La mare sau la munte?

Astăzi este prima zi oficială de vară şi, mai ales, ziua micuţilor noştri. În curând şcolile îşi închid porţile, iar copiii intră cu bucurie într-o perioadă lungă, de relaxare şi joacă. Însă ştim cu toţii că în trei luni de vacanţă poţi să îmbini fericit distracţia cu şcoala. Dar nu orice fel de şcoală. Ci una inspirată, cu profesori pasionaţi, de la care copilul tău să înveţe o limbă străină sau să-şi dezvolte hobby-ul - fie că este legat de teatru, sport sau dans... Mara Study Turism ne propune două tabere de vară în România - la mare (Eforie Nord) sau la munte (Râşnov) - iar eu vă provoc să daţi curs acestei invitaţii:) Iată detalii...


 

La mare sau la munte? Tabere internaţionale de vară la Râşnov şi Eforie!


Program special de teatru în limba engleză & echitaţie, Raşnov


Vârsta: 12 - 16 ani
Perioada: 14 iulie - 24 iulie 2013

Program: curs de teatru în limba engleză, sesiuni de echitaţie
Tarif / tabără: 450 EUR

Tabăra are loc într-un complex situat pe un domeniu care se întinde pe 7 hectare de teren, la câţiva kilometri de Bran şi la poalele cetăţii Râşnovului. O echipă de tineri regizori din UK, profesionişti şi entuziaşti, care au studiat regia la Drama Center - Londra, University of Arts, vor pune în scenă piesa, împreună cu copiii.

Priveliştea este absolut încântătoare, singurele limite fiind munţii, cerul şi norii. Departe de  zgomot,  trafic şi  poluare, acesta este locul perfect pentru o vacanţă în care copiii îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză, făcând teatru cu o echipă entuziastă de tineri regizori britanici. Ei vor participa la punerea în scenă a piesei „Visul unei nopţi de vară” a lui Shakespeare şi vor fi iniţiaţi în tainele sportului nobil, echitaţia. Complexul deţine un manej cu cai de rasă şi ponei. Copiii vor fi supravegheaţi pe întreaga durată a taberei.

La sfârşitul taberei, părinţii vor avea ocazia să vadă reprezentarea piesei de teatru.



Cazarea: în camere cu 3-4 locuri şi baie proprie
Masa: pensiune completă
Cursuri: - lecţii de engleză şi workshop-uri de teatru zilnice
                 - 15 minute echitaţie cu însoţitor / zi
Activităţi: principala activitate desfăşurată în această tabără va fi pregătirea spectacolului de teatru în limba engleză. Cursurile de limba engleză vor avea ca tema textul spectacolului. În timpul liber, copiii vor avea posibilitatea să participe şi la activităţi recreative precum:  tenis de masa, darts, air-hockey, joacă în aer liber în spaţiu special amenajat, activităţi sportive pe terenul de sport şi scurte drumeţii în împrejurimi.

Excursii: o excursie de o zi la Bran şi la Cetatea Râşnovului.

Tariful include: 10 nopţi cazare în campus, pensiune completa, curs engleză „English through drama”, workshop de teatru cu spectacol final, 15 minute echitaţie / zi, o excursie de o zi la Bran, supraveghere permanentă, profesori vorbitori nativi de limbă engleză.

Tariful nu include: transportul la tabără, cursuri opţionale şi cheltuieli personale.


 

Tabara internaţională de limba engleză cu profesori vorbitori nativi, Eforie Nord


Vârsta: 12 - 16 ani
Cazare: campus
Perioada: 11 iulie - 8 august 2013

Program: curs de limba engleză, interacţiune cu copii de alte naţionalităţi

Tarif / tabără / 1 săptămână: 395 EUR

Program organizat în colaborare cu International Projects, tour operator german cu peste 30 de ani de experienţă în organizarea taberelor internaţionale!

De ce tabara internaţională de engleză în România?

- Socializare între copiii români şi germani prin limba engleză
- Limba de comunicare pe toata perioada taberei, nu doar pe parcursul orelor de curs, este engleza.
- Profesorii, tineri şi entuziaşti, sunt vorbitori nativi de limba engleză.
- Copiii care ştiu germana au ocazia sa interacţioneze verbal şi în limba germană.
- Programul de activităţi este organizat pe întreaga durată a zilei şi se desfăţoară sub supravegherea permanentă a staff-ului.
- Campusul închis are pază permanentă, copiii fiind în deplină siguranţă.
- Condiţii bune de cazare – vile confort 3*, camere cu 2-4 paturi cu baie proprie şi aer condiţionat
- Membrii staff-ului locuiesc împreună cu copiii în campus
- Siguranţa alimentaţiei sănătoase – copiii pot alege cu o zi înainte ceea ce doresc să mănânce, având 3 opţiuni pentru meniul de prânz
- Deşi participă la o tabără internaţională, copiii nu trebuie să călătorească cu avionul şi sunt mult mai aproape de casă.



Tabara internaţională se desfăşoară în Complexul Marea Neagră, cu suprafaţa de 25.000 mp, situat la 400 m de lacul Techirghiol şi 800 m de mare. Copiii au acces la toate facilităţile: discotecă, bar, teren de tenis, mese de ping-pong, terenuri de sport în aer liber, spălătorie.
În afara cursului de limba engleză, copiii beneficiază de un program variat de activităţi dimineaţa, după-amiaza şi seara, 7 zile pe săptămână:

- plajă şi sporturi de plajă, baschet, fotbal, volei, tenis, tenis de masă
- ateliere de dans, muzică, arte, jocuri de societate
- pentru amatori, lecţii de STREET DANCE susţinute de Alexandra, membră a trupei KULT VIBE, finalistă a concursului „România dansează”!
- petrecere de bun-venit, seară de jocuri, discotecă, seară pe plajă
- bowling, piscină.

Programul include o excursie de o zi şi 2 excursii de câte o jumătate de zi /2 săptămâni în: Constanţa - vizita la Delfinariu, Acvariu, Muzeul de Istorie, Mamaia - Aqua Park şi plimbare cu gondola, Vama Veche.



Fie ca iubeşte marea sau muntele, copilul tău va fi foarte câştigat dacă va merge în aceste tabere! Fă-i o surpriză şi investeşte în educaţia lui!



CITEŞTE ŞI:

  
  

Un comentariu:

  1. Exact! Indiferent ca se alege o tabara la munte sau la mare, important e sa aleaga una.
    Desi, la munte, activitatile pot fi mai antrenante, acum depinde de fiecare in parte ce iubeste mai mult.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...