Istanbul. Concluzii şi galerie foto.

A trecut exact o lună de când ne-am întors de #laIstanbul. Am petrecut patru zile memorabile în superba metropolă, am învăţat, am descoperit lucruri noi şi am făcut o mulţime de fotografii interesante. Chiar dacă situaţia este încordată în oraşul de pe Bosfor, vă recomand cu drag să mergeţi într-un city break la Istanbul, când lucrurile se vor mai linişti puţin. Iată de ce...

 

 

#laIstanbul. Concluzii.


1. Călătoria în Istanbul ne-a fost oferită cu generozitate de Eximtur & Fly.ro, una dintre cele mai mari agenţii de turism din România. Dacă vreţi să aveţi parte de o vacanţă liniştită şi frumoasă, vă recomand să alegeţi unul dintre pachetele oferite de Eximtur pe Istanbul. Şi nu numai...



2. De foarte multe ori am fost atât de surprinsă de frumuseţea oraşului, de aglomeraţia sa, de măreţia sa, încât nici nu am avut timp să scot aparatul foto. Bineînţeles, m-am bazat pe Vlad, dar şi pe HTC-ul meu performant, care a reuşit să redea câteva clipe din vacanţa noastră #laIstanbul. 



3. Istanbulul este un mix perfect între Asia şi Europa, fără disonanţe, fără ca balanţa să încline mai mult spre un continent decât spre altul. În Istanbul găseşti de toate pentru toţi: de la bazarele unice în lume la restaurantele cu bucate delicioase, de la magazinele de suveniruri la cele care servesc bunătăţi turceşti, de la hotelurile romantice la pieţele aglomerate, de la moscheele incredibile la insule parfumate şi boeme. Atât noi, cât şi prietenii noştri -  Alex, Alexandra şi Ioana - am fost foarte încântaţi de perioada petrecută la Istanbul şi ne-am întors cu o tolbă de poveşti. 



4. Cea mai frumoasă zi din city-brek-ul #laIstanbul a fost cea în care am luat un ferry şi am mers pe Insula Heybeliada, care face parte din Prince's Islands, insulele din apropierea metropolei, unde nu circulă maşini, ci doar căruţe şi biciclete, unde portocalii şi pinii miros minunat şi unde marea are o nuanţă fabuloasă. Poveştile de pe insulă le puteţi urmări aici!



5. În ultima zi petrecută pe două continente, am ales să admirăm şi împrejurimile marelui oraş şi să vedem cum trăiesc localnicii din alte zone ale Turciei. Aşa am ajuns în localitatea Bakirkoy şi la plaja Florya şi am avut parte de adevărate surprize. Dacă vreodată vă aflaţi în aeroportul Ataturk şi aveţi câteva ore la dispoziţie, mergeţi în această zonă (se află la doar 5 km - 10 minute cu taxiul de aeroport) şi vă veţi simţi ca în poveşti. Iată aici de ce!



6. Dacă la început am crezut că domină partea asiatică în Istanbul şi că nu mă voi simţi confortabil în metropolă, abia când am mers pe jos zeci de kilometri, am luat pulsul oraşului şi i-am descoperit cartierele elegante, hotelurile superbe şi peisajele de vis m-am îndrăgostit cu adevărat de Istanbul. Este un oraş în care oricine îşi poate împlini visele...



7. Dacă vă doriţi să călătoriţi în Asia, mergeţi înainte la Istanbul. Vă veţi putea face o idee despre ce înseamnă Asia, fără a vi se deconspira uluitorul continent aflat în cealaltă parte a lumii. Este o adevărată experienţă!



#laIstanbul - galerie foto





Escapada #laIstanbul ne-a fost oferită de Fly.ro şi Eximtur. Dacă vreţi şi voi un city break la Istanbul, urmăriţi ofertele Fly.ro, dar şi poveştile prietenilor mei Alex, Alexandra şi Ioana



CITEŞTE ŞI:

  
  

4 comentarii:

  1. Mi-a placut ideea de a vizita Istanbulul inainte de o vizita in Asia, este o idee interesanta si sunt de acord in totalitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Superbe imagini! Eu sunt indragostita de Istanbul, mi-a placut foarte mult! Poate si pentru ca acolo am fost ceruta in casatorie! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am fost cucerita de Istanbul desi l-am vazut oarecum in trecere asta vara, la intoarcerea din Kusadasi. De atunci m-am hotarat ca ma voi intoarce si voi face acest lucru in luna decembrie. Am gasit bilete foarte ieftine de la Turkish la agentia Flysky asa ca mai trebuie doar ca vremea sa tina cu noi:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Orașul Istanbul este minunat, fermecător. Oamenii, arhitectura, istoria captivantă, gastronomia, priveliștea Bosforului sunt un tot cuceritor, greu de dat uitării.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...