5 ani şi 10 momente de fericire absolută

Zilele astea m-am cam întors în trecut şi mi-am privit drumul cu ochi critic şi, uneori, cu nostalgie. Ce am făcut bine, unde am greşit, ce ar fi fost mai bine să nu se întâmple, ce decizii senzaţionale am luat... chestii din astea "importante", de sfârşit de an, de cincinal, de început de an şi de visuri uriaşe... Mereu caut în trecut acel moment de fericire absolută care a fost scris să se întâmple. Şi de fiecare dată am observat că aceste clipe de supremă fericire şi emoţie nu au fost căutate, construite, anticipate. Ele au venit pur şi simplu. Atunci când mă aşteptam mai puţin...

 

5 ani şi 10 momente de fericire absolută


1. Ţin minte o anume după-amiază pe care o petreceam în redacţia MediaPro. Eram cu prietenii şi colegii mei. Îmi era cald şi bine. Priveam pe geam şi scriam texte uşurele şi haioase. Mâncam toţi din acelaşi bol. Râdeam. Ne zâmbeam cu drag. Cineva m-a lăudat pentru o muncă făcută din suflet. Am simţit înţepătura lacrimilor şi mi-am spus că nu voi mai întâlni niciodată job ca ăsta... Nici nu am mai întâlnit.

2. Ziua petrecută în Amsterdam este memorabilă şi va rămâne pentru mine un fel de bornă. Cred că în acea zi m-am schimbat ca om. Am înţeles cumva că vreau mai mult. Am fost uluitor de fericită, singură, pe străzile unui oraş liber, frumos, vibrant. Nu am mai putut niciodată să refac starea aia de atunci, de început de poveste...

3. Eram in Tenerife, într-o zi de iarnă, pe la prânz. Eram plictisită şi supărată că nu o duceam tocmai bine. Era cald, foarte cald. Şi dintr-o dată a început să plouă. Abia atunci mi-am dat seama cât de dor îmi era de ploaie şi că, în mintea mea, asociasem ploaia cu... acasă. Am gătit paella şi plăcintă cu mere, am băut o tequila pe terasă şi am ascultat Sinatra, în braţele iubitului meu. Just perfect!

4. Plecasem de dimineaţă de acasă, că mi se urâse să toc zac pe terasă, fie ea şi cu vedere la ocean. Vlad muncea, eu făceam strategii, ca să nu spun că nu făceam nimic. Am luat un autobuz şi am străbătut toată insula, de la sud la nord, printre nori cenuşii şi sclipiri de raze în  mare. Am ajuns în Puerto de la Cruz pe la 11. Am traversat oraşul căutând plaja. Iar când am ajuns acolo, mi-am dat seama că mă aflu în faţa imaginii pe care o avusesem pe desktop un an întreg. Am zâmbit şi m-am simţit fericită. Wallpapers rulzz!


5. Era undeva în preajma Crăciunului, pe 22 sau 23 decembrie. Pe o ploaie mocănească şi... rară pentru Tenerife, ne-am hotărât să mergem în Masca. Ploua din ce în ce mai hotărât, iar pe măsură ce ne apropiam de munţi se făcea tot mai frig. Eu eram în rochie şi cu nişte cizmuliţe din piele întoarsă. Tremuram. Traseul spre Masca era lung şi întortocheat - 5 km de serpentine prin munţi. Nu circula mini-bus-ul din cauza Sărbătorilor. Am vrut amândoi să renunţăm. Însă am mers mai departe. Am urcat prin ploaie. Norii ne acoperau în anumite momente. Iar când am ajuns între munţi şi am văzut drumul spre Masca am rămas fără cuvinte... Când am atins pietrele satului, un soare blând şi atotputernic ne-a luminat drumul. Am coborât într-o grădină părăsită şi am cules portocale. Au fost cele mai bune portocale din viaţa mea. În acea noapte, ne-am trezit amândoi pe la 3, ne-am preparat un fresh şi am privit luna oglindită în ocean.


