Roxana Valea: "Africa trăieşte în mine"

Acum un an şi ceva, vă recomandam din tot sufletul cartea Prin praf şi vise, de Roxana Valea. De atunci (martie 2011) am recitit-o de vreo patru ori, dar a rămas la fel de proaspătă, de plină de învăţăminte, de frumoasă. Mă va face întotdeauna să visez şi, mai ales, să lupt pentru a-mi împlini visele. Iată însă că acum am o surpriză pentru voi. Autoarea cărţii Prin praf şi vise, Roxana Valea, a fost de acord să-mi răspundă la câteva întrebări. Sunt foarte onorată şi fericită şi îi mulţumesc! Iată mai jos interviul în exclusivitate pentru I's Blog cu Roxana Valea...

 

Roxana Valea - interviu în exclusivitate pentru I's Blog

 
I's Blog: Dragă Roxana, ce ţi-ai dorit să te faci când vei fi mare? Ce faci acum?

RV: Când eram mică spuneam că atunci când o să mă fac mare mă duc în Africa. Hahaha - premoniţie poate. Ei bine. m-am făcut mare şi m-am dus în Africa. Şi am venit înapoi. Acum  trăiesc la Londra şi lucrez ca şi consultant pentru Apple. Locuiesc în Notting Hill. Îmi place aici, ce fac şi unde sunt… Şi nu, nu mă gândeam la asta când eram mică.

I's Blog: Cartea ta, Prin praf şi vise, mi-a dat aripi. Am simţit încă de la primele rânduri că mă aflu în faţa unei scriituri dragi sufletului meu, că înţeleg, că - într-un fel ciudat - semănăm. Te tentează să scrii o continuare sau măcar altă poveste, pentru că sunt convinsă că ai ce povesti?


RV: Da, am alte planuri de scris. Am două cărţi în cap, în mine mai bine zis, care se tot luptă să iasă la lumină... Prima este o poveste de suflet - o simt în mine cum dansează şi vrea sa iasă la lumină. Încă nu-i ascult chemarea şi totuşi ştiu că dacă o s-o fac, va fi o poveste frumoasă. A doua este o tot o poveste, dar dintr-o altă dimensiune... o poveste de business, pentru că şi business-ul este până la urmă tot o poveste despre oameni şi visele lor.

I's Blog: Zi-mi, te rog, câteva cuvinte despre emigrare. Ce înseamnă pentru tine şi cum ţi se par românii emigranţi.

RV: Da, se poate spune că am emigrat. Însă nu mă simt aşa. Mă simt acasă la Londra. Sunt aici de 8 ani. Înainte de asta am trăit în Italia şi Elveţia, şi pe urmă am lucrat în diverse părţi din lumea asta. Nu mă simt o româncă emigrantă. Simt că aparţin în primul rând Europei şi pe urmă întregii lumi. Prietenii mei cei mai apropiaţi sunt români, englezi, italieni, spanioli, columbieni, albanezi... ei bine, tot aşa sunt şi eu, câte puţin din fiecare. Românii din străinătate... nu prea am legături cu ei, nu-i caut, dar nici nu-i evit. Unii s-au integrat, alţii, mulţi, nu. Îi doare inima că sunt departe de casă. Pentru mine însă aici e acasă. Şi ce îmi place cel mai mult la Londra este amalgamul ăsta de civilizaţii... De asta mă simt acasă.

I's Blog: Ai fost vreodată în situaţii dificile doar pentru că eşti din România? Ai auzit discuţii sau comentarii negative în acest sens?

RV: Hahaha, de câte ori! În vacanţă în Turcia, la 18 ani, mă suspectau de prostituţie... În Italia, pe la 20 şi ceva de ani, aceeaşi poveste...Când le spuneam că fac un MBA la Bocconi se blocau, nu se aşteptau: o româncă la cea mai tare şcoală de business din Italia…

În Elveţia mai întâi n-au vrut să-mi dea permis de şedere şi, după ce m-am întors din Africa, nu m-au lăsat să mă duc acasă la mine să-mi împachetez lucurile, pe motiv că-mi expirase... Şi în Anglia mai dau de oameni înguşti şi limitaţi, deşi Londra este o altfel de lume... o lume fără graniţe. În Olanda a fost cel mai rău. Am încercat să trăiesc acolo un an, însă am dat peste oameni foarte, foarte "înguşti", care se credeau "buricul pământului". Dobitoci sunt însă pe toate drumurile. Ideea este să nu le dai voie să te atingă. 



I's Blog: Ştiu că în Africa românii sunt primiţi tare bine, în unele zone, evident. Ce îţi povesteau africanii despre ţara noastră?

RV: Nu m-am simţit nici mai bine, nici mai prost primită. Cei mai mulţi habar nu aveau unde este România pe hartă. Nu mai văzuseră turişti din România. A fost însă şi o surpriză plăcută, pe care am descris-o în cartea mea... foştii studenţi din Congo la universităţile din România încă mai vorbeau româneşte, după 20 de ani. Şi i-am întâlnit în cele mai neaşteptate locuri (în jungla din Congo) şi ne-au ajutat în cele mai originale moduri. 

