Hotelurile din viața mea (1)

Așa cum v-am povestit de nenumărate ori, sunt absolut fascinată de hoteluri, le iubesc și am un simț special care mă îndrumă când le aleg. În plus, dacă unii oameni călătoresc pentru artă și cultură, pentru mâncare, pentru shopping sau pentru relaxare, eu aș fi în stare să călătoresc doar pentru un anumit hotel și pentru experiența pe care o promite. Începând de astăzi, voi scrie pe blog o serie de articole cu hotelurile frumoase în care am stat, poate veți găsi inspirație pentru călătoriile voastre viitoare. Iată detalii...

Hotelurile din viața mea (1)


1. Hotel Unirea, Iași


Încep acest reportaj cu hotelul în care am stat de cele mai multe ori în viața mea și la care m-aș întoarce întotdeauna cu mare drag. Nu are nicio importanță că este în orașul meu natal și nici că îl consider "acasă" - cazându-mă acolo de fiecare dată când merg să-mi văd părinții, în loc să stau acasă la ei. Nu are importanță nici că am amintiri senzaționale din anii în care am stat acolo. Voi vorbi doar despre hotel în sine și despre confortul pe care îl asigură. 

Sunt foarte pretențioasă când vine vorba de hoteluri, mai ales în ultimii ani alegându-mi cu atenție camera și locul în care voi sta. Unirea se află în "buricul târgului" și are câteva calități pe care rar le-am întâlnit la alte hoteluri așa, în "pachet complet": are o vedere fabuloasă asupra orașului, camerele sunt mari, confortabile, cu paturi divine și cu geamuri pe un perete întreg, oferindu-ți un tablou viu, cu nori, cer, soare și apusuri fantastice. În plus, are piscină și SPA, are loc de fumat pe hol, are aer condiționat, internet free, room service, mini bar cu prețuri excelente, un restaurant glamour la ultimul etaj (13), un restaurant la parter unde se servește cel mai bun mic dejun pe care l-am gustat vreodată, personal amabil, smart TV și multe altele. 


În decembrie 2013 am avut șansa de a sta la etajul 10 și am petrecut trei zile de poveste la Unirea. Este exact acel gen de hotel pe care, pur și simplu, nu ai nevoie să-l părăsești pentru a avea TOTUL! Prețurile sunt cuprinse între 40-60 euro, în funcție de perioada călătoriei și camera aleasă. Pe booking, Unirea Hotel & SPA are scor 8.7, eu i-am dat 10 - pentru toate detaliile de mai sus. Despre Hotel Unirea mai puteți citi aici și aici. Vă recomand să mergeți într-un city break la Iași și să vă bucurați de acest oraș superb:)



2. Riad L'Arabesque, Medina, Marrakech

Foarte greu am ales un riad în Maroc, pentru simplul fapt că ei nu prea au auzit de camere twin. Hotelurile de lux erau frumoase, însă îmi doream o experiență autentică într-un riad. L'Arabesque este o casă tradițională marocană, aflată exact în inima Medinei, printre tarabele cu suveniruri și păpuși din piele, la 3 minute de Jemaa El Fna, însă beneficiază de  o liniște tulburătoare și are o magie greu de descris. 

Oamenii sunt foarte amabili, patronul ne-a mulțumit de multe ori pentru vizită, nu ne-am făcut probleme de securitate, are internet free excelent, o terasă pe acoperiș, camere decorate diferit în genul hotelurilor boutique, băi din mozaic marocan, un patio cu fântână arteziană, canari, broaște țestoase și mese din fier forjat, unde poți lua micul dejun sau o cină romantică, la lumina lumânărilor. 

Noi am stat în camera twin Berber, decorată în portocaliu, auriu și bej, spațioasă, curată și practică. Prețurile sunt cuprinse între 40 și 60 de euro/noapte. Pe booking are un scor de 8.3, eu i-am dat 8.5 - pentru că micul dejun a fost lipsit de orice imaginație (de obicei nu mă plâng de așa ceva, însă să mănânci cinci zile măsline cu pâine nu este tocmai fun:)). 




3. Mirama Hotel, Kuala Lumpur


Patru luni am căutat pe booking și agoda hotel în Kuala Lumpur și nu mă puteam hotărî ce să aleg. Apoi, când am încetat să caut, am dat din întâmplare peste Mirama și l-am rezervat datorită prețului, internetului free și paturilor twin.

Mirama este un hotel în care am fost foarte fericită! Am stat vreo două săptămâni, pe sărite, în drumurile noastre prin Asia, și tot acolo ne vom caza dacă vom mai ajunge în KL. Hotelul are doar două stele și l-am ales datorită poziției sale (atât cât înțelegeam eu de pe hartă, înainte de a vedea Kuala), dar și prețului. La prima vedere am fost dezamăgită. Recepția era banală, locația părea destul de nepotrivită, oamenii ciudați. Dar stând acolo, zi după zi, noapte după noapte, m-am relaxat atât de tare, încât mă simțeam în paradis. 

Camerele sunt foarte mari, cu parchet, cu două paturi imense, cu perne și pilote excelente, cu internet free, băi elegante cu apă caldă, geamuri pe tot peretele cu vedere la traficul infernal din Capitala Malaysiei. Micul dejun ne-a surprins de fiecare dată: era fie delicios, fie imposibil, însă îl așteptam cu bucurie. În plus, am descoperit cu uimire că în Bukit Bintang ajungeam ușor pe jos, că Turnurile Petronas nu sunt atât de departe, iar Petaling Street - unde mâncam niște bucate delicioase în fiecare zi - era la doar 5 minute de mers lejer. După escapada de pe Tioman Island și după aventura din Chiang Mai, ne-am întors cu drag la Mirama și ne-am relaxat, am dormit, am lucrat și ne-am simțit ca în povești. 

Prețurile sunt cuprinse între 30 și 60 de euro/noapte. Pe booking are un scor de 7.2, eu i-am dat 9.5! Citește aici mai multe despre Mirama Hotel.



                                                                             Foto: Vlad Semen


Și iată așa am eu parte de noroc în călătorii! În episoadele următoare, vă voi lua cu mine prin hoteluri din Napoli, București, Chiang Mai, Lisabona, Santa Cruz de Tenerife, Barcelona, Puerto de la Cruz, Bangkok și multe alte orașe superbe. 

Un comentariu:

  1. Frumoase poze !
    Cu ce aparat sunt cele facute in Kuala Lumpur pe timp de noapte ?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...