Poarta Asiei. Drumul din spatele Marelui Bazar.

Ferry-ul înaintează alene prin Marea Marmara, lăsând în urmă zgârie-norii şi moscheile albe, iar o ceaţă lăptoasă, magică, se aşterne peste oraşul scăldat de soare. Acostăm pe o insulă mică, împădurită şi populată de localnici calmi şi turişti grăbiţi. Este raiul day-trip-urilor. Cei mai mulţi călători nu se opresc să privească, să simtă. Merg la un picnic ad-hoc, fac fotografii şi pleacă la următorul vapor, spre următoarea insulă. Pierderea este incomensurabilă. Când bate vântul, portocalii îşi scutură petalele cu parfum hipnotic, pădurile de pini se unduiesc pe ritmuri de ele ştiute, aleile sunt străbătute de căruţe cu flori, iar pescăruşii dau târcoale plantelor violet crescute sălbatic pe malul mării. Suntem pe Heybeliada, în Istanbul.

Poarta Asiei


Când îmi imaginam Istanbulul în visele mele, întotdeauna mă gândeam la un oraş cosmopolit, elegant, cu magazine de lux, restaurante cu multe stele şi alei romantice. Când am păşit prima dată pe străzile sale, am găsit... altceva. O aglomeraţie greu de descris, târguri, pieţe volante, magazine mici şi înghesuite, taverne cu poze din anii '80, mirosuri ciudate, localnici afacerişti şi zâmbitori, zone sărace, cartiere cu vile de lux şi case din lemn şi porţiuni turistice în care preţurile urcau până la cer. Am descoperit poarta spre Asia - căci de aici, din Istanbul, poţi spune cu timiditate că începi să înţelegi ce înseamnă marele continent. 


Dacă nu aş fi văzut înainte de Istanbul Asia de SE probabil aş fi fost şocată. Mirosul este asemănător, explozia străzilor este aproape la fel, oamenii seamănă prin zâmbetele lor, deseori ciudate. Treptat însă, după ce comparaţiile cu Bangkok-ul şi Kuala Lumpur s-au diluat, am început să văd Istanbulul. Măreţul oraş de pe Bosfor, care leagă şi amestecă cele două continente, poate crea dependenţă.

Mai întâi vei simţi mirosurile. Cele grele, aprige, de oraș fierbinte. Apoi vântul te va purta spre tavernele cu bucate prăjite în ulei şi miel pus la proţap, spre tarabele cu porumb copt şi baclava cu apă de trandafiri şi fistic. Peste toate acestea adie un aer de clădiri vechi, istorice, combinat cu aroma proaspătă de mare. Este imposibil să nu reţii aceste miresme, să nu te obsedeze şi să nu vrei să te întorci la ele, de oriunde ai fi prin lume.



În al doilea rând, te vei simţi mişcat de cântecul muezinilor. Am văzut oamenii oprindu-se pe stradă şi ascultând cu atenţie. Chemarea la rugăciunea lor, în gând poate şi a noastră, este cea mai intensă muzică a Istanbulului. 

Atracţiile turistice - palate, muzee şi moschei - sunt luate cu asalt de la primele ore ale dimineţii. Ar trebui să fii foarte determinat ca să nu le ratezi. În Grand Bazaar şi în Egyptian Bazaar mirosurile de condimente, mătăsurile în culori vii, lămpile din alamă, luminile strălucitoare şi avalanşa de oameni te iau prin surprindere. Nu zăboveşti mult pentru că negocierile se ţin la nivel înalt, iar localnicii sunt foarte insistenţi. 



Te îndrepţi în fugă spre o zona mai liniştită, în Gulhane Park, foarte aproape de mare, acolo unde terasele şi restaurantele capătă clasă şi mai multe zerouri când vorbim despre preţuri. Însă umbra deasă, zidurile castelului şi fântânile arteziene te mai fac să uiţi de povara unui oraş mult prea intens.

Pe partea asiatică, la Sishane, la Turnul Galata sau în Taksim, senzaţia de autentic este mai puternică, mai firească. Aici localnicii sunt mai grăbiţi, te împing, privesc în pământ şi îşi ascund zâmbetele în spatele problemelor lor zilnice. Doar apusul străluceşte ireal peste zidurile albastre ale Moscheii celei mari, cu aripi de pescăruşi apărute inevitabil în fotografiile turiştilor.

După câteva zile, Istanbulul îţi ia din liniştea ta de locuitor al unei ţări paşnice. Te simţi îndoit, parcă ai vrea să mai stai, dar ai vrea şi să fugi, să scapi de tumultul oraşului şi de agonia de turist care vrea tot, repede, acum. 



Drumul din spatele Marelui Bazar


La ieşirea secundară din Grand Bazaar am găsit o alee care coteşte către o stradă foarte aglomerată. Ne-am tăiat drum prin ea şi am mers fără ţintă. Am ajuns la Podul Galata, unde lumea fierbe într-un amestec de veşminte albe, tarabe cu peşte, maşini vechi şi undiţe aruncate în Bosfor. În Kabatas, un vas de mici dimensiuni a tras la mal. Biletele sunt la automate, urcarea se face lent, aproape imposibil de controlat. Iar ferry-ul se îndepărtează uşor de Istanbul, lăsându-l într-o ceaţă lăptoasă. Nicicând nu cred că am fost mai fericită să simt vaporii săraţi pe chip şi să observ cum freamătul interior se transformă în pace şi în bucurie. 



