Melaka - galerie foto

Aşa cum v-am povestit, Melaka a însemnat pentru noi un foarte scurt popas, deşi ar fi trebuit să ne fie casă timp de 2 luni. Am auzit la mulţi călători de vârsta a doua că Melaka este un oraş superb. Însă am auzit şi foarte mulţi tineri spunând că s-au plictisit în oraş. Este mic, înghesuit, cu un trafic infernal, cu mii de motociclete circulând printre oameni, cu preţuri mari, cu hoteluri mizere şi oameni care se uită la tine cu îndoială. Melaka este un oraş turistic, în care călătorii de ocazie aleg să facă rânduri la un hamburger sau la o porţie de mâncare tradiţională şi să dea sume uriaşe pe acestea. Melaka este un oraş murdar, în care doar muezinul şterge pe seară impresia de tristeţe şi de viaţă trăită pe furiş, tupilată după scări, magazine, mâncăruri aburinde, cu miros dulceag de hoit şi de râu veşted, afumat, fără personalitate. Cei care au văzut pozele au spus că e frumoasă Melaka. Însă totul este subiectiv! Iată mai jos galeria foto din Melaka...

Acasă

Rafaela se lasă pe spate în scaunul albastru, din plastic murdar. Cu ochii închiși adulmecă aromele din farfurie: scorțișoară, chili, orez, roșii, turmeric, porumb dulce. Ezită să mănânce, deși îți simțea stomacul lipit cumva de spate, într-un mod dureros. Însă masa de prânz era unul dintre cele mai bune momente din viața ei de acum și nu ar fi vrut să se termine prea curând. O bufnitură asurzitoare o trezi din visare și văzu nuca de cocos spartă de asfalt, vărsându-și conținutul limpede și parfumat în praf, ca o oglindă de opal în care cerul se vedea întors. Oftă adânc, fără să-și dea seama. Până la urmă va mânca și va pleca spre casă.

Tioman Island - paradisul unora

După cum vă povesteam, nu am avut nicio rezervare în prealabil pe Tioman. La ghișeul de bilete din Mersing am fost întrebați unde mergem, unde dormim și ce buget avem. Mi s-a părut ridicol:)) Am fost avertizați că insula este full. Am riscat. Again! Aveam doar numele a 3 "complexe" de căsuțe ieftine din 3 sate diferite: Tekek, Air Batang și Salang. Așa cum v-am spus, cele 10 sate de pe insulă nu sunt legate prin drumuri, pentru că acestea se desfășoară doar pe malul mării și au munți înalți și junglă în spate. Poți merge doar cu barca, iar dacă apuci să cobori de pe ferry într-un sat, acolo rămâi. Nu am ales să coborâm ca toți ceilalți în așa-zisa capitală a insulei, Tekek, și nici în atracția turistică, Air Batang. Am ales cel mai nordic și mai retras sat de pe Tioman, Salang. Știam doar câte ceva despre Ella's Places, cu 10 căsuțe, unde nu ai nevoie de rezervare...

Melaka - orașul care ne-a înșelat așteptările


Planul nostru făcut de acasă presupunea două luni petrecute în Melaka, un oraș istoric și cultural, din sudul Malaysiei, aflat la 140 de km de Kuala Lumpur, pe un râu și pe malul mării. Ma gândeam, în visele mele ciudate, că voi găsi aici o casă, un apartament de închiriat, unde să lucrez și să mă simt omenește. Însă nu a fost să fie tocmai așa...

Kuala Lumpur - the best view of my life

După ce am reușit să ne luăm bagajele din aeroportul KLIA, ne-am îndreptat spre emigrări. Eu m-am dus la o doamnă, care fără să mă întrebe aproape nimic, mi-a pus viza pe cele 90 de zile permise în Malaysia. Vlad a mers la un domn, care cu o privire urâtă, i-a pus viza de 30 de zile, susținând că mai mult nu este posibil. Asta după ce Vlad i-a povestit cu ce se ocupă și de ce a venit în Asia de SE. Împăcați cu situația, am scos ringgiți din aeroport și am început să căutam autobuzul cel mai potrivit pentru noi, pe care îl "știam" de pe internet. Detalii mai jos...

Drumul spre Kuala Lumpur

Pe 8 august, la ora 6 PM, ne-am îmbarcat în cursa Qatar Airways spre Doha. Un avion obişnuit ca mărime, însă cochet și elegant. Drumul a fost lin, fără probleme, iar mâncarea servită a fost delicioasă. La ora 11 am aterizat pe aeroportul din Doha şi am ieşit la autobuzul care urma să ne ducă în terminalul Economy. Ne-am izbit de aerul oraşului ca de un zid de foc. Nu mai simţisem aşa ceva niciodată. O pătură clocotită de praf şi noapte neagră, de oameni cu măşti pe faţă, de turişti îmbrăcaţi necorespunzător pentru o ţară conservatoare. Iată şi alte detalii...

Bagaje pentru Asia şi check-in Qatar Airways


Suntem pe ultima sută de metri înainte de marea noastră aventură. Totul este pregătit, bagajele sunt la uşă, biletele de avion în geantă, laptopurile şi aparatele foto încărcate, mesajele trimise şi uşile cât se poate de deschise. Eu mă simt mai puţin bine şi singura mea dorinţă este să am un drum suportabil, atât cât poate să fie o călătorie de 24 de ore. Iată cam ce ne-am luat cu noi pentru 8 luni în Asia...

Traseu de vis prin Asia de Sud-Est

Trebuie să încep această postare cu mii de mulţumiri pentru toţi cei care au contribuit la aventura noastră prin lume. Mulţi dintre ei vor să rămână anonimi, deci nu are rost să pomenesc nume, că se ştiu ei... Vă mulţumesc din suflet pentru că visaţi alături de noi, pentru că ne oferiţi aripi şi speranţă:) Sper să nu vă dezamăgesc şi să parcurgem împreună cea mai frumoasă călătorie, cea mai interesantă experienţă ezoterică. Iar acum să trecem la brodat destinaţii...