Dorinţa obsesivă de a fi pe drum

Am doar o lună de când am fost la Istanbul şi vreo două săptămâni de când sunt obsedată să plec iar. Nu ştiu care este resortul stării pe care o traversez, dar ea apare constant de vreo câţiva ani. Mai exact din 2010, de când m-am întors din Tenerife. La anumite perioade de timp, inegale şi fără logică, simt că nimic nu are sens dacă nu sunt pe drum. Că drumul mă vindecă de mine însămi. Că drumul este singurul care îmi dă emoţii, mă face fericită şi mă împlineşte ca om. Nici măcar nu ştiu rostul acestui articol. Luaţi-l ca pe o mărturisire sinceră şi intimă despre ce înseamnă să călătoreşti... 


După cum v-am mai spus într-un articol, de curând s-a întâmplat să nu-mi iasă un proiect în care credeam cu adevărat. De abia reuşisem să îmi strâng cioburile dezamăgirii, când alt proiect a eşuat. Apoi altul... Şi tot aşa. Stau zile în şir şi aştept răspunsuri care se încăpăţânează să nu vină. Şi cel mai grav este că sunt foarte conştientă de vina pe care o port eu, nu cei implicaţi parţial şi fără emoţie. 

Trăiesc o stare de melancolie, de dor, de frământare interioară, care ştiu că s-ar vindeca pe drum. De ce? Pentru că aşa se întâmplă mereu. Plec şi ajung într-un loc nou, dorit şi visat. Acolo nu este nimic mai bun sau mai grozav, însă - într-un fel - mă întorc absolvită de doruri. Şi după o perioadă o iau de la început...

Trist este faptul că sunt foarte conştientă de inutilitatea stărilor mele. Ştiu că ar trebui să-mi trăiesc fiecare zi. Că ar trebui să mă bucur şi să zâmbesc. Am şi foarte multe motive să o fac, foarte multe. Şi sunt recunoscătoare pentru tot ce am. Dar dorinţa obsesivă de a fi pe drum se inserează în gândurile şi în inima mea şi refuză să plece zile în şir, nopţi fără somn şi clipe fără margini. 



Ce îmi doresc cu adevărat?! Asta încerc să aflu şi îmi sondez rămăşiţele zilelor când nu sunt prea obosită să gândesc. 

- vreau să plec. Ăsta este primul impuls, primul gând care îmi dă târcoale, pervers şi chinuitor. Însă de ce vreau să plec? Insist eu! Pentru că vreau să văd oraşe noi, să mă văd pe mine în vitrinile altor magazine, să merg în pieţe, să străbat apele mărilor, cu ferry-ul, spre insule nedescoperite încă. Să fiu departe. Să fiu doar cu el. Să simt... altceva. 

- vreau să văd lumea. Toată. Slowly. Nu vreau să fac colecţie de ţări sau de oraşe, de plaje, de mări sau de păduri, de hoteluri şi de restaurante. Vreau să învăţ pietrele pământului, pe care paşii mei îşi cântă ecoul. Vreau să mă descopăr pe mine - 'cea care călătoreşte prin lume'.

- vreau sa văd oameni stând în porţile caselor din oraşe care nu mă interesează cum se numesc. Vreau să le văd ridurile care îşi sapă meticulos istoria pe chip. Vreau să le văd cicatricile şi să le ascult poveştile. Asta am vrut toată viaţa, deşi rareori mă opresc din drum să o fac cu adevărat. 

- vreau să văd insule. Insulele îmi dau o stare de bine. Şi drumul până la ele...

- vreau să am sentimentul de libertate absolută. La mine acesta se traduce prin a fi complet necunoscut, pe o stradă necunoscută, dintr-un colţ al lumii. Fără să trebuiască să pleci dimineaţa, să scrii fără să înţelegi cu adevărat, să iubeşti pe fugă, să nu uiţi nicio clipă că e ultima noapte. 

