Scrisoare pentru Moș Crăciun

Ca în fiecare an, în ziua de Ajun, gândurile mele zboară către Moș Crăciun și, implicit către acele lumi pe care le visez posibile. După un an pe care nu îl pot defini în cuvinte, după schimbari care mi-au colorat altfel de imagini, după uși pe care m-am luptat să le deschid și după uși pe care le-am închis, a venit anotimpul liniștii, iubirii, încrederii. Vă mulțumesc pentru tot! These are the times of our lives. Make them amazing! 


Scrisoare pentru Moș Crăciun


"Dragă Moș Crăciun,

ca de obicei, ai ales cam ce-ai vrut tu din dorințele mele de anul trecut, ai știut de ce am nevoie și, chiar dacă uneori a fost greu, mi-am învățat lecția. Încă o învăț zi de zi. 

Mi-am dorit anul trecut o schimbare. Ah, și ce-am primit... Ți-ai făcut treaba extrem de profesionist și nu, nu sunt ironică. Îți mulțumesc pentru fiecare clipă în care am simțit schimbarea ca pe o tornadă, în care am simțit că nu mai sunt eu, în care am aflat că mă găsesc pe mine dincolo de ce vreau, dincolo de aparențe, dincolo de dorințe. 

It's been one hell of a ride!

Ezit să îți scriu ce îmi doresc pentru 2015, pentru că știu că totul se împlinește și că noi nu trebuie decât să avem grijă ce cerem. 

Îmi doresc să se împlinească schimbarea asta pe care am început-o. Drumul și lecțiile sunt cele mai importante, le accept și au devenit parte din mine. Uneori obosesc, dar atunci vii tu și îmi oferi bucurie. O primesc, mulțumesc!

Îmi doresc să cred mai mult în mine. 

Îmi doresc să ajut oameni, cât mai mulți, oricum pot. 

Îmi doresc să schimb mentalități și să deschid drumuri pentru toți cei care sunt pregătiți să își trăiască propria viața. 

Îmi doresc să călătoresc, mi-e foarte dor de drum, de orașe, de mări, de plaje, de trenuri, de hoteluri, de vise. 

Îmi doresc iubire: să o ofer, să o primesc, ca și până acum - din tot sufletul meu. 

Îți mulțumesc! I am really happy."



Observ că lumea se schimbă, se transformă, învață, vrea mai mult, conștientizează că este posibil acest... mai mult. Văd în jurul meu oameni fericiți. Văd încă mulți oameni măcinați de griji și de căutări. Și tuturor le transmit același mesaj: "fii tu însuți, meriți mai mult, poți mai mult, tot ce trebuie să faci este să te iubești, să te ierți, să crezi în tine, să știi ce vise ai și să faci primul pas în direcția lor."  

Dragii mei, în această zi de Ajun, nu uitați de darul meu: reduceri de 40% la toate produsele Luxury Adventure create anul acesta! 

Vă mulțumesc și Crăciun fericit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...