Fricile mele mărunte

De vreo 8 ani tot aud diverse persoane spunându-mi: "Eşti curajoasă! Normal că reuşeşti!". Bine, de cele mai multe ori, această replică este însoţită de o expresie a feţei care spune mai degrabă "Eşti nebună! Unde vrei să ajungi?" :)) După vreo 5 ani, am încetat să le răspund că nu am nici cel mai mic curaj şi că fricile mele sunt la fel ca ale lor. Că mă arunc de pe stânci înalte, în ape mai mult sau mai puţin adânci, şi că de fiecare dată mă gândesc să renunţ înainte de a o face. De fiecare dată. Astăzi vă voi povesti câteva lucruri intime despre mine şi despre fricile mele... 


Fricile mele mărunte


1. Întotdeauna mi-a fost frică de iubire. Mereu am avut foarte multă dragoste de oferit, însă mi-a fost frică să nu rămân cu mâna întinsă ca a Regelui Lear. Mereu, mereu am crezut că nu sunt iubită şi că nu trezesc sentimente nobile (sau mai puţin nobile). Însă nu a fost cazul niciodată. M-am aruncat în gol şi am oferit toată iubirea de care eram eu în stare. Iar la mine s-a întors înmiită. 



2. Întotdeauna mi-a fost frică să nu spun vreo prostie, să nu râdă lumea de mine. Ani la rând am stat în casă şi am citit, în loc să ies cu prietenii. Nici acum nu mă dau în vânt după socializare. Însă m-am relaxat şi chiar nu mă interesează dacă spun, fac sau gândesc prostii. Sunt amuzante. Şi vă mai spun ceva: din unele vorbe aruncate în vânt, se pot desprinde idei incredibile, nebuneşti, valabile.



3. Întotdeauna mi-a fost frică de noi începuturi. Şi am avut destule...

- când m-am mutat în Bucureşti păream invincibilă, fericită, aveam bani. Însă era doar o iluzie. Îmi era frică de lumea rece şi dură din jurul meu, de străini, de luptă. Cum am trecut peste? Mi-am setat gândurile pe ceea ce iubeam cu adevărat: oraşul în sine.

- mi-a fost frică să mă mărit şi mi-a fost frică să divorţez. Ambele 'situaţii' au fost create de mine, deci pot spune că m-am aruncat în ape tulburi. În primul caz, am amintirea unei petreceri minunate - cea mai tare din viaţa mea. În al doilea caz, am experimentat un moment intens, dureros, trist, pe care îl voi ţine minte toată viaţa. Însă a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. 

- mi-a fost frică să mă mut în Tenerife de tot - aşa cum spuneam atunci. Mi-a fost şi mai frică să mă întorc. Am murit? Se pare că nu... În schimb am rămas cu amintiri uluitoare şi cu sentimentul că acea insulă este casa mea. 

- mi-a fost frică să îmi dau demisia din cel mai bun job pe care l-am avut vreodată (de două ori!) şi să mă 'apuc' de freelancing. Nu aveam nimic foarte clar în cap. Nu ştiam ce voi face. Stăteam zile în şir în parc şi mă întrebam cum să le spun celor dragi ca iar am făcut o prostie... Prostie care s-a dovedit a fi cea mai inteligentă, minunată şi emoţionantă schimbare din viaţa mea. După trei ani, încă mai sunt recunoscătoare în fiecare zi...

- mi-a fost frică să mă implic într-o nouă relaţie după 14 ani de iubire cu năbădai. Am ţinut ochii pe jumătate închişi şi m-am aruncat. Pe traseul spre prăpastie, am găsit un om la fel ca mine şi ne-am ridicat împreună. Apoi am înflorit... 



4.  Mi-e frică să zbor. De fiecare dată. (Anul trecut am zburat de 13 ori, din care 8 zboruri le-am avut în doar două luni şi au fost între 4 şi 9 ore) Şi?! Asta înseamnă că nu mă mai urc în avion? Nu, înseamnă că mă rog pentru cât mai multe zboruri. Bune!

*Am trecut peste muson în India, s-a stricat un avion în Barcelona în ianuarie, am prins o grevă de peste 9 ore în Tenerife, am trecut printr-un vânt de peste 120 km/h în Lisabona (şi un aeroport închis), am prins o furtună de zăpadă înainde de zborul Paris-Bucureşti, am trecut printr-o mare furtună de noiembrie într-un zbor de la Valencia, şi... şi... mai sunt multe care vor veni:))



5. Mi-e frică de toate călătoriile pe care le fac. Hmm, veţi fi surprinşi, însă oricât mi-aş dori să merg într-un loc magnific de pe pământ, oricât de frumos ar fi proiectul pe care îl fac, înainte cu 1-2 zile de a pleca la drum, îmi vine să mă ascund sub plapumă şi să o fac pe mortul.  Mă întreb ce rost are. Mă gândesc la toate accidentele, la toate greutăţile şi la toate oboselile. A doua zi mă trezesc şi plec. Simplu. 

