Bloggerii se destăinuie! Fricile noastre mărunte.


Articolul meu despre frică şi cum o depăşesc a creat numeroase discuţii, mai ales în offline. Bineînţeles, mi s-a spus şi ceva de genul: "Ai curaj să-ţi destăinui fricile!" :))) Da, recunosc, îmi place să împărtăşesc trăirile şi experienţa mea cu prietenii care mă urmăresc. Iată însă că nu doar eu am acest "curaj". Am luat la întrebări mai mulţi bloggeri despre fricile lor, în călătorii sau în viaţa de zi cu zi. Ce a ieşit citiţi mai jos...

 

 

Bloggerii se destăinuie! Fricile noastre mărunte. 


Mesajele bloggerilor pentru voi le veţi putea citi în ordinea în care le-am primit. Nu există modificări, ştersături sau anulări. Iată oamenii pe care îi citim zilnic, cu fricile lor mai mici sau mai mari, cu trăirile lor şi cu experienţa lor de viaţă. Eu zic că tare sunt frumoşi...:)

Alex Filip - Turistu.ro

"Am trecut prin nişte turbulenţe îngrozitoare pe zborul de la Bologna la Varşovia. Avionul se zdruncina din toate balamalele, iar lucrul ăsta a durat mai bine de 10 minute. Pierdeam uşor din înălţime, iar căpitanul aeronavei ne-a anunţat la un moment dat că ne pregătim de o aterizare de urgenţă la Viena. A schimbat destul de brusc şi de tare direcţia zborului - ne îndreptam spre Viena, dar în scurt timp (până într-un minut) avionul s-a redresat. Aterizarea de urgenţă a fost anulată şi ne-am continuat drumul ok până la Varşovia. Încă am în minte imaginea pasagerilor împietriţi. Şi recunosc, pot spune că a fost momentul în care am simţit cea mai mare frică din viaţa mea de călător."



Bianca - Bialog şi Viziteaza Italia!


"Mi-e frică de şerpi, o frică nu neapărat că mi-ar putea face ceva fizic, dar o scârbă paralizantă peste care nu ştiu cum să trec. Mi-e rău, e fobie, cred că singura pe care o am şi pe care nu cred că o ştiu controla încă. Ştiu că ar trebui înfruntată, dar nu sunt pregătită încă :)

Mi-e frică de faptul că aş putea dezamăgi oamenii din jurul meu prin acţiuni care nici măcar nu ar avea intenţia asta (nici pe departe). Doar că am învăţat în timp că uneori asta nu e problema mea, dacă cineva ar putea fi dezamăgit de o acţiunea a mea, anulând tot ce însemn la modul general pentru acel cineva, n-ar trebui să-mi bat prea mult capul şi să mă simt prea vinovată. Sau, mă rog, nu prea ar merita.

Mi-e frică, cel mai frică, că aş putea pierde oameni dragi, dar este inevitabil şi tocmai pentru că am pierdut în viaţă oameni, am învăţat că viaţa nu e nemărgintă, că dacă nu o trăim o putem pierde pe a noastră într-o zi de parcă nici nu am avut-o. Am învăţat din asta că timpul ce ni se dă este preţios şi fiecare secundă merită savurată, merită să ne bucurăm de tot ce avem şi să fim fericiţi. A pierde oameni dragi cred că este şi lecţia supremă a vieţii, aceea că fricile nu prea îşi au rostul, dar că nu le putem evita, viaţa este înspăimântătoare în măsura în care este şi minunată, iar a trăi fiecare clipă nu e chiar o vorbă în vânt."


 
Brad Florescu - Tedoo.ro

"Cel mai frică îmi e să-mi fie frică. Din cauza asta încerc să planific întotdeauna lucrurile în aşa fel încât să n-am motive de spaimă. Ultima oară mi-a fost frică în 2011. Asta dacă nu punem la socoteală starea de angoasă pe care mi-o dă fiecare vizită la Bucureşti."

*Iată aici un articol genial, în care Brăduţ ne povesteşte despre două aterizări ratate în Sorong, Indonezia. 


 
Paula Veselovschi - Viajoa.ro

"Chiar dacă multora nu le vine să creadă, cunoscându-mi biografia de backpacker înrăit, de fapt sunt una dintre cele mai fricoase persoane pe care le cunosc. Principalele mele frici au fost dintotdeauna, din păcate, legate de oameni: de necunoscuţi, de oameni care par binevoitori dar nu sunt, de hoţi, de agresori. 

La un moment dat, acum câţiva ani, am şi păţit-o: am fost atacată, pe stradă, în timpul zilei, în străinătate. Dincolo de daunele de moment, episodul m-a lăsat cu un fel de paranoia. O bună bucată de vreme, mă încerca nu frică, ci o spaimă paralizantă ori de câte ori cineva făcea un gest în direcţia mea, auzeam un foşnet suspect, sau un zgomot neaşteptat. În călătorii sau acasă.

