Călătorie prin Portugalia, de Jose Saramago

Înainte de a pleca în Portugalia mi-am dorit să învăţ cât mai multe despre această ţară. Însă oricât ai învăţa şi citi, nu poţi fi pregătit cu adevărat pentru frumuseţea uluitoare pe care o găseşti pe drumurile Portugaliei. Librăria online Libris.ro mi-a dăruit cartea Călătorie prin Portugalia, de Jose Saramago, pe care am citit-o abia la întoarcere. Şi bine am făcut. Traseul intim şi emoţionant al scriitorului prin ţara sa natală a fost mult mai uşor de înţeles, după ce eu însămi descoperisem o foarte mică parte din aceasta magie, numită Portugalia... Iată detalii...

 

Călătorie prin Portugalia, de Jose Saramago


José de Sousa Saramago a fost un scriitor, poet, jurnalist şi eseist portughez, care a trăit între anii 1922 şi 2010. În anul 1998, Saramago a luat Premiul Nobel pentru literatură, iar volumele sale au fost traduse în peste 25 de limbi. Un comunist şi ateist convins, scriitorul a intrat de multe ori în conflict cu Biserica Catolică, pentru că a numit dragostea un instrument al îmbunătăţirii condiţiei umane. Datorită cenzurii politice, Saramago s-a refugiat pe Insula Lanzarote (Canare), până în ceasul morţii sale, acum 3 ani. 

În anul 1981, Saramago a publicat cartea Călătorie prin Portugalia, care a stârnit reacţii abia în anul 2000, când a fost publicată în engleză. Un mare iubitor al patriei sale, scriitorul a făcut o călătorie imaginară de-a lungul Portugaliei, de la nord la sud, şi a transmis imagini, sunete, culori şi emoţii, pe care un turist rar le surprinde.

Saramago a scris la persoana a treia, însă acest lucru nu a atenuat sentimentul de intimitate, de apropiere faţă de călătorul veşnic însetat de cunoaştere, de locuri unice, autentice, învăluite în misterul şi legendele portugheze. Acest călător nu se opreşte în drumul său în pieţe celebre din Lisabona sau pe plajele uluitoare ale Portugaliei. El intră nevăzut şi neauzit în satele retrase, în casele localnicilor, în livezile de portocali sau printre migdalii înfloriţi, în bisericile uitate de vreme şi în cimitirele în care poţi surprinde istoria adevărată a unui popor.

Cartea Călătorie prin Portugalia este, pentru mine, cel mai bun, mai viu şi mai autentic manifest de travel writing. Nu poţi scrie despre călătorii dacă nu reuşeşti să redai culorile, peisajele, mirosurile, senzaţiile, sunetul apei, tăcerea şi nuanţa cerului într-o zi de toamnă, fără să exagerezi şi fără să te exaltezi în faţa creaţiei Domnului. 


Aceasta carte trebuie citită pe îndelete, pentru că abundă de date istorice, de informaţii surprinzătoare despre Portugalia şi eroii săi, despre satele, bisericile şi castelele ascunse printre dealuri cu viţă de vie, despre localnicii primitori şi despre limba caldă şi domoală, ce îţi pătrunde în sânge de la prima vorbă.

Peisajele biblice ale Portugaliei sunt descrise în cuvinte puţine, dar pline de sens. Cerul înstelat, pădurile de pini, ploaia binecuvântată, dealurile verzi, florile albe ale migdalilor, albastrul de azulejos, acoperişurile roşii ale caselor mici, bisericile din piatră - toate capătă dimensiuni de basm în povestea lui Saramago.

Dacă vreţi să decoperiţi o altfel de ţară, neturistică, liniştită, parfumată, plină de tradiţii, doruri şi muzică suavă - vă recomand cu drag cartea Călătorie prin Portugalia, de Jose Saramago. Nu veţi regreta!


Vă mai recomand:







CITEŞTE ŞI:
  
  
  

8 comentarii:

  1. Am citit anul trecut Eseu despre orbire. De atunci am devenit fan Saramago si mi-am promis ca voi citi cat mai multe carti scrise de el. Nu am reusit inca, dar cartea recomandata de tine ar putea fi un bun inceput.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartile au propria lor viata si trebuie sa calatoreasca:) De aceea, as vrea sa-ti daruiesc scriitura lui Saramago! Te rog, da-mi un e-mail cu adresa ta. Te imbratisez cu drag:)

      Ștergere
    2. Multumesc din suflet, Ioana! Esti una dintre cele mai dragute persoane din online!
      As vrea sa iti trimit si eu o carte despre o calatorie, o calatorie intr-o lume postapocaliptica. Spune-mi ca nu ai citit Casa molimei...

      Ștergere
    3. Saru'mana, ma faci sa rosesc:P Draga mea, iti multumesc insa nu citesc SF... adica sunt moarta dupa Dune, dar cam atat. Poate il intereseaza pe Vlad insa. Il intreb. Multu!

      Ștergere
  2. N-am citit-o, dar îmi place ca ai ilustrat-o cu pozele tale, ador sa fac si eu asta cand vorbesc despre carti :)
    Imi doresc si eu cartea :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, numai una am avut, Bia:) Este foarte faina! O putem face sa calatoreasca, daca este si Vienela de acord. Ce spui?

      Ștergere
    2. Bia, o citesc repede si ti-o trimit. ;)

      Ștergere
  3. Stai linistita poti sa o dai Vienelei, eu pot sa o imprumut de la altcineva :) Mersi oricum!
    Va pup :*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...