*Mi-a fost foarte frică de lipsa banilor de chirie în Tenerife, mi-a fost frică să plec două luni prin Europa, mi-a fost îngrozitor de frică într-o noapte pe străzile din Barcelona, m-am speriat teribil de un personaj ciudat dintr-un hostel din Valencia, am ameţit când nu mai găseam paşapoartele în Kuala Lumpur sau când l-au reţinut pe Vlad pe aeroport, mi-a fost puţin teamă când ne-am rătăcit la două noaptea pe străzile din Kuala sau când am văzut mizeria din Melaka, mi-a fost frică în Genova când eram singuri într-un atobuz de noapte cu nişte tipi dubioşi, mi-a fost cel mai frică din toată viaţa mea când m-am îmbolnăvit în Chiang Mai. Am jurat de nenumărate ori că nu mai zbor, că nu mai plec. Mă ţin cam 3-4 săptămâni aceste jurăminte:))



6. Îmi este foarte frică să nu dau greş. Muncesc foarte mult, investesc toată pasiunea şi toată energia de care sunt în stare în proiectele mele şi am pretenţia că unele dintre acestea sunt geniale. Dar aflaţi ceva: NU sunt! Vin alţii şi alţii cu proiecte mai bune, mai originale (mă scuzaţi, nimic nu e complet original), mai nebuneşti. Şi asta ce înseamnă? Că mă dau bătută? Că închid prăvălia şi că renunţ la visurile mele? Nicidecum. Lupt până la capăt, iar de acolo mă întorc şi schimb traseul. Eu nu văd o altă ieşire. Văd o mulţime de ieşiri. 

*Tocmai ce am dat greş cu un proiect foarte mare. Adică oricât am luptat, acesta s-a încăpăţânat să nu meargă. Aşa, şi?! 

*De câte ori ai renunţat la un vis pentru că îţi era frică de neîmplinirea lui sau de gura lumii? Este ca şi cum ţi-ai tăia aripile înainte de a învăţa să zbori.  



7. Mi-e frică de ideile omorâte din start de oameni fără imaginaţie, proşti, răi. Nu are rost să vă povestesc de câte ori i-am întâlnit în drumul meu şi ce mult îi respect, nu? În continuare, am o strângere de inimă când îi scriu unui necunoscut şi îi propun un business. Însă am ajuns chiar să mă distrez cu anumite răspunsuri şi niciodată nu le pun la suflet. Drumul meu este doar al meu.



8. Mi-e frică de boli, de războaie, de ţânţari, de gândaci, de lighioane, de accidente, de cutremure, de inundaţii, de furtuni, de turbulenţe, de răutate, de vorbitul în public, de prostie, de nedreptate, de ipocrizie şi de doruri neostoite. Mai puţin de moarte. De fiecare dată, încerc să mă gândesc la... nimic. Mă descurc eu cu toate acestea la timpul lor. 



9. Când urmăresc câte un vis cu înverşunare, mi-e foarte frică de gândurile care îmi trec prin cap. Unele sunt geniale, altele incredibil de stupide. 

10. Mi-a fost frică mereu de prieteni falşi, de trădare, de ambiţii mici şi orgolii mari. Am multe "cazuri" de acest gen la activ. M-am îndepărtat foarte mult de oameni, iar prieteni îi consider pe foarte puţini. Am învăţat să simt şi să înţeleg când este cazul să mă apropii. Dar nu există decât un singur om care îmi cunoaşte sufletul şi mintea aşa cum sunt ele în realitate. Nu mă înnebunesc să le pun pe tavă... 



Fricile mele mai mici sau mai mari sunt universale. Aş putea să completez această listă la infinit. Însă de ce aş sta să mă gândesc la ele?! Curajul nu vine din lupta cu fricile tale, ci din faptul că le permiţi să existe libere, în viaţa ta. Nu mă iau la trântă cu frica. O tratez cu un zâmbet nonşalant. 

Şi întotdeauna fac doar ce îmi place, doar ce mă face fericită. Plec, părăsesc, renunţ, câştig, pierd, plâng, râd - pentru că aşa vreau eu, nu pentru că trebuie. Se spune că femeile fac din nimic trei lucruri: salate, coafuri şi drame. Eu fac torturi, călătorii şi texte:))



Care sunt fricile voastre şi cum treceţi peste ele? Aţi renunţat vreodată la un vis doar pentru că vă era frică?



