On the Water!

Iată că s-au împlinit șapte luni de când ne-am întors din ultima călătorie și de când stăm acasă. Așa cum v-am anunțat în toamnă, am renunțat să mai fug prin lume, să vreau să fiu peste tot, repede, imediat. Și asta nu pentru că dorința de călători ar fi dispărut. Dimpotrivă. Vom porni pe drumuri mai line, spre locuri pe care dorim cu adevărat să le vedem, și ne vom asuma acest mod de viață... slow & luxury travel. Dar pentru că "boala" se vindecă greu, mai am unele zile în care visez la mări și oceane, la plaje pustii, la hoteluri de lux, eventual plutitoare. Din acest articol cred ca ați înțeles cât de mult iubesc apa și bărcile, nu? 


On the Water!


Acum câțiva ani în urmă, consideram o croazieră ceva de neatins. Scumpă și plictisitoare. Cum să stai pe o barcă atâtea zile și nopți?! Hmmm, wrong!

După ce m-am analizat, am înțeles ce și cum vreau cu adevărat și mi-am definit clar visele, am realizat că o plimbare pe mare, de câteva zile (cât mai multe!) este tot ce îmi doresc. 

O croazieră nu mai este deloc un vis imposibil. Există pe piața turistică de la noi oferte pe care nu le poți refuza. Trasee de vis, prin porturi de o frumusețe incredibilă. Iar vasele sunt elegante, au cabine spațioase și îți pun la dispoziție atât de multe activități, show-uri, piscine, teatre - încât nu ai mai vrea să te întorci din vacanță. Sunt abonată la rubrica Cruise, de pe Travel & Leisure. Iar de pe Lonely Planet nu citesc decât secțiunea lor de Luxury Travel, unde găsesc idei minunate. 



Idei de croaziere am găsit peste tot pe internet. Unele pachete de vacanță încep de la 300 de euro/persoană. Altele costă mii de euro. Nici nu contează prea mult prețul, dacă visul tău este să naighezi și să te pierzi într-un apus pe mare, cu persoana iubită. 

Este o metodă foarte frumoasă de a călători. Vezi țările și orașele altfel, de la distanță, ai timp să te relaxezi, te distrezi în barurile și cluburile de pe vas, ai mâncare excelentă la dispoziție, și poți oricând să vizitezi porturile și tavernele de pe țărm, să cunoști localnici și să vezi obiectivele turistice importante. Totul vine într-un singur pachet, personalizat după dorințele tale.



Mi-a plăcut foarte mult acest traseu: Istanbul - Kefalonia - Split - Veneția - Ancona - Santorini - Izmir. Sunt câteva "puncte" pe acest drum în care îmi doresc să ajung de ani de zile. Îmi și imaginez Istanbulul la apus, apele turcoaz ale Kefaloniei, frumusețea legendară a Croației, magia Veneției și casele albe, uluitoare din Santorini. Iar gândul la plimbarea cu vasul pe acest traseu îmi face inima să tresalte de bucurie!

Însă, cercetând și mai temeinic, am găsit o altă croazieră. Fa-bu-loa-să! Este, fără îndoială, visul vieții mele. 34 de zile pe mare. Old Hollywood Glamour. Exotică. Misterioasă. Perfectă. Traseu? Iată: Dubai, Mumbai, Cochin (India), Colombo (Sri Lanka), Phuket (Thailanda), Langkawi (Malaysia), Singapore, Benoa (Bali), Brisbane, Sydney, Melbourne, Adelaide, Fremantle (Australia). Mi se pare mie sau nu poate fi ceva mai frumos? :)



Mi-aș dori ca blogurile de travel să ofere mai multe informații documentate (și originale!) despre croaziere. Pe site-ul Infotour.ro găsești informații despre destinații exotice, vacanțe tematice și circuite, dar și ghiduri turistice de mare ajutor atunci când vrei să pleci la drum. Sunt convinsă că se va scrie din ce în ce mai mult și mai bine despre vacanțe provocatoare, care să împlinească visele celor ca mine, care vor să trăiască... on the edge, on the water

2 comentarii:

  1. Mie mi-a ramas in minte, de cand am citit Singur pe lume (acum o mie de ani, desigur :) ), plimbarea aceea de placere pe care o facea mama lui Remi. Mi-a ramas asa in suflet si uneori, cand visez alaturi de sotul meu, ne imaginam cum ar fi sa pornim intr-o calatorie in jurul lumii pe un vas... Ai niste vise foarte frumoase si vazand cat de mult indraznesti sa speri imi dai si mie curajul sa o fac. Traseul descris de tine este absolut fantastic

    RăspundețiȘtergere
  2. exista o croaziera de 5 luni in jurul lumii. tariful incepe de la 55 000 euro /pers ( in conditii de lux ,la nivel minim scade cu cateva mii de euro). am fost invitata intr- croaziera de acest gen dar nu am curajul :)))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...