Litoralul românesc - încotro?!

V-am povestit aici şi aici că iubesc litoralul românesc. Că întotdeauna m-am simţit bine la mare, că ador localnicii, că am mulţi prieteni în Constanţa, că îmi place liniştea din extra sezon şi că, evident, mi-e foarte dor de mare, tot timpul. În ultimii trei ani am fost mereu pe litoral exact înainte de 1 Mai, pentru a vedea ce schimbări s-au făcut, cum s-au îmbunătăţit lucrurile şi cu ce ne aşteapta hotelierii şi patronii de restaurante şi cluburi. Anul acesta nu va face excepţie. Incepând de mâine, echipa I's Blog îşi mută sediul la mare, cel puţin pentru câteva zile. Iată detalii...

 

Litoralul românesc - încotro?!


Săptămâna aceasta vom fi la mare, în Mamaia, în Constanţa, Vama Veche şi poate şi în alte staţiuni. S-a anunţat vreme bună, iar pregătirile pentru noul sezon sunt în toi. Am primit un comunicat de presă care ne informează că în 2013 activităţile şi evenimentele din perioada 1-5 mai vor fi deosebite, că hotelurile sunt pregătite să-şi deschidă porţile şi să întâmpine turiştii. De abia aştept să văd şi eu realitatea de pe litoralul românesc şi să vă transmit informaţii, gânduri şi fotografii de la mare!


Ce îmi propun:


- voi face live blogging din Mamaia, direct de pe plajă - asta însemnând muncă şi distracţie, în acelaşi timp. Eu voi scrie de la o terasă, iar Vlad va face fotografii. 

- voi sta de vorbă cu specialişti în domeniul ospitalităţii şi îi voi întreba despre schimbările importante de pe litoral. În acest sens, am o întâlnire cu directorul de vânzări de la Hotelul Vega din Mamaia (unde voi fi cazată), care îmi va povesti cum se vede situaţia litoralului (şi a turismului) românesc în anul 2013... de aproape.

- vă  voi povesti ce înseamnă să călătoreşti cu stil pe litoralul românesc!



- voi face o campanie live pe Facebook, deci ne puteţi urmări pe conturile: Ioana Budeanu, Vlad Semen, I's Blog şi Hotel Vega.

- voi scrie ce poţi face într-o vacanţă în Mamaia - atracţii inedite şi jurnal de călătorie.

- voi merge şi în Constanţa, să văd ce s-a mai schimbat în oraş de anul trecut.

- voi merge pentru prima dată (I know!) în Vama Veche:))

- vă voi povesti unde este indicat să te cazezi şi ce alegeri să faci pe litoralul românesc (pornind de la experienţa mea - am căutat mai bine de trei zile o pensiune decentă şi frumos decorată).

- mă voi întâlni cu prieteni dragi şi vă voi lua cu mine, la un suc şi la o discuţie despre mare, doruri, iubire şi bloguri de călătorii. 

- după ce ne întoarcem în Bucureşti, voi face topuri, galerii foto şi voi trage câteva concluzii despre evoluţia turismului pe litoralul românesc şi despre noul sezon care ne bate la uşă. 




Sper să fiţi alături de mine şi să îmi puneţi cât mai multe întrebări despre ce aţi vrea voi să aflaţi acum, înainte de 1 Mai, în direct de pe litoralul românesc. Vă pup, ne auzim de la mare...



CITEŞTE ŞI:




6 comentarii:

  1. Cum nu voi fi in tara o sa-mi fe greu sa va urmaresc online dar chiar sunt curioasa ce veti gasi acolo. "Durerea" mea cea mai acuta e Constanta. Sincer, vreau sa sper intr-o minune si sa-mi zici ca orasul vechi nu mai e lasat asa in paragina, ca si Cazinoul e pe calea cea buna. Si m-as bucura sa aflu ca in Mamaia e mai curat si mai ingrijit in afara celor cateva zone de fite. Astept cu speranta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asteptam cu nerabdare noutati de pe litoral. De la an la an sper ca se vor schimba lucrurile si ca vom evolua din punct de vedere turistic.

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa va urmaresc cu pofta de mare, pe care o sa mi-o ostoiesc la finalul lui mai. Pe mine m-ar interesa de ce se investeste cu precadere in Mamaia si nu la acelasi nivel in celelalte statiuni, mai ales cele din sudul litoralului.

    RăspundețiȘtergere
  4. din pacate nu este o parere obiectiva. Ca doar e `de pomana`. Si publicam doar comentariile pozitive sa vada lumea ce `blogger de succes` suntem..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga anonim, nu public astfel de comentarii pentru ca sunt ca tine - anonime! Am mai precizat acest lucru de cateva ori pana acum, daca ai timp sa te iei de mine, ai timp si sa te semnezi. Punct. Dar, de data aceasta am facut o exceptie, ca sa lamurim lucrurile. Daca tu crezi ca eu primesc ceva "de pomana" (asa cum elegant te-ai exprimat), te inseli. Si te invit sa incerci aceasta meserie, ca sa primesti si tu gratis de toate... Pe litoral sunt pe buget propriu. Iar daca tu consideri ca nu sunt obiectiva (nu ca as scrie pe un blog, dar...) atunci multumesc de comentariu si la revedere.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...