I's Blog: Care este cea mai dificilă/periculoasă zonă din lume în care ai fost şi de ce?

RV: În Africa - Chad şi Angola. În Chad, pentru că populaţia era foarte, foarte agresivă, nu ştiu de ce... să fie nenumăratele războaie şi warlorzii care îi terorizau... nu ştiu... cert este că ne-au primit cu pietre... Şi în Angola, pentru că tensiunea plutea în aer... o lume abia ieşită din 20 de ani de război civil... simţeai că Răul încă mai umblă pe tărâmul ăla... Sloganurile mâzgălite pe străzi - "să dăm albii afară din ţară şi să le violăm femeile" - nu prea te pun pe gânduri bune...



I's Blog: Care este cel mai frumos oraş din lume în care ai locuit? Unde te simţi acasă?

RV: La mine acasă la Londra! În Notting Hill, Kensington mai precis şi în Hyde Park. E cel mai frumos loc din lume. Oraşe frumoase sunt multe, dar totul e subiectiv. Până la urmă, mă simt acasă aici.

I's Blog: Te-ar tenta America de Sud sau Asia pentru o călătorie de lungă durată?

RV: Nu, nu cred. Asia chiar nu rezonează cu mine. Acum mult timp în urmă, îmi spunea o prietenă teoria ei potrivit căreia călătorii se împart în două categorii: cei atraşi de Africa şi cei care iubesc Asia. Şi nu se amestecă. Eu fac parte din triburile africane. Africa pentru mine nu e doar o destinaţie de călătorie. Africa trăieşte în mine şi a fost acolo încă dinainte să pun piciorul acolo. Şi o să rămână mult după ce mor.

America de Sud... Am fost în Peru două săptămâni şi în multe vacanţe în Caraibe. Da, e frumos. Pentru vacanţe însă. Nu m-ar tenta ca şi călătorie... dar cred că aici e vorba de o altă fază din viaţă. Nu mai îmi vine dorul de ducă acum, simt că am alte lucruri de făcut, multe altele, şi sunt aici.

I's Blog: Ai mai renunţa o dată la absolut tot pentru a pleca în jurul lumii, singură, cu rucsacul în spate?

RV: Nu cred. Dar "never say never" cum spun englezii. Simt că sunt într-o altă fază din viaţa mea acum şi am o grămadă de alte priorităţi. Şi îmi place unde sunt... mă simt confortabil. Totuşi vor mai fi şi alte călătorii... dar nu ştiu când şi cum vor veni. Când le vine vremea probabil.


I's Blog: Spune-mi câteva lucruri despre călătoritul de una singură? Au femeile de ce să îşi facă griji în această privinţă? Cât de periculos este de fapt?

RV: Depinde de persoană. Cred că e mai periculos să te plimbi noaptea, de una singură, în Ferentari Bucureşti, decât să te duci în Africa singură. De obicei e mult, mult mai puţin periculos decât ne închipuim. Însă sunt nişte reguli de bun simţ pe care trebuie să le aplici... nu te plimba singură pe plajă seara, nu te încrede în primul venit etc etc. Cu regulile astea respectate e mult mai uşor decât pare. 

I's Blog: Călătoriile sunt cea mai adevărată şcoală a vieţii. Când începi să te schimbi şi să înveţi câte ceva despre tine? La drum lung, singură?

RV: Da, este un drum lung, dar nu e singurul drum. Eu personal am învăţat enorm despre mine şi când am făcut un MBA timp de doi ani în Italia, şi când am lucrat într-un proiect de consultanţă de patru luni în Dubai, şi când m-am mutat în Olanda şi am decis să plec de acolo după un an. Viaţa îţi oferă o grămadă de ocazii să afli cât mai multe despre tine. Călătoriile sunt doar o modalitate. Cu singura condiţie să le faci cu ochii deschişi...

Şi sunt atâţia oameni care călătoresc degeaba, care nu se deschid, care merg cu adevărul lor dogmatic în cap şi se întorc exact aşa cum au plecat... Călătoria în felul ăsta este doar o pierdere de timp.

I's Blog: Ai simţit vreodată că nu înţelegi motivul pentru care ai făcut o anumită călătorie? Că nu ai învăţat nimic şi că nu a avut rost?

RV: Da, când am ajuns în Namibia, la sfârşitul aventurii mele africane, şi după ce m-am întors. Vreo doi ani n-am înţeles nimic din călătoria asta. De abia după aia, când am scris cartea, mi s-au aşezat lucurile în cap şi în suflet. De multe ori facem lucuri pe care nu le înţelegem cu mintea, dar le înţelegem la un alt nivel, cu sufletul. 



I's Blog: Ce ţară din lumea asta largă mi-ai recomanda pentru a-mi schimba viaţa? Pentru a o lua de la început? Cu întrebări, nelinişti, descoperiri şi multă, multă emoţie?