- vreau o casă, pe malul unei ape. Să am un câine, o bucătărie, o grădină unde să îmi cresc busuiocul şi rozmarinul, o fetiţă, o pisică şi dimineţi cu rouă. Să stăm amândoi pe prispă, aşa - bătrâneşte, şi să privim apusurile, fără cuvinte, doar cu iubirea intensă din noi. 

- vreau să scriu o carte care să îmi împlinească orgoliul de a fi citită. Şi, poate, iubită. 



Dar am ajuns la puncte care nu mai au nimic de-a face cu titlul. Dorinţa de a fi pe drum, de a călători, pentru mine înseamnă mai mult decât a te urca într-un avion şi a ajunge pe o plajă. Mda, şi asta poate fi de folos... nu neg. Însă mecanimsul este altul...

Totul începe cu o hartă şi o listă. Povestea are companii aeriene, hoteluri frumoase, drumuri de muulte ore cu bus-ul, cu trenul, cu avionul, cu pasul... Mă întorc, plec, caut altă locaţie, refac traseul, găsesc oportunităţi şi puncte pe hartă care îmi zâmbesc. Pe care le ştiu într-un mod ciudat de undeva şi pe care trebuie să le descopar. Închid laptopul şi apare starea aceea de dorinţă obsesivă. Drumul dansează în faţa ochilor mei şi mă ispiteşte ca o zeitate păgână. 

Am unele momente în care mi-aş dori să plec de tot, fără să ştiu bine ce înseamnă acest lucru. Să mă scufund în lume, ca într-o oază de linişte, densă, bogată, plină de emoţii şi surprize. Şi ce fac în schimb? Citesc, disimulez, uit să trăiesc, aştept. Iar aşteptarea este lungă şi grea, ca o smoală. Este iadul meu. 

Asta înseamnă pentru mine să călătoresc - dorinţa intensă, obsesivă, de a fi pe drum. Oriunde, oricând, cu el. Doar noi doi. În orice autobuz. În orice tren. Pe insule, în oraşe, în sate şi păduri, pe plaje şi în aer, în apă şi pe munţi. Şi cred cu tărie că verbul 'a călători' nici n-ar trebui să aibă alt sens...



CITEŞTE ŞI:

  
  

8 comentarii:

  1. Si despre ce ai vrea sa fie cartea ta? Imi place dorinta ta de a avea o casa, cu fetita, bucatarie si pisica, dar mi se pare cumva antitetica cu dorinta de a fi mereu pe drum. Mie toate planurile tale mi se par realizabile, iti trebuie doar un pic de curaj, daca tot vorbeam despre frica la articolul anterior, poate un plan si multa determinare. Curaj si sa ti se indeplineasca dorintele ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea se va naste la un moment dat dintr-o anumita stare. Da, stiu ca avea o casa este in contradictie cu a fi pe drum. Insa nu vreau sa fiu toata viata pe drum, culmea!:))) Multumesc mult!

      Ștergere
  2. Chiar astazi am vazut un trailer despre Camino de Santiago pe care il pun aici, poate mai gasesti din raspunsuri http://www.youtube.com/watch?v=xLF3Fi1W6OY&feature=youtu.be

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camino este unul dintre cele mai importante drumuri de pe lista mea. In curand... Multumesc!

      Ștergere
  3. Faptul ca iti doresti sa calatoresti, cred ca asta te motiveaza si iti tine in viata visele. Multa sinceritate in acest lucru si ma identific in multe din trairile tale. Iti doresc multa rabdare si cu siguranta tot ceea ce iti doresti se va indeplini.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceea ce simti tu Ioana cred ca simt toti calatorii adevarati :) Iar tu ai scris "pe hartie" foarte bine ce simte un om fara drogul lui, pentru ca asta este, un drog. Eu deja mi-am acceptat conditia de drogat :)

    Sper din tot sufletul sa reusesti sa gasesti un echilibru chiar si atunci cand esti intre "doze" :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...