60 de rețete unice care îți vor salva Masa de Paște

Când am gătit prima mea masă de Paște, acum ceva ani în urmă, am stat câteva ore cu mama la telefon, punându-i întrebări și luând notițe. Am gătit o mulțime de preparate gustoase, cu multe ingrediente și am avut mare succes. Însă am petrecut ore în șir în bucătărie, toți prietenii mei s-au ales cu amintiri de neuitat și câteva kilograme în plus, iar serile le-am petrecut lâncezind pe canapea, obosiți, dar fericiți. Acum însă am descoperit cum îți poți salva timpul și energia, cum poți să nu te îngrași de sărbători și cum îți poți salva masa de Paște cu doar câteva rețete perfecte, unice, care au aromă și culoare, dar și un gust formidabil, sunt ușoare și perfecte pentru tine. Iată secretul cel mai important...



60 de rețete unice care îți vor salva Masa de Paște


De-a lungul timpului am învățat că lucrurile simple, dar făcute din suflet, contează cel mai mult. În bucătărie este exact la fel. Secretul constă în: ingrediente proaspete, distracție, culoare și energie. Iar apoi, la Masa de Paște vei fi putea zâmbi și vei fi mândră că mâncarea ta este cea mai bună, dar și cea mai sănătoasă și atractivă. Nu îți vei face griji cu kilogramele în plus, vei putea petrece mai mult timp cu cei dragi și acest lucru se va vedea: vei străluci!


Iată ce să NU faci la Masa de Paște:


1. Nu căuta rețete complicate, care au ingrediente cântărite la miligram, care necesită ore în șir de preparare. Materialele gratis de pe internet sunt foarte bune, însă nu poți fi sigură că "rezultatele" din farfurie vor fi pe măsură.

Cel mai indicat este să găsești rețete gata testate și fotografiate, care nu necesită cantități "matematice", care pot fi făcute rapid și nu au cum să dea greș.

2. Nu încerca să faci foarte multe preparate într-un timp foarte scurt. Este simplu să-ți programezi o zi întreagă de stat în bucătărie, dar crede-mă pe cuvânt, nu este un lucru simplu de făcut. Vei fi obosită, prost dispusă și te vei prăbuși pe canapea înainte ca seara să înceapă.

Gătește câteva preparate ușoare, care să poată fi păstrate la frigider sau congelator. În ziua petrecerii, poți să faci imediat ceva nou și surprinzător, fără să dureze o eternitate. Cu rețeta potrivită, bineînțeles:)

3. Nu găti mâncăruri grele, cu multe sosuri și prăjeli. Acest lucru este foarte important, atât pentru sănătatea ta, a celor dragi și a copiilor, dar mai ales pentru energia pe care o vei pierde gâtind ore în șir, pentru mirosurile grele și pentru... acul cântarului care nu va înclina în favoarea ta.

Internetul este plin de sfaturi de la nutriționiști, care recomanda fie dietele raw, fie cele vegetariene, fie cele pe bază de proteine. Uneori nici nu mai știm cine are dreptate, este copleșitor. Ceea ce ai cu adevărat la îndemână este... bunul simț. Știi, din instinct, ce își dorește corpul tău, ce îi place familiei tale. Știi că echilibrul este cel mai important și atunci poți pregăti o masă perfectă: gustări foarte ușoare, un fel principal tradițional, un desert natural. Este atât de simplu!

4. Nu desființa din start metodele de preparare cu care nu ești obișnuită!

Când am auzit de dieta raw prima dată, am strâmbat din nas, ca o vrăjitoare stropită cu apă sfințită. Credeam că trebuie să pun pe farfurie... iarbă și că toată lumea va râde de mine. După ce am citit câteva rețete, eram și mai convinsă că regimul raw-vegan este o greșeală. Se foloseau în acele videoclipuri și texte tot felul de semințe de care nu auzisem și nu știam de unde să le cumpăr, deshidratoare, blendere costisitoare.
 
