Povești pisicești

Iată că a venit timpul să mai aflați câteva lucruri despre mine, pe care nu le știați. Sunt o mare iubitoare de animale, consider că oricine ar trebui să aibă un companion acasă, care să-i bucure sufletul și să-i înveselească zilele. Nu postez poze cu pisici și cățeluși adorabili pe Facebook sau blog, însă din când în când, mi-a mai scăpat o poză pe Instagram cu Pisi, motanul nostru bătrânel, dar jucăuș. Recunosc: viața fără un prieten necuvântător, dar sensibil, este cam inspidă. Să vă povestesc...


Povești pisicești


Încă din adolescență am fost fascinată de feline: prietena mea cea mai bună și iubitul meu erau lei. Am crescut cu ideea că este cea mai bună zodie și că reprezentanții ei sunt ființe demne de respect, alintări și iubire necondiționată. Poate așa și este, nimic de comentat. 

Viața însă m-a dus pe alte drumuri, după ani de supunere tacită în fața regilor junglei. Mi-am construit cu emoție și curaj propriul destin și am cam renunțat la lei, în favoarea unor pești. Zău că sunt mai maleabili, mai lipsiți de orgoliu și de importanța exagerată a propriei persoane, mai dulci, mai colorați și mai buni, aducându-mi pace, liniște și fericire în viață. 

Când privești în ochi un motan, acesta își ridică bărbia și se crede stăpânul lumii, cerșind mângâieri și atenție. Când privești un pește, acesta înoată fericit, transmițându-ți că el se simte bine oricum și bucurându-ți sufletul și ochii. 

De-a lungul vieții am avut câțiva cățeluși maidanezi în casă, culeși noaptea de pe străzi pustii. Mi-au murit toți și am suferit enorm. Când m-am mutat în București, primul lucru pe care l-am făcut, după ce mi-am închiriat apartament pe Calea Victoriei, a fost să-mi cumpăr un câine. Îmi doream un Schnauzer și am ajuns să fiu mămica unei mogâldețe bej, cu năsuc negru și privire inocentă. O combinație spectaculoasă de Golden Retriever și Setter, pe numele ei - Julie.

Julie mi-a adus atât de multă bucurie în viață, încât nu pot exprima în cuvinte. A fost foarte greu să găsesc chirie în București și am schimbat patru apartamente, însă Julie a crescut mare și frumoasă, știa să cânte, să mănânce cu noi la masă fără să pună labele în farfurie, să pupe toate pisicile din parc, să danseze cu mine și să mă aline când aveam zile mai puțin bune. 

Din păcate, a venit o vreme când m-am lăsat influențată de zecile de păreri din jur și am trimis-o pe Julie la Iași, la mama mea, care a dat-o mai departe unor fetițe care trăiau la casă. N-am mai văzut-o din 2007. 

În anul 2008, m-am mutat la Vlad și, automat, la Pisi acasă.  Suveranul m-a mirosit, a simțit că nu mă dau în vânt după motani aroganți și a făcut stânga împrejur, spunându-și probabil în barbă: "Vedem noi cine pe cine".



Și așa s-au scurs 6 ani. În momentul acesta, Pisi este stăpânul absolut. Îl iubesc enorm, îmi este dor de el când plec în călătorii, mă joc cu el și mi-e frică de el. Își exercită puterea în casă ca un adevărat rege, alintându-se și miorlăind pe tonuri înalte, când vrea atenție și mâncare. Este un vampir emoțional:)))

Știu însă că va veni vremea când voi avea un loc al meu și, atât eu, cât și Vlad, ne dorim un Golden și un pisoi, proprietate personală. Vrem să ne jucăm și să ne bucurăm de fiecare clipă, pentru că în asta constă viața, nu?! Și iată că, navigând pe net, am dat peste Mikado. Cică este modest și tolerant. Hmmm, nu știu dacă să îl cred pe cuvânt de motan. Însă seamănă perfect cu Pisi, parcă ar fi frați. Și tare mi-ar plăcea să-l alint puțin...

Până când visele noastre vor deveni realitate, mă bucur de Pisi, dar și de Mikado - care are - ta-da-daaam - blog! Nu râdeți:)) Iată mai jos cum se prezintă Mister:



M-am atașat de Jurnalul de Motan și abia aștept să văd ce mai pune la cale Mikado. Aștept părerile voastre și să-mi spuneți, vă rog, dacă v-ar plăcea așa un prieten! 

*Acest articol este un teaser! Va urma...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...