Praia Rocha. Paradisul regăsit. Alergând spre Atlantic.


Pe 23 ianuarie 2013, în ziua în care am împlinit 35 de ani, soarele mi-a dat întâlnire în Portimao. După multe zile cu ploaie, am avut parte de un cadou neaşteptat: 20 de grade în termometre, pescăruşi veseli, cer limpede şi nori din vată de zahăr, o căldură moale şi plăcută, ca într-o zi de primăvară târzie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne grăbim spre plajă...

 

 

Praia Rocha


Portimao este un oraş mic. Din centrul său nu ghiceşti apropierea de ocean decât prin sunetele melodioase ale valurilor şi prin aerul umed şi sărat care te înconjoară, oferindu-ţi o dispoziţie de vacanţă. Şi cum harta de acasă nu se potriveşte tot timpul cu realitatea din stradă, am luat un taxi până la plajă. Ştiu că sună amuzant, însă este tare plăcut să vezi astfel un oraş... Şoferii sunt amabili şi calmi, explicând într-o limbă jucăuşă atracţiile oraşului şi arătându-ţi unde să mergi şi ce să faci. Iar o cursă costă doar 3 euro, oriunde ai vrea să mergi în Portimao.

Taxiul ne-a lăsat în pieptul unui deal, de unde vedeam doar palmieri, câteva hoteluri, o esplanadă cu magazine colorate şi pescăruşi dând ocoluri de fericire zonei. Am coborât din maşină în căldura amiezii şi am urcat până în vârful străzii. De acolo, de sus, cât vedeai cu ochii se întindea o plajă albă, cu nuanţe de roz pal, şi oceanul de un verde turcoaz, ireal. 



Praia Rocha a fost o adevărată surpriză. Am văzut în viaţa mea multe plaje frumoase - am locuit în Tenerife, am stat două săptămâni pe o insulă din Malaysia, am fost prin sate suspendate deasupra mării în Italia. Însă Praia Rocha este altceva: o fâşie lungă de nisip fin, care la apus capătă nuanţa somonului, este bătută de vânturi şi de brizanţi, este străjuită de un far în depărtare, ca în vederile vintage, iar în partea dreaptă, este presărată cu stânci aurii şi roşii, până departe, în ocean...

Pe nisip sunt din loc în loc cabane din lemn, care vara funcţionează probabil ca şi vestiare. Acum erau pustii şi numai bune de pus pătura şi de stat acolo, în căuşul lor, la soare, cu apa albastră pătrunzându-ţi în suflet. Am făcut un picnic ad-hoc, cu bunătăţi cumpărate din oraş şi, mai ales, cu şampanie. Lacrimile de fericire nu au întârziat să apară. Eram noi doi şi plaja Rocha, oceanul şi vântul. Nisipul strălucea în jurul meu, reflectându-mi bucuria. 


Paradisul regăsit


Nu cred în ideea de Paradis. Întotdeauna pozele sunt mai frumoase decât realitatea, iar în spatele unor imagini de vis, se ascund mici iaduri binevoitoare. Fiecare loc de pe pământ vine cu frumuseţile şi cu durerile sale. Paradisul este la fel de greu de atins ca şi perfecţiunea... Însă Praia Rocha a fost paradisul meu pentru o zi. O zi din ianuarie, cu o plajă pustie şi însorită, vântoasă şi verde, cu peşteri ascunse în ocean, cu alei secrete, cu stânci acoperite cu flori, cu scări din piatră, cu doruri nerostite. Rocha este un loc în care ţi-ai dori să rămâi veşnic (sau, mă rog, până vin turiştii:)). 



Ca şi în El Medano, câinii şi surferii sunt singurii care profită de acest rai în ianuarie. Şi ce bucurie transmit... Muzica valurilor de un verde-albăstrui infinit se rostogoleşte până la mine, în fuioare de neuitare. Aerul este pur şi înmiresmat. Sunt acasă. 

Alergând spre Atlantic


Vlad era plecat după poze de colecţie, să descopere peşteri, drumuri noi şi să cucerească stâncile Portugaliei.  Eu eram singură cu oceanul. Şi dintr-o dată am simţit un impuls irezistibil de a-l atinge, de a mă pierde în el. Am lăsat tot şi am fugit spre Atlantic, reîntâlnindu-mă cu el, de aici, de pe continent, dintr-o altă ţară, mai frumoasă, mai blândă şi mai seducătoare. Apele reci ale mării mi-au cuprins gleznele şi atunci, pentru prima dată, am realizat că nu îmbătrânim de fapt. Că timpul ne aparţine. Că este la dispoziţia noastră. Că îl putem modela. Iar în acel moment, de ziua mea, timpul a luat forma de zeitate păgână a visului meu. 

Şi iată că, datorită muncii, datorită credinţei mele, şi mai ales datorită unor oameni incredibili, care au văzut în mine ceva ce nici eu poate nu zărisem, am dat mâna cu eternitatea în Portugalia. Pentru o clipă am stăpânit lumea. Iar puterea mea v-o transmit vouă: credeţi şi se va întâmpla! 

 

Mulţumesc din suflet ICAR Tours şi TAP Portugal - care au făcut această călătorie posibilă!









CITEŞTE ŞI:

  
  

2 comentarii:

  1. Doamne ce frumos! Esti o norocoasa, ai avut o zi superba, de neuitat intr-un loc nemaipomenit!
    La multi ani cu intarziere! :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...