Am ales la întâmplare: a treia oprire a vasului. Insula Heybeliada. O zonă din altă poveste, dar din acelaşi oraş. Pe aici maşinile nu au voie, iar transportul spre vilele şi magazinele de pe dealuri se face simplu: căruţe cu cai frumoşi, cu flori la urechi. În mijlocul pădurii de pini se deschide o poiană cu mese din lemn şi cu vedere la insulele şi vasele private ale miliardarilor turci. Plaja este închisă, însă pustietatea îi conferă un farmec aparte. Pe stâncile care coboară în mare cresc flori violet, care contrastează ireal cu nuanţele apei şi cu pământul ars de soare. 



Ne oprim la o terasă cu amulete agăţate de tavan şi comandăm o cafea turcească. Aceasta vine într-un serviciu din argint, pe o tavă elegantă, acompaniată de priveliştea divină a Mării Marmara la apus.

Spre seară suntem din nou pregătiţi să dam piept cu oraşul dezlănţuit, însă găsim un Istanbul cald, paşnic, cu lumini de opaiţ şi cu o linişte nefirească. Nu, nu oraşul poartă vreo vină. Ci paradisul din insule, care ne-a schimbat. 



Nopți magice la Istanbul 


Istanbulul este un oraș de care nu ai cum să te saturi, pe care nu ai cum să-l înveți atât de bine, încât să îi cunoști fiecare secret, fiecare străduță, fiecare colțișor colorat, unde ceaiul aburește păhărelele mici, aurite pe margini. În orașul de pe Bosfor tranformările sunt invizibile, însă constante - atât ale localnicilor, care te primesc cu brațele deschise - cât și ale tale, ca vizitator care simte magia locului. Nu vei găsi de două ori aceeași stradă în Istanbul. Pentru că în ochii tăi va fi diferită, pe măsură ce te înveți cu mirosurile, cu lumina, cu misterul. 



Dacă stau foarte bine și mă gândesc, cred că Istanbulul este un oraș perfect pentru a-ți petrece noaptea dintre ani. Vremea este bună, călduță, palmierii și pinii își păstrează culoarea, s-ar putea să găsești portocalele coapte, marea este limpede și de un albastru ireal, muezinul te cheamă la rugăciune și la visare, iar negoțul se incinge aprig în Marele Bazar, în fundal având aromele picante de condimente. Însă, așa cum știm cu toții, de Revelion prețurile cresc până la cer - indiferent de destinație. Și atunci, ce facem? Stăm acasă în noaptea magică? 



Nuuu! Categoric, nu! Găsim cea mai bună ofertă, facem o rezervare în avans - ca să ne asigurăm ca avem totul aranjat - iar în decembrie ne pregătim de aventura vieții noastre:) Dacă visezi la o vacanță în care poți avea tot - un oraș cosmopolit, focuri de artificii pe mare, un hotel foarte romantic, mister, culoare, mâncare bună, insule exotice, parcuri și muzee superbe - atunci Istanbulul este destinația perfectă pentru tine. 


Recomandarea mea este: Hotel Romantic 3* - 372 euro/sejur/persoană, perioada 30.12 - 2.01. Arată incredibil, este într-o zonă foarte elegantă a Istanbulului, în apropiere de Moscheea Albastră și de toate atracțiile orașului, iar de aici poți ajunge ușor la un ferry pentru a vizita Prince's Islands. (Galerie foto hotel aici!) Detalii si rezervari + alte oferte aici!



În plus, la fiecare cameră rezervată, primești cadou un ghid turistic al Istanbulului de la Editura Litera, pentru a descoperi cu ușurință secretele orașului. Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile și tariful se poate modifica chiar și de la zi la zi, în funcție de tarifele disponibile la avion și la cazare. 

4 comentarii:

  1. nu am fost de mult la Istanbul, mergeam des inainte, nu era nevoie de viza si ajungeam mai repede decat la Cluj, de exemplu! :)
    de cand cu viza, am renuntat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care viza? :)) Nu este nicio viza. Am fost in mai.

      Ștergere
  2. Noi (10 persoane) ne-am dus sa vizitam Moscheea Suleymaniye si ne-am intors noaptea, nimerind pe stradutele care inconjoara Marele Bazar, unde ne-am... ratacit :)! Sa fi vazut numai strazi cu obloane de metal trase, sumbre, de culoare gri, iar la capatul fiecarei stradute te astepta o usa metalica (care dadea spre Mare;e Bazar). Si fa din nou cale intoarsa pe alta straduta... Si tot asa vreo 30 de minute bune.
    Ne-au scos din impas un grup de tineri care, cu zambetul pe buze au pierdut 10-15 minute pentru a ne scoate de acolo. Apoi ne-a indreptat glont spre Sultanahmet, unde aveam cazarea si ne-am prabusit morti de oboseala, dar si linistiti dupa spaima trasa.
    Viza nu se mai cere din anul 2010 (pana in 2010 se cerea viza). Nu stiu in care Istanbul o fi fost coco.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...