cel mai gustos pui cu susan din lume (sau cel puţin aşa ni se părea atunci:)), am clacat. Şi revin la imaginea de mai sus... nu vroiam să mă mai ridic. Nu aveam nicio motivaţie. Nu simţeam nimic. Însă am făcut-o pentru că mereu trăiesc cu ideea că "trebuie să văd", "trebuie să mă mişc", "trebuie să înţeleg"...



Într-o seară de septembrie ploioasă am părăsit hotelul şi am mers pe străzile Bangkok-ului. Am fost surprinsă de acest oraş. Este cosmopolit şi elegant, este boem, are un farmec aparte, de film vintage, este modern, tradiţional, vibrant şi strălucitor. Am trecut prin pieţe infernale, în care mâncau zeci de oameni, în care se prăjeau peşti, şi porci, şi pui şi se jumuleau păsări, în care fierturile de verdeţuri şi tăiţei îşi ridicau aburii până la cer, iar sângele proaspăt de la animale, insectele, oamenii şi câinii se amestecau într-un melanj colorat, neaşteptat. Ştiţi ce m-a uimit? Aici nu mirosea a hoit. Nu mirosea decât a condimente, a mâncare bună. Nu am regăsit niciunul dintre izurile de moarte din pieţele din Chiang Mai... Mi-am spus, surprinsă şi încântată: "deci se poate!"



Ore în şir ne-am plimbat, am vrut să vedem tot, să respirăm, să simţim, să ne bucurăm de primul loc care ne plăcea foarte mult, după Kuala Lumpur. Sinceră să fiu, mie mi-a plăcut mai mult decât în Kuala. Bangkok-ul are ceva mai personal, mai intim, mai intens. Este un oraş vechi de când lumea, cu un farmec dulce, de poveste.

Oamenii mi s-au părut minunaţi: am văzut câteva femei atât de frumoase, încât ţi se tăia respiraţia, am văzut cerşetori şi turişti cu Apple, am văzut localnici zâmbitori, mâncând pe stradă sau îngenunchind la templele hinduse, şi oameni bogaţi, în limuzine sau pe motoare scumpe. Ah, dar pe cine n-am văzut acolo? :))

Am mers pe jos până pe Phat Phong Road, unul dintre cartierele roşii ale Bangkok-ului. Era devreme, barbaţi puţini, iar fetele de abia ieşiseră la treabă. Imaginaţi-vă o stradă lungă, de vreo 500 de metri, cu baruri pe o parte şi pe cealaltă şi cu zeci de femei tinere, îmbrăcate sumar, stând pe scăunele din plastic şi zâmbind la comandă. Câte o damă mai în vârstă stătea în faţa stabilimentelor cu un catalog în mână, aşteptând să îl prezinte clienţilor. 



Atmosfera era intensă, fetele încercau să agaţe pe oricine trecea la acea oră pe stradă, ca să se poată concentra rapid pe următorul. Nu le deranjau foarte tare fotografiile, însă nici nu am vrut să exagerez... Ideea este că mi-a plăcut zona şi aş fi vrut să intru în barurile go-go, să văd spectacolele live cu toate fetele acelea... Nu spun că aş fi de acord sau aş încuraja astfel de practici, însă sunt curioasă şi vreau să văd, să aflu, să ştiu pe ce lume trăiesc. 



Ne-am întors la hotel cu trenul suspendat, iar a doua zi am luat-o de la capăt. Am făcut o croazieră pe râul Chao Phraya, de la Sathon Pha Nakhon Pier şi până în apropiere de centrul vechi şi de celebra Khaosan Road. Vremea era splendidă, umedă, lipicioasă, însă fără soare arzător. Plimbarea pe râu este minunată şi v-o recomand cu drag, mai ales că este şi ieftină. Zgârie-norii şi clădirile tradaţionale din Bangkok se văd spectaculos, noi am filmat şi am făcut câteva fotografii. 



În centrul vechi mi-a plăcut şi mai mult... Khaosan Road, strada atât de cunoscută şi pe măsură de hulită (din cauza aglomeraţiei şi turiştilor), mie mi s-a părut genială, boemă, plină de viaţă. Singura zonă unde localnicii vorbeau o engleză bună, unde lumea era foarte veselă, nu te agasa, nu te exaspera. Am stat de vorbă cu oamenii, ne-am plimbat şi am văzut multe restaurante şi baruri interesante. Este chiar frumos, aş putea spune!

Apoi am mers pe jos până la Pavilionul Regal, am trecut prin pieţele celebre traversate de tren (unde toată lumea îşi strânge marfa de pe linii când mai trece o locomotivă), am adulmecat munţi de ananas mirosind dumnezeieşte, am inspirat aromele de piaţă proaspată, curată, plină de fructe tropicale şi de condimente şi am ajuns obosiţi la hotel, dar fericiţi. 



Am fost inspirată că mi-am învins frica şi oboseala şi că am văzut măcar o părticică din imensul Bangkok. Am regretat enorm că nu am mers acolo din prima, fără alte escale nefericite. Însă asta e viaţa. Nu întotdeauna ai noroc. 

Oricum, mă consider norocoasă că am văzut Bangkok-ul şi cred că este singurul loc pentru care m-aş mai întoarce vreodată în Asia de SE. 


Iată şi galeria foto din Bangkok:





Mulţumiri Qatar Airways & Vola.ro
vola.ro

Un comentariu:

  1. Mi-a placut articolul tau. Pacat ca nu exista un zbor direct pana acolo, drumul este foarte obositor.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...