Scrisoare pentru Moş Crăciun


Aşa cum obişnuiesc în fiecare an, în Ajunul Crăciunuluî îi scriu Moşului toate visele şi dorinţele pe care le port in suflet. Anul acesta însă, sentimentele şi trăirile mele interioare sunt total diferite. După mult timp, după multe lacrimi, după rugăminţi fierbinţi, eu deja mi-am primit cadoul. Sunt fericită! Cu adevărat... Nu este o stare trecătoare, nici superficială. Am primit de la Moş Crăciun liniştea pe care mi-am dorit-o întotdeauna şi la care am visat... 



De aproape 10 zile trăiesc un miracol. Am stat blând, am analizat, m-am mirat, am aşteptat să-mi treacă. Nu a trecut. Dimpotrivă. Fericirea mea este deplină, înălţătoare. Am împărţit cadouri, mi-am strâns părinţii în braţe şi... m-am întors acasă. Mda, ştiu că promisesem, că planificasem, că îmi cumpărasem bilete... Însă, într-o anumită clipă petrecută cu lacrimi în ochi şi dor în suflet, am anulat tot. Am returnat biletele de tren CFR-ului, am cumpărat altele şi acum, în ziua de Ajun, sunt acasă, cu familia mea, fericită şi foarte, foarte mulţumită. Ţinând cont că de ceva ani tot ratez Crăciunul, iată că acum este AICI!

Iar scrisoarea mea către Moş Crăciun este una de mulţumire...

"Dragă Moş Crăciun,

îţi mulţumesc din suflet pentru pace. Pentru linişte. Pentru zilele astea fericite. Pentru iubire. Pentru părinţii şi bunica mea - minunaţi şi sfinţi. Pentru familia lui Vlad, care este şi familia mea, şi la care am alergat într-un suflet. Pentru povestea mea. Pentru drumurile mele - uneori nebuneşti şi fără sens - dar ale mele. Am descoperit din nou, pe drum, cine sunt şi unde trebuie să fiu. 

Îţi mulţumesc pentru încă un cadou superb în ziua de Ajun - blogul meu, al nostru - a ajuns astăzi pe locul 9 în trafic, cu mii de cititori fideli, întrecând personalităţi din industrie, pe care nici nu visam vreodată să le depăşesc. Măcar în trafic:)))

Îţi mulţumesc pentru sănătate, pentru împlinire, pentru călătoriile fabuloase din acest an, pentru tot ce am învăţat şi pentru tot ce urmează să învăţ. 

Îţi mulţumesc pentru prietenii extraordinari din jurul meu. Anul acesta am cunoscut nişte oameni incredibili, care mi-au schimbat viaţa. 

Îţi mulţumesc pentru iubirea mea. Pentru cel mai bun om din lume, care este lângă mine. Şi care mă iubeşte... pe mine. 



Pentru anul care vine, mi-aş dori să am înţelepciunea de a vrea mai puţin, pentru a avea mai mult. Să fiu sănătoasă. Să fiu plină de energie, ca şi până acum. Să scriu şi să citesc cărţi. Să am proiecte frumoase, cu oameni frumoşi. 

Îmi doresc să am parte de o aventură la care mă gândesc de ceva timp, însă pe care nu o pot scrie aici, deocamdată, din superstiţie.

Aş vrea să merg în continuare pe drumul meu unic, întortocheat, complicat, uneori absurd, dar perfect pentru mine. Să înţeleg. Să surprind viaţa reală. Să mă emoţionez. Să plâng de fericire şi să am parte de surprize uluitoare. 

Îmi doresc foarte mult ca voi, dragii mei, să rămâneţi alături de mine şi în 2013. Şi să visaţi înalt. Să vă puneţi toate ideile în practică. Să reuşiţi. Să fiţi la fel de buni, de înţelepţi şi de minunaţi. Vă mulţumesc pentru un an incredibil! Vă iubesc!"

Crăciun fericit!



CITEŞTE ŞI:



6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Craciun fericit! Multumesc pentru comentariile frumoase si ca esti alaturi de mine:)

      Ștergere
  2. Craciun fericit Ioana, plin de bucurii alaturi de cei dragi si la cat mai multe calatorii si articole frumoase si in 2013!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet, Larisa:) Craciun fericit si vise implinite!

      Ștergere
  3. Un Craciun minunat sa ai, Ioana cu multa sanatate si bucurii! Sa-ti indeplinesti toate visele si sa ai proiecte minunate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult de tot, Anca. Sarbatori fericite si tie!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...