RV: Asta, draga mea, este o chestie atât de personală, încât nu pot să-ţi răspund. Sunt  multe lumi paralele şi este suficient să ieşi dintr-una şi să intri în alta ca să accezi la alte dimensiuni din tine... şi asta poate fi oriunde, şi într-un sat din munţii Apuseni de exemplu!

I's Blog: După călătoria ta de suflet în Africa, cum ai reuşit să te readaptezi la viaţa corporatistă? Cât de repede ai plecat din nou?

RV: Mi-au trebuit şase luni ca să mă pun pe picioare... adică să îmi închid casa din Elveţia şi să-mi găsesc un job, un nou apartament şi un boyfriend în Anglia:) Destul de repede. Şi după 6 luni era ca şi cum călătoria asta n-ar fi fost. 

Şi totuşi am păstrat în viaţa mea unele elemente constante... cel puţin o dată la doi ani mă duc în deşert. Am fost în Libia, în Egipt, în Iordania... şi  m-am întors în Africa mea. 

I's Blog: Există eşecuri şi greşeli când vine vorba de călătorii sau doar experienţe de viaţă? Eu, de exemplu, am fost prin Asia de SE de curând şi trebuia să stau 8 luni, eram cu un proiect media. Am rezistat doar două luni şi m-am întors acasă - m-a depăşit complet această aventură. Încă nu îmi dau seama dacă a fost un eşec sau am învăţat ceva. Probabil că mi-am aflat limitele...

RV: Nu cred că sunt eşecuri, doar că înveţi despre tine... cât despre călătoria ta, n-a fost să fie, cum zic africanii. Cred că cel mai important lucru este să ştii să te asculţi şi, dacă ţi se pare că eşti pe un drum fără ieşire, să ai curajul să te întorci.

I's Blog: Ai trăi vreodată în Africa - pentru o perioadă nedeterminată? Dacă da, unde?

RV: Pentru moment nu am planuri în direcţia asta. Nu cred că m-aş obişnui să trăiesc acolo. E prea multă corupţie... peste tot. Ce aş vrea însă ar fi să am o casă sau un ranch undeva în Namibia... cine ştie - poate un alt vis?!

I's Blog: Ai fi tentată să încerci visul american?

RV: Nu. Niciodată. America nu mă atrage şi mi-e foarte clar că nu o să trăiesc acolo niciodată. Suntem incompatibile, cred.

I's Blog: Iar la final, mai spune-ne o dată, te rog mult, cum e cu visele... Cât de important este să le urmăm, să ne punem în practică ideile? Şi sunt curioasă: care este cel mai important lucru care te face pe tine fericită?

RV: Fericirea? Echilibrul - sufletesc, de viaţă, de muncă, de planuri, de vise şi realitate. Am învăţat să apreciez lucrurile mici şi sunt uimită câtă bucurie îmi aduc. Azi m-am minunat 10 minute în faţa unui pom cu frunze galbene din Hyde Park. Asta da, fericire.

Iar cu visele... cred în continuare că merită să ne ducem după ele. Unele vor fi goale şi ne vor dezamăgi când le atingem şi totuşi scopul lor este doar să ne arate cum e cu iluziile şi să ne înveţe să le lăsăm să plece… Altele se vor schimba în altceva şi apoi în altceva până când nu mai e clar cu ce am pornit în cap şi unde am ajuns... dar au şi ele un scop - ne duc spre alte vise. Şi mai sunt şi altele care au o forţă a lor uluitoare şi dincolo de înţelegerea noastră şi astea ne duc spre o altă dimensiune care o purtăm în noi şi care se luptă să iasă la iveală şi să ne înalţe pe noi înspre alţi... noi, mai buni şi mai puri.

I's Blog: Mulţumesc mult, Roxana!

 Foto: Roxana Valea Facebook






CITEŞTE ŞI:



4 comentarii:

  1. Wow, wow, wow... ce bucurie mi-ai făcut Ioana! Multumesc mult de tot, după ce am citit cartea Roxanei, m-am schimbat în bine, o știu și o simt, și așa cum ai spus și tu, cartea mi-a dat aripi. Am citit-o în 2008 și de atunci viața mea a devenit mult mai interesantă. Am cartea cu autograf, din pacate nu luat de mine, dar cu acea carte și acel autograf primite prin poștă a început o relație frumoasă cu o femeie specială din viața mea :) De două ori m-a ajutat cartea asta :)
    Am început să o împrumut ca să afle și altii despre aventura Roxanei, când o voi recupera cred că o voi reciti. E o poveste fenomenală. Bravo, Roxana, Bravo Ioana, sunteți minunate și vă iubesc :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, ma bucur ca ti-au placut cartea si interviul:) Si eu te iubesc mult:P

      Ștergere
  2. Si eu am citit cartea de 4 ori si chiar ma uitam zilele trecute prin biblioteca si mi-au cazut ochii tot pe ea. In curand am sa o recitesc, asta e sigur. Mi-a facut deosebita placere sa stiu ce s-a mai intamplat cu Rovana, la ce mai viseaza..

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...