Invisible Us - un proiect al dragostei pentru oameni

Silvia Căpitanu a fost prima persoană care s-a înscris la cursul meu de travel writing. Și prima care mi-a scris că, în fiecare zi, se bucură enorm de materialele pe care le trimit. Că are aripile larg deschise și se simte pregătită să zboare. Ea a fost printre puținii care au urmat lecțiile cu sfințenie și are deja un blog minunat, care va cuceri lumea: My Sea Shore! În plus, a fost alături de mine, m-a încurajat, a venit cu idei, a pus întrebări, a dat cu fricile de pământ și mereu, mereu își dorește mai mult. Pentru acești oameni merită să lupți, ei merită TOT și pentru ei fac tot ceea ce fac. Iar ieri Silvia m-a făcut să plâng. De ce? Pentru că a scris textul de mai jos. Iată...


Invisible Us - un proiect al dragostei pentru oameni


"Pe cât de recunoscut îi este numele în lumea blogurilor de travel din România, pe atât de simplă, caldă și prietenoasă este Ioana Budeanu. Ioana Budeanu este mereu acolo pentru oameni.

Îi urmăream postările și îi savuram cu nesaț fiecare rând de multă vreme și tot de foarte multă vreme îmi doream să am blogul meu de călătorii, însă nu reușeam să pornesc la drum, găsind mereu altceva mai urgent de făcut.



Întâlnirea cu Ioana pentru mine a fost impulsul, a fost acel moment magic, revelator, în care mi-am adunat resursele și am făcut primul pas, cel mult așteptat și cel mai greu.
        
Ioana Budeanu este făcută să fie mentor, are toate calitățile și profilul unui mentor, te motivează, te ridică atunci când îți este greu, îți răspunde la întrebări cu sinceritate și profesionalism și nu așteaptă nimic în schimb. Se hrănește cu pasiunea de a face lumea mai frumoasă. Pentru că iubește oamenii. Iubește și știe să descopere și să șlefuiască frumosul din oameni.

Cred cu tărie în ultimul proiect al Ioanei Budeanu: Invisible Us. La cât de hotărâtă, responsabilă și focusată este, sunt sigură că proiectul ei va face lumea un pic mai bună, mai frumoasă. Va aduce zâmbete pe chipurile multor copii din lumea întreagă, va dărui șansa la educație unor copii care nici nu își permit să viseze la școală, va promova imaginea României în lume, va fi liantul dintre întâmplările triste și sufletele frumoase, care vor scrie un final fericit acestor povești.
       
Când am citit prima oară despre proiectul Ioanei, mi s-au umezit ochii de emoție. Să vrei să te dăruiești lumii într-un mod atât de profund și să îți dorești cu atâta ardoare să faci binele să se nască este înălțător.

Pasiunea și dorința ei m-au copleșit și molipsit.

Vreau să fiu o mică parte din visul ei frumos, pentru că am doi copii minunați care merită să trăiască într-o lume și mai frumoasă.

Îmi privesc copiii cum râd și se bucură răsfoind paginile unei cărți frumos colorate, casa răsună de veselie și inocență. Sunt fericiți. Sunt iubiți și au cărți, jucării, creioane colorate. În alt colț de lume, sunt copii care nu vor merge niciodată la școală sau nu vor avea niciodată o pensulă și acuarele, o carte sau un creion. Sunt mamă. Sunt om. 

Așa că trebuie să fac ceva, atât cât pot, pentru un zâmbet de copil.

Și pentru că e vorba de copii și pentru că scriu versuri și povești pentru copii, am să donez proiectului Ioanei 20 de exemplare din cartea mea, "O căsuță cu pitici", iar sumele încasate vor merge către proiectul Invisible Us și știu că gestul meu mărunt va aduce un zâmbet larg pe un chip minunat de copil.

Vă invit să faceți parte din proiectul ei, vă invit să vă opriți pentru o clipă și să priviți un copil. Știu sigur că va trezi în voi emoția și imboldul de a vă alătura."

 
Cartea Silviei Căpitanu - O căsuță cu pitici - costa 15 lei.
Detalii pe budeanu.ioana@gmail.com sau myseashore@gmail.com. 



Mulțumesc din suflet, Silvia! M-ai uimit, m-ai emoționat, mi-ai redat încrederea de nenumărate ori. Te iubesc. Mulțumesc! 


Vă recomand cu drag următoarele texte scrise de Silvia:






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...