Hai la mare! Oferte LAST MINUTE!

Dacă îţi este deja dor de mare şi vrei să fugi câteva zile într-o locaţie frumoasă, cu plajă, soare şi nisip fin, atunci ştii cu siguranţă că ofertele LAST MINUTE sunt cele mai bune. Eu am găsit câteva pachete de vacanţă care împlinesc toate condiţiile pentru un concediu perfect: preţuri excelente, resorturi elegante, locaţii apropiate de România, dar şi o destinaţie exotică, pentru cei care îşi doresc puţină aventură. Iată mai jos ofertele LAST MINUTE pentru această toamnă...

 

Hai la mare! Oferte LAST MINUTE!


1. Hotel Seashells Resort at Suncrest 4* - Qawra, Malta (ofertele speciale pentru luna octombrie)

Republica Malta este un arhipelag din sudul Europei, situat în Marea Mediterană, la 80 de km de Sicilia, la este de Tunisia şi la nord de Libia. Este unul dintre cele mai mici şi mai populate state din lume, având Capitala la Valletta, un oraş incredibil de frumos. Aşezarea sa strategică i-a adus Maltei de-a lungul istoriei numeroşi cuceritori, printre care romanii, arabii, francezii şi britanicii. Toţi au fost interesaţi de superba insulă, iar Malta şi-a câştigat independenţa abia în anul 1964, intrând în Uniunea Europeană în anul 2004. Din 2008, Malta face parte din eurozone. O vacanţă în acest arhipelag exotic va fi desăvârşită, datorită plajelor şi oraşelor sale fantastice, dar şi turismului extrem de dezvoltat. 



Skiathos-ul a fost considerat ani la rând un paradis izolat, în care poţi medita, te poţi răsfăţa cu bucatele din tavernele locale şi în care poţi asculta valurile la apus. Nimic nu s-a schimbat în peisajul insulei. Însă turiştii au dat năvală să surprindă măcar o particică din frumuseţile atât de bine prezentate în filmul Mamma Mia!. Încă mai există oaze de linişte în Skiathos... Vremea perfectă tot timpul anului îi îndeamnă pe cei mai norocoşi dintre noi la vacanţe lungi, în extra sezon. Însă şi vara mai poţi găsi bucăţica ta de paradis. Iar când o vei afla, fii sigur că muzica îţi va invada sufletul...



Bulgaria poate părea pentru mulţi o destinaţie mai puţin exotică, datorită apropierii de ţara noastră şi a tradiţiilor asemănătoare. Însă, în ultimii ani, această ţară de la Marea Neagră şi-a dezvoltat foarte mult turismul, şi-a rezolvat problemele de siguranţă şi a a reuşit să se impună pe piaţa internaţională de travel. Acum, veţi vedea pe plajele Bulgariei o mulţime de olandezi, francezi sau englezi aflaţi în căutarea unei vacanţe relaxante şi... ieftine cu familia sau prietenii. Golden Sands este o plajă întinsă, cu vegetaţie abundentă, cu izvoare de apă minerală, temperaturi constante de 27 de grade în sezon, casino-uri, baruri, piscine, terenuri de golf, peste 60 de hoteluri şi multe vile de lux. 



Sunny Beach este cel mai mare resort de la Marea Neagră, cu o plajă superbă şi foarte întinsă, cu hoteluri pe toate gusturile şi cu vreme perfectă, din mai până în octombrie. Golful are peste 8 km de plaje cu nisip fin şi peste 100 de hoteluri. Sunny Beach este şi paradisul copiilor, aici veţi găsi numeroase atracţii pentru cei mici.  



Peninsula Halkidiki este celebră pentru Muntele Athos, pentru plajele sale uluitoare şi pentru resorturile turistice. În plus, se află aproape de noi! Golfurile largi, apele limpezi şi plajele cu nisip fin alcătuiesc un peisaj memorabil. Este o zonă foarte potrivită pentru vacanţele cu familia.  



Apusuri de neuitat, plaje cu nisip fin, taverne cu bucate delicioase, peisaje care îţi taie răsuflarea, hoteluri elegante, petreceri până în zori. Încă nu este prea târziu că să îţi rezervi vacanţa de vis!



Iată care sunt cele mai frumoase plaje din Halkidiki, pe care ţi le recomand: Kriaritsi - plaja oraşului uitat, Agios Ioannis (St. John's beach) - o plajă spectaculoasă la sud de Nikiti, Kalamitsi - plaja părăsită, Lagomandra - uluitoarea plajă din vestul Sithoniei, Kalogria - ape de cristal, Elia beach - resorturi de lux şi eleganţă, Orange beach - spectacol, peisaje, stânci uriaşe, Sarti - plaja cu Blue Flag şi vedere la Muntele Athos, Tristinikouda - o plajă virgină, lângă o pădure, Platanitsi - plaja de vis, unde poţi face diving. 
 


Vă doresc vacanţă frumoasă!



CITEŞTE ŞI:

Plajele Greciei 

Vacanţă în Bulgaria. Oferte LAST MINUTE!

Malta, o destinaţie de vacanţă inedită

2 comentarii:

  1. Buna,
    Ioana as dori sa merg in Tenerife Sud sau in Fuerteventura la inceputul luni februarie. Te rog sa-mi spui daca se poate face baie in ocean in perioada respectiva, temperatura medie si daca sunt turisti in statiuni. Multumesc Marius

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Marius. In Tenerife Sud am facut baie in ianuarie. In mijlocul zilei este cald - seara este destul de racoare, apa insa este rece, depinde de organsim. Februarie este o luna ciudata - poti prinde vreme f rece sau dimpotriva. Variaza de la an la an... In Fuerteventura nu am fost, insa este o insula renumita pentru vanturile f puternice, chiar si dupa nume:) Sunt turisti destui, mai ales britanici, nemti - care au case pe insula. Insa este cam pustiu prin resturante, cluburi.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...