Happy New Year!

Dragii mei, nu au fost create cuvinte pe lumea asta care să vă poată rosti mulțumirile mele, recunoștința mea și dragostea mea. Fără voi nu aș fi reușit nimic din tot ce am făcut până acum. Vă datorez câte o bucățică din fiecare vis al meu. Anul 2013 mai are doar câteva ore și a fost cel mai bun din viața mea, pentru că am început să mă descopăr cu adevărat. Puterea, energia și credința sunt la cote maxime. Sunt convinsă că anul 2014 va aduce cu sine, începând chiar din această noapte, multe surprize uriașe, minunate!


Happy New Year!


În 2013 am început să mă analizez, să mă învăț. Am triat sentimentele, obișnuințele, defectele și calitățile și le-am păstrat doar pe cele de care am cu adevărat nevoie. Este greu, recunosc. Am dependențe ca orice om, am îndoieli, câteodată îmi este frică, mai am senzația de gol uneori, însă încep să mă vindec și să simt fericirea deplină, liniștea, prosperitatea, împlinirea. 

Este minunat să lucrezi cu tine și să te sperii de ce descoperi: poate de bine, poate de rău. Dar să îți dorești și să faci schimbarea! Să iubești mai mult (atât pe cei din jur, cât mai ales pe tine), să crezi în puterea ta, să fii energic, să îți urmezi visurile oricât de nebunești ar părea, să nu mai asculți de "sfaturile" altora, să nu te mai bazezi pe venituri fixe când Universul este nelimitat, să nu te mai lamentezi, să nu mai pleci urechile la "vorbe din popor" sau la mentalități defecte, să știi că orice îți pui în gând se împlinește, să permiți lucrurilor să se întâmple, să zâmbești mai mult. 

Departe de mine să vă fac urările obișnuite. Vă doresc însă ca în 2014 să vă dați seama ce vă doriți cu adevărat, să mergeți pe drumul vostru, să vă iubiți, să aflați ce mentalități vă trag înapoi, să vă faceți curat în sertarele minții, să vă bucurați mai intens de clipa prezentă, să câștigați mai bine pentru că meritați, să vă puneți dorințe uriașe, să aflați că secretul stă numai în voi! 

Există trei reguli mari și late pentru ca tu să ai lumea la picioare: să îți eliberezi mintea și să știi exact ce vrei (nu să te plângi de lipsă), să crezi, să permiți să se întâmple. Punct. 

Absolut tot ce gândești se împlinește! 



Pentru mine, cuvântul lui 2014 este: "believe". Vă mulțumesc pentru un an fabulos și vă doresc ca 2014 să vă aducă tot ce vă puneți în gând în această noapte magică:) 

La mulți ani! 

 

Un comentariu:

  1. Ioana, nici eu nu vreau sa iti scriu cuvinte goale, insa nu stiu cum altfel sa formulez... Iti doresc sa ai un 2014 de poveste, cu sanatate si multe impliniri! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...