6. După o noapte petrecută pe străzile Barcelonei, după un drum înfricoşător cu trenul de navetişti, după scenarii morbide şi cu o oboseală cumplită în oase, am ajuns pe plaja unui oraş de provincie catalană. Am ales un hotel, am dormit şi apoi am făcut o plimbare lungă pe El Milagro - plaja visurilor mele. Am stat pe o stâncă, având în jurul nostru doar Mediterana uluitoare, grea, adâncă. Apoi am traversat o pădure de pini, cu un parfum incredibil, străjuită de portocali şi de grădini de vară părăsite, cu scaune din fier forjat şi sfeşnice albe. Am făcut o baie şi am ascultat muzică de operă. Tarragona a fost miracolul meu, al nostru.


7. Mergeam pe bulevardul Unirii spre o întâlnire. Trebuia să negociez primul meu contract de sponsorizare pentru o călătorie în jurul Europei. Am mereu emoţii foarte mari când merg la o întâlnire, chiar şi acum. Am intrat cu mult curaj în sala de şedinţe. Nu aveam nimic de oferit. Eram doar eu acolo. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi ce am zis. Am simţit doar mâna lor în mâna mea şi le-am inhalat zâmbetele. Am ieşit din clădire plutind. Era primul meu răspuns de DA! Mă bucur pentru fiecare proiect pe care îl fac, însă atunci eram  "king of the world".

8. Era noaptea târziu şi terminasem în trei o sticlă de limoncello. Povesteam în română, italiană şi engleză despre viaţă, dragoste, călătorii, sex, slujbe, Ceauşescu, politică, doruri şi vise. Eram în Toscana, era toamnă târzie şi eram noi doi şi o bună prietenă, Rita, pe care o cunoscusem prin CouchSurfing. A fost perfect!

9. Am coborât din trenul reggio în staţia Sorrento. Am văzut o grădină părăsită, cu portocali încărcaţi de fructe, agăţată pe o stâncă deasupra mării şi am ştiut că mă aflu în faţa unei minuni. Însă oraşul în sine este cel mai frumos loc de pe pământ, pe care l-am văzut până acum. Este esenţa fericirii. Este imaginea perfectă. Cele două ore cât am stat în Sorrento nu am putut decât să şoptesc: "Doamne, unde am ajuns?"


10. Anul trecut am făcut o călătorie în 7 oraşe din România, timp de două săptămâni. Totul a fost parcă predestinat... Este cea mai frumoasă călătorie pe care am făcut-o până acum. Am întâlnit oameni minunaţi, care îmi sunt prieteni. Am văzut locuri de poveste. Ne-am simţit bine. Au fost două săptămâni de fericire continuă. 

Şi da, au mai existat bucurii, momente unice şi superbe, clipe de fericire absolută în aceşti 5 ani. M-am bucurat pentru fiecare mesaj de la voi, am urlat când am văzut turnurile Petronas, am avut o tulburătoare senzaţie de linişte caldă şi seducătoare cât am stat pe Tioman, am petrecut seri lungi şi frumoase cu Vlad, am jucat jocuri stupide şi amuzante, am râs, ne-am zâmbit fără cuvinte, am trecut prin zile fără umbre de nori, am mers pe drumul nostru. A fost un drum bun. Ce urmează? Daca mi-aţi bănui măcar visele, aţi spune că sunt nebună. Aşa că, deocamdată le ţin pentru mine:)) Am vise uriaşe, care mă sperie îngrozitor. Însă le voi duce până la capăt. Sau măcar voi încerca tot ce-i omeneşte posibil! 

5 comentarii:

  1. Ioana, daca ai indraznit sa le visezi, se vor implini! Iti doresc asta, fara a sti despre ce e vorba. dar curajul trebuie rasplatit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult de tot:) Sper si eu, dar mai ales lupt! Un an nou fericit!

      Ștergere
  2. Esti minunata! Inspiri optimism si dor de duca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Sper sa inspir putin optimism in lumea asta in care traim:)

      Ștergere
  3. Scrii asa frumos despre senzatii pe care fiecare dintre noi le trăim.
    Uite ca au trecut doi ani si visele tale se împlinesc!Esti un om minunat.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...