CITEŞTE ŞI:

  
  

8 comentarii:

  1. Frica de gandaci este si la mine. Cand o vedeam pe bunica mea cum ii prindea cu mana, ma ingrozeam, dar o si admiram in acelasi timp. Cand ma confrunt cu unul, ma mobilizez. Ma gandesc ca lui ii e mai frica de mine decat mie de el si ca eu, daca nu fac nimic, cine ma poate ajuta?
    De-a lungul timpului, am mai avut frici punctuale, dar cred ca fara el, n-as fi fost Anda de acum :)
    Felicitari pentru curajul de a spune public de ce ti-a fost sau iti este frica!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca am zilnic un mic atac de panica :) Mi-e frica sa plec la birou dimineata, de exemplu. Nu pentru ca am un job nasol (dimpotriva), ci pentru ca am in fiecare zi senzatia de necunoscut. Ca si cum as ajunge acolo si nu mai stiu sa fac nimic. Evident ca odata ajunsa, ma linistesc :)

    In rest, ma regasesc cam in toate fricile tale (mai ales in 5 si 6)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, de asta uitasem:)) Vezi daca nu mai merg la munca?! Am taiat frica de la radacina:))Dar te inteleg perfect.

      Ștergere
  3. :) ma regasesc in aproape jumatate din fricile tale, dar de fiecare data inchid ochii si trec peste.. daca nu eu atunci cine?

    felicitari pentru extraodinara experienta de viata pe care ai avut-o pana in acest moment, si sincer cred ca frica pe care o ai fata de ceva, te intareste, iar satisfactia pe care o ai in momentul in care ai reusit in ceva de care te-ai temut, este minunata

    RăspundețiȘtergere
  4. E clar că frica e parte firească de viață.
    Tot citesc pe aici și tot mai interesant și mai frumos mi se pare. Tare de apreciat, multe felicitări!
    Despre frica de-a o lua de la capăt... uneori ne obligă viața să facem acest lucru, după un eșec puternic, ca în cazul meu, alteori e o alegere proprie, ca în cazul tău. Mi se pare admirabil că ai reușit, să renunți la ceva, să o pornești pe alt drum. Dar cred că a fost nevoie să ai o siguranță, financiar vorbind, atunci când ai decis așa. Adică, ți-ai dat demisia și ai luat totul de la capăt dar aveai o situație materială cât de cât stabilă, încât să îți permiți să faci acest lucru, nu? Sper să nu fie deranjant comentariul meu, dar mie chiar mi s-ar părea super interesant să știu ce implicații - costuri sunt într-o asemenea situație... nu știu dacă curajul de-a face un asemenea pas mi-ar lipsi, cât problemele financiare care ar apărea, timpul fără venituri dintre un job și drumul nou ales etc...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu are de ce sa ma deranjeze comentariul, mi se par intrebari firesti. Da, in acel moment, aveam unde sa stau si ce sa mananc. Insa nu a fost tocmai simplu, pentru ca atunci (si acum) locuiam la parintii prietenului meu.

    Aveam o colaborare (600 lei) cu o revista, care m-a salvat si m-a mentinut pe linia de plutire cam un an si jumatate, pana au inceput sa vina banii. Au fost si zile aspre si zile mai bune, dar am luptat.

    Insa in trecutul meu, am renuntat la joburi si cand nu aveam absolut nimic - stateam cu chirie si n-aveam ce manca. Mereu mi-am dorit sa evoluez, dar mai ales sa nu fac nimic din ceea ce nu-mi place sau nu ma ajuta sa cresc.

    In general, nu ma gandesc deloc la bani cand iau o decizie. Banii se fac, nu-si au rostul in alegerile mele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, îți mulțumesc mult pentru răspuns. Am ajuns aici, în căsuța ta, cu siguranță nu mai plec curând, tare îmi place modul în care scrii, felul în care vorbești despre experiențe, despre viață, simt că am de învățat de la tine. Pentru că îmi doresc să îndrăznesc, să nu mă dau bătută...
      Nu, nici eu nu mă împiedic de bani, nu în sensul în care s-ar gândi lumea, la prima impresie. Vorbesc absolut de strictul necesar supraviețuirii, nu de lux sau altceva. De câțiva ani, toate plecările mele au fost chinuite din punct de vedere material, în sensul că, dacă ar fi fost să fac calcule, nu aș mai fi plecat. Cazări pe la cunoștințe sau hoteluri pe bani puțini, transporturile cele mai ieftine, mâncare puțină și nicidecum restaurante sau chestii de gen... pur și simplu rătăciri prin diverse locuri, bătut orașe la pas, iar și iar. Și nu mă plâng, mă bucur de fiecare plecare... doar că, oricât de mult ai restrânge un buget, oricât de mult ai renunța la lucruri, bani tot trebuie... tot depindem de ei...

      Mulțumesc încă o dată!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...