Într-o seară de iarnă am dat o șansă unei rețete raw adaptate de mine după produsele pe care le aveam prin casă: un avocado, miere, banane, cacao. Am folosit un blender mic, ieftin și în care nici măcar nu poți face prea multe porții. Mi-a ieșit cea mai bună cremă de ciocolată pe care am gustat-o vreodată, iar familia mea a fost nu doar fericită, ci și uimită că este o cremă naturală, fără ouă, zahăr și lapte. Apoi am început să "creez" rețete din ce în ce mai diversificate, dar tot foarte simple, de dulciuri naturale, sănătoase, gro-za-ve!

5. Nu neglija tradițiile!
 
Știu că vrei să mănânci sănătos, că vrei să ai grijă de familia și de copiii tăi, că vrei tot ce este mai bun pentru ei. Și știu că vrei să spui adio ultimelor kilograme încăpățânate, iar sărbătorile nu sunt chiar cel mai prielnic moment. Știu că vrei să gătești puțin și bun, rapid și simplu. Însă tradițiile au rostul lor: ne fac fericiți! Mirosul cozonacului este divin. Pasca și ouăle roșii, friptura de miel, drobul - toate ne aduc aminte de copilărie. Gătește câte puțin din fiecare pentru Masa de Paște. Gătește rețete mai ușoare, cu ingrediente mai simple, mai naturale. Eu am găsit și am testat cele mai bune rețete.

Cele 60 de rețete unice pe care ți le propun în cartea "Fă dragoste în bucătărie!" te vor ajuta să: gătești mai rapid și mai ușor, să slăbești și să te menții la greutatea dorită, să faci bucurii celor dragi, să prepari dulciuri naturale și sănătoase (de care te vei îndrăgosti!), să ai o Masa de Paște apreciată de toată lumea, să testezi rețete de pe întreg globul și să devii un mic chef în propria bucătărie!


Ce spun cititorii despre carte


Mulțumesc din suflet celor care au cumpărat cartea deja, sunt recunoscătoare și foarte bucuroasă. Iată ce mi-au scris cititorii mei:

"nu cumva tu ești bucătăreasa mea pereche?"

"Am devorat cartea din ochi, sunt fericită că am cumpărat-o și că mă regăsesc în rândurile tale. Ce să zic.... you had me at tabouleh! :))"

"stilul meu de a găti se apropie foaaaarte mult de ceeea ce tu ai așternut pe hârtia virtuală. Îmi place stilul lipsit de ""prețiozitate" și atât de cald și plin de suflet. Mâine dau fuga la fruterie să-mi fac stoc, I have to cook something!"
 
În plus, au scris despre cartea mea site-uri și bloguri ca: Mayra.ro, Culinar.ro, DivaHair.ro, Loredana Ionescu.ro, Vienela.ro, Lipa-Lipa.ro (recomandare), plus zeci de prieteni pe Facebook, Twitter si Google+.

Fă dragoste în bucătărie! nu este doar o colecție de rețete culinare. Este o carte despre dragoste, despre sănătate, despre echilibru, despre bucuria sărbătorilor de Paște în familie, despre timp de calitate petrecut cu cei dragi, alături de... ceva bun.

Bucură-te și tu de o experiență culinară intensă și aromată. Cartea Fă dragoste în bucătărie! o poți cumpăra astfel...

Pret: 30 lei

Cont Baraka Semen SRL: RO29 RZBR 0000 0600 1697 2252 


Aștept e-mail-urile voastre la budeanu.ioana@gmail.com, pentru a vă oferi cele mai grozave rețete și sfaturi:) Cartea o veți primi pe e-mail, imediat cum veți confirma plata. Se poate citi de pe tabletă, laptop sau chiar de pe telefonul mobil, dar se poate și printa! 

 
Iar dacă îți place ce ai citit mai sus, fii sociabil. Trimite la trei prieteni acest text, dă un share pe Facebook, pe Twitter sau un e-mail. 



Mulțumesc! Cu dragoste,
Ioana


2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...