Marrakech. Fierbințeala iernii maghrebiene.

Am deschis cu greutate portiera prinsă cu scotch a taxiului și am coborât cu toate bagajele în mijlocul nopții marocane. Nu știam unde mă aflu. În jurul meu era beznă, iar în depărtare, pe o alee lungă și îngustă, lumea forfotea ca în exod. Focuri și lumini indepărtate. Zgomote ciudate, strigăte, vânzători ambulanți. Am înaintat cu groază pe alee, neștiind unde trebuie să merg, unde trebuie să ajung. Aveam o schiță la mine cu adresa riad-ului și am urmat-o orbește. Când am pășit în Jemaa-el-Fna, mirosurile, învălmășeala de trupuri și chipurile ciudate mi-au dat o senzație de disconfort, chiar de frică. Am găsit riad-ul din prima, pe alei închise, ciudate, pe care circulau scutere cu o viteză amețitoare, ca și cum asta era ultima noapte din viața lor. În interiorul riad-ului era liniște. Am jurat să nu mai ies de acolo în zilele următoare...