Cui pe cui se scoate, și eu am ieşit din starea aceea călătorind. După incident, am fost în Egipt, în Mexic, în Georgia, şi la un moment dat, chiar am plecat câteva luni în America de Sud. Am redescoperit plăcerea, curiozitatea, încântarea să aflu lucruri noi. De frică n-am scăpat, dar am reuşit s-o alung într-un rol secundar în viaţa mea."


 
Florin Arjocu - Drumliber.ro

"Eu cred că frica poate fi şi bună, dacă o folosesc în avantajul meu. Fără frică aş fi făcut unele lucruri care pot duce acolo de unde nu te mai întorci sau îţi pot complica inutil viaţa, iar ţinute sub control şi luînd măsurile necesare, unele frici mă întorc sănătos şi voios acasă, dornic de o nouă plecare. Vă voi povesti de trei dintre fricile pe care le port cu mine deseori.

În multele "drumuri" prin munţi mă protejează frica de răni. În loc să fac pe viteazul acolo unde nu e cazul, ea mă ţine pe cărare, mă face să mă asigur pe stâncă sau să nu merg singur pe trasee mai lungi. Din această frică au plecat unele reguli de bază din alpinism, iar eu încerc să le respect.

O altă frică pe care o ţin aproape este frica de hoţi, de pungaşi. Care dintre noi nu a auzit sfatul părintesc "ţine lucrurile valoroase protejate, atunci când eşti în spaţii aglomerate!"? Dar câţi ştiu asta şi totuşi s-au întors acasă fără telefoane, ori fără portofele? Mie nu mi s-a furat niciodată nimic. A fost cel puţin o tentativă, dar frica de hoţi mă face vigilent şi mi-a creat câteva obiceiuri. Ştiu întotdeauna în ce buzunar am cheile, ştiu unde sunt actele şi banii. Şi pe cât posibil, cele din urmă sunt în buzunare închise, greu accesibile. În felul acesta am un confort foarte mare când călătoresc, doar din când în când mai verific bunurile de preţ.

Cea de-a treia frică de care vă voi spune este legată de cea de mai sus: frica de a pierde/uita bagajele. Poate veţi râde, dar am trăit la Milano o experienţă în care timp de câteva minute m-am ştiut în miez de iarnă doar cu hainele de pe mine, fără telefon şi fără rucsac. Din fericire, nu a durat mult şi totul a ieşit foarte bine în final, dar am teama de a rămâne fără bagaje. Iar această teamă mă face ca atunci când călătoresc să ţin la vedere lucrurile mele, să mă uit la ele din când în când. Iar când cobor dintr-un mijloc de transport, verific să nu fi lăsat din greșeală ceva în urmă. Nu se ştie niciodată, dar mai bine să fiu prudent.

Prudenţa este bună dar să fie doar cât e nevoie, ce e prea mult, strică şi duce în altă extremă."



Anda Stănciulescu - Hai la bord!

"Sincer, nu ştiu când mi-a fost CEL mai frică. Îmi amintesc de anumite momente tensionate: când am fugit cu o prietenă pe Drumul Vechi de la Poiană spre Braşov, pentru că un onanist tocmai ieşise din pădure, când am avut o toxinfecţie alimentară şi două zile nu am putut bea şi mânca nimic (am crezut că mor), când ne-a înconjurat (pe mine şi Ionuţ) o haită de câini undeva lângă Cheile Râşnoavei, când mă întorceam de la liceu şi m-a urmărit un bărbat până în faţa blocului, apoi şi-a continuat drumul râzând, când, când... Dar două momente poate ies mai mult în evidenţă.
 
Într-o noapte spre dimineaţă, mă întoarceam de la Târgu Mureş şi aţipisem pe "locul mortului", Ionuţ conducea, când deodată deschid ochii, un claxon puternic mă asurzea şi tot ce am putut zări în faţă era un camion care dădea să vină spre noi! De fapt, şoferul camionului văzuse că şi Ionuţ aţipise, maşina începând să iasă de pe drum şi a încercat, cum a putut, să-i atragă atenţia.

Al doilea moment s-a petrecut acum câteva zile, când ieşisem în spatele blocului cu pisicuţa mea dragă, iubirea mea pufoasă. Până acum, am ieşit de multe ori şi n-am avut nicio problemă. Câinii din zonă chiar erau speriaţi de draga mea Suzie, ieşirile erau mereu plăcute. Dar în acea zi, de nicăieri, doi dulăi o înconjoară pe drăguţa mea, care explora la câţiva paşi de mine. Sărăcuţa îi fentează, o zbugheşte, eu după ea, câinii după noi. Reuşeşte să se caţere într-un copac, câinii o aşteptau jos, dă să alunece pe trunchi, îi strig să se ţină bine, câinii aruncându-mi priviri ingrozitoare, cu balele curgându-le pe lângă colţi. Reuşeşte să se redreseze, eu încep să dau din picioare, să urlu la ei, să fac zgomot cu cheile de la apartament şi reuşesc să-i îndepărtez. Scăpăm tefere. Mi-a fost foarte frică... credeam că o s-o pierd şi că nici eu nu scap. Şi, culmea, deşi înainte şi după acest moment, vecinii ieşiseră pe afară, fix atunci nu era nimeni să ne ajute!

Ce am învăţat? Că românii sunt săritori şi că fără ei, poate n-aş mai fi fost în viaţă. Şi, bineînţeles, niciodată nu mai continuăm sa mergem pe drum dacă picăm de somn, tragem pe dreapta şi gata. Moartea mai poate aştepta. De asemenea, am învăţat că animalele se descurcă în situaţii critice mai bine decât oamenii, dar şi că posed multă, multă dragoste pentru un ghemotoc cu blană:)"



Sorin Rusi - AirlinesTravel.ro & LaptopNews.ro

"Imi este frică de natură. Oricât de mult ne-am proteja, forţa naturii este cu mult peste ce putem noi anticipa. Mă îngrozesc când văd câte calamităţi sunt în lume, clima a luat-o razna şi mereu poate apărea un fenomen care să schimbe destine. Poate ar trebui să ne împrietenim mai mult cu natura, să nu o mai distrugem şi poate aşa ne va iubi.
 
Îmi este frică de trădare şi de minciună. Am întâlnit foarte mulţi oameni, dar este foarte greu să ai incredere în toţi. Am avut prieteni apropiaţi care m-au trădat şi m-au minţit. Ce încredere poţi avea într-un străin?

Cred că fiecare om are fricile sale mărunte, multe poate că nici nu le conştientizăm."


 
Iulian Sîrbu - Trans-Ferro.com

"Uite, chiar m-am gândit astăzi şi nu prea am momente din astea în care să-mi fi fost frică în călătorii. Poate când a trebuit să înnoptez sub cerul liber, fără cort şi sac de dormit, la peste 6.000 de metri, în Anzi, după ce coborâsem de pe Aconcagua. Dar şi atunci mi-am păstrat calmul şi am reuşit - zic eu - să iau cele mai bune decizii în momentele respective. 

Nu mi-e niciodată frică, am călătorit foarte mult cu necunoscuţi, am dormit în tot felul de locuri dubioase, pe câmp, în tiruri, săli de aşteptare, am intrat clandestin într-un hostel în Aix-en-Provence (de fapt am fost lăsat să intru de doua fete care stăteau acolo). Am încredere în oameni şi în Dumnezeu şi când călătoresc mă simt protejat de legea universală a ospeţiei :) 

Sunt totuşi îngrijorat atunci când plec la drum cu cineva - vreau ca persoana respectivă să nu aibă niciun fel de probleme, să aibă parte de experienţe plăcute s.a.m.d."


 
Simona Stănescu - Lipa-lipa.ro

Dacă vorbim de frică, motive găsim toţi destule. Nu e uşor să ne rezumăm în câteva rânduri fricile şi cum am reuşit să trecem peste ele. Probabil cel mai frică pe drum mi-a fost în două situaţii.

Prima şi cea mai recentă se referă la accidentul de maşină avut în drum spre Turcia, când o bulgăroaică a decis să ignore semnul "STOP", iar noi ne-am lovit de ea. Acum ştim, maşina este daună totală. Deci nu a fost o nimica toată accidentul. Din fericire, toată lumea din maşină a fost bine. Aşadar, am plecat iar la drum şi ne-am văzut de concediu.

Cum am reuşit să facem asta? Ne-a ajutat foarte mult faptul că nimeni nu a fost rănit grav. În plus, ştiam că dacă nu trecem peste, ar urma să rămânem blocaţi într-o buclă din care ne-ar fi fost greu să ieşim.

Fie că este vorba de accidente de maşină sau de eşecuri personale / profesionale, probabil cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să încercaţi iar, fără prea multă pauză, fără prea mult dramatism. Există motive pentru care lucrurile se întâmplă într-un anume fel, încercaţi să învăţaţi o lecţie din asta şi să mergeţi mai departe.

Ce am învăţat noi din accident? Că uneori, este bine să te asiguri chiar şi pe drumul cu prioritate!"



Dragilor, vă mulţumesc pentru că aţi avut curajul să vă împărtăşiţi fricile cu noi. Să călătoriţi mult, să visaţi înalt şi să fiţi citiţi de cât mai multă lume cu drag! Mulţumesc!


6 comentarii:

  1. A iesit foarte fain articolul și cred ca pot trage și o mică concluzie. Si cand vorbim de frica tot de oameni vorbim si fricile noastre mai mici sau mai mari au legatura cu ei. Totul e despre oameni, mai întarim ideea... pe zi ce trece :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesanta ideea unui astfel de artticol. O data marturisita frica e ca si vindecata! Nu mai zic de faptul ca multi dintre noi au aceste frici si prin faptul ca ati avut curajul sa marturisiti este un lucru extraordinar

    RăspundețiȘtergere
  3. Intersant subiectul si mai ales ma surprinde diversitatea raspunsurilor. Mie mi se pare ca frica este un sentiment de moment si nu o stare perpetua cu care sa traiesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie imi e frica sa ma gandesc la fricile mele :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelenta idee! Fricile profunde care se atenueaza cu experienta (si calatoriile ajuta mult) si fricile mici care-si pierd intensitatea o data ce sunt constientizate.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...