Happy New Year!


Pentru că toată săptămâna trecută am petrecut şi am scris numai despre succese, reuşite, drumuri, texte şi fotografii, aniversări şi visuri uriaşe, astăzi nu voi mai face o analiză complicată a anului 2012. Ce a fost s-a dus şi gata! Ne îndreptăm cu toate forţele spre un nou început. Un an pe care mi l-aş dori emoţionant şi cel puţin la fel de bun ca 2012. Iar vouă vă urez numai de bine... mai jos:)

 

Anul 2012 - într-o scurtă investigaţie


A fost un an bun, chiar foarte bun aş putea spune. Aproape tot ce mi-am pus în mine mi-a reuşit (proporţia este de 90%). Am avut momente de îndoială, de depresie şi, pentru prima dată, de frică reală - însă au trecut şi le-am uitat. 

Am fost şi bolnavă de vreo câteva ori, da' aşa, bini di tăt. Însă a trecut şi boala. În cea mai mare parte a timpului am avut o energie incredibilă, am avut idei minunate (ca să nu spun geniale:))), pe care am reuşit să le pun în practică. 

Am călătorit, am ieşit prima dată în viaţa mea din Europa, am suferit şi m-am bucurat ca un copil. Am trăit momente frumoase, unice. 

Pentru prima dată de foarte mulţi ani, am avut un Crăciun liniştit şi m-am împăcat cu mine însămi. M-am simţit ocrotită şi iubită, m-am simţit... acasă. Şi acest lucru mi-a dat o energie fabuloasă, pe care o revărs în nişte proiecte pentru 2013. Acestea, de abia, mă sperie cu adevărat:)

Anul 2013 - visuri şi speranţe


Aşa cum v-am mai spus, dacă aţi vedea listele de pe agenda mea pe 2013, aţi fi şocaţi de atâta îndrăzneală. Mda, şi eu sunt. Însă am speranţa că măcar o parte din visurile mele vor prinde aripi... iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci înseamnă ca am altceva, mai bun, pregătit. 

Cred cu tărie ca nimic nu este imposibil, atât timp cât îţi doreşti cu adevărat, dar mai şi pui umărul la muncă... Munca înseamnă de multe ori cam 80% din şansa visului tău de a se împlini. Apoi este vorba despre posibilitate, destin, noroc. Eu simt că am noroc atunci când muncesc cu pasiune şi că acesta creşte exponenţial cu efortul pe care îl depun. 

Pentru 2013 îmi doresc sănătate şi putere. Înţelepciune şi pace interioară. Călătorii pe care  le pot rosti doar în vis deocamdată. Destinaţii de suflet, pentru mine şi Vlad. Să ne (re)găsim iaraşi pe drum, zâmbind, fericiţi că suntem. 

Mai vreau şi sănătate pentru părinţii noştri, spor în casă şi dulcele zâmbet pe chipurile celor dragi. Aş vrea să aud de la prietenii mei reuşite inimaginabile, să mă bucur pentru ei. Şi de la voi la fel, dragii mei...

Vă doresc un an magic, care să vă poarte pe drumuri unice, grele sau uşoare, dar ale voastre. Care să vă aducă pace şi linişte. Care să vă împlinească. Mă voi ruga în noaptea asta pentru fiecare dintre voi. Fie ca zâmbetul şi speranţa din inima mea să vă însoţească. Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru încă un an incredibil!




CITEŞTE ŞI:
  
Happy New Year 2010!

Happy New Year! Rezolutii si analize:) 

New Year's Eve in Tenerife 

A little prayer for you

4 comentarii:

  1. Un An nou 2013 plin de bucurii si dorinte implinite! La multi ani!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, draga mea. La multi ani, sa fii fericita!

      Ștergere
    2. La Multi Ani, Ioana! Sa ti se implineasca toate dorintele!

      Ștergere
    3. Multumesc! Sa fie cu noroc pentru toata lumea! La